Alianța Rutieră

poza131 ianuarie 2017. Paris. Miniștrii transporturilor din Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Norvegia și Suedia lansează o „Road Alliance”. O inițiativă menită să le protejeze piețele de transport. Sau, poate, mai mult decât atât… o mănușă aruncată Estului. UNTRR ne-a pus la dispoziție memorandumul semnat cu acea ocazie, din care vă vom prezenta cele mai importante informații.

Această Alianță Rutieră își propune să aducă laolaltă măsuri de punere în aplicare a reglementărilor europene, în special a celor sociale, să îmbunătățească practicile de control și să consolideze cooperarea între cele 9 state, în lupta împotriva fraudei privind regulile sociale, de siguranță și de muncă și a practicilor abuzive. De asemenea, ea definește principii comune pentru viitorul politicii europene de transport rutier, care vizează combaterea dumpingului social și promovarea unei concurențe loiale.

Alianța Rutieră promovează o serie de acțiuni.

  1. 1. Implementarea de măsuri care să garanteze dreptul conducătorului auto la un echilibru între viața profesională și cea privată.

La acest capitol, se ia în discuție adoptarea unor practici care să încurajeze angajatorii să permită conducătorilor auto care fac cicluri de lucru în afara țării de origine să faciliteze întoarcerea lor acasă, cel puțin cu ocazia perioadei de repaus săptămânal.

O altă măsură eficientă poate fi, de asemenea, verificarea aplicării în practică a legislației UE, conform căreia conducătorul auto se plătește în funcție de timpul de lucru, și nu cu o sumă forfetară, pentru o operațiune de transport.

  1. Consolidarea măsurilor privind vehiculele comerciale ușoare implicate în transportul internațional de mărfuri.

Pe acest segment, se are în vedere licențierea vehiculelor cu masa egală sau mai mică de 3,5 t. Potrivit celor 9 miniștri de transport, trebuie luate în considerare măsuri astfel încât să se confere vehiculelor utilitare ușoare un statut inspirat de cel prevăzut de legislația europeană, în scopul de a le supune la cele patru condiții de acces la profesie, cu adaptări specifice legate de capacități.

  1. Facilitarea utilizării scrisorii de trăsură electronică (e-CMR), prin încurajarea aderării la protocolul adițional la Convenția ONU cu privire la contractul de Transportul internațional de mărfuri pe șosele (CMR – 19 mai 1956), în vederea recunoașterii e-CMR.

  1. Schimbul datelor relevante de la organismele naționale de control, pentru a beneficia de feed-back și de controale țintă mai bune – în limitele reglementărilor privind protecția datelor personale.

  1. Partajarea inițiativelor inovatoare care vizează sistemelor de evaluare și control al cabotajului, care asigură transportul de înaltă calitate pentru companiile exemplare.

Calitatea sistemului existent de colectare a datelor ar trebui îmbunătățită prin consolidarea aplicării obligațiilor de raportare existente. Intensitatea controlului poate fi ajustată în funcție de repetarea încălcărilor comise de întreprinderi într-o o anumită perioadă de timp. Unele state membre au început, deja, să își dezvolte astfel de sisteme și ar putea fi interesant ca acestea să-și împărtășească experiența.

  1. Consolidarea schimbului de practici de control naționale în lupta împotriva fraudei, prin intermediul organismelor multilaterale existente.

Este important să se sprijine dezvoltarea organizațiilor de cooperare europeană, cum ar fi Rețeaua Europeană a Poliției Rutiere (TISPOL) sau Ruta Eurocontrol (ECR).

Platforma europeană de combatere a muncii nedeclarate reprezintă un instrument care poate fi activat în mod avantajos, pentru a consolida cooperarea între serviciile statelor membre, în domeniul transportului rutier. Această platformă va permite schimbul de informații și operațiuni comune împotriva muncii nedeclarate, în special în ceea ce privește munca transfrontalieră.

  1. Dezvoltarea schimburilor transfrontaliere, pentru o mai bună punere în practică a normelor aplicabile transportului rutier de marfă, în special, pentru a investiga procesele complexe implicate în fraudă, în ceea ce privește normele de stabilire („întreprinderi fantomă”) și fraude legate de tahograf.

Frauda sofisticată necesită mijloace complexe de investigare, care motivează combinarea experienței autorităților de supraveghere din mai multe state membre:

– În primul rând, frauda în ceea ce privește normele de stabilire, în care identificarea mecanismelor, adesea complexe, care au dus la înființarea de societăți „fantomă”, necesită investigații amănunțite, atât în țara de înregistrare a sediului companiei, cât și în țara sau țările, unde au fost înregistrate, în mod abuziv, filialele.

– În al doilea rând, fraudele legate de tahograf, pentru care gradul ridicat de sofisticare a sistemului de modificare a controlului aparatului necesită, adesea, schimbul de know-how între controlorii din mai multe țări.

– În al treilea rând, în scopul de a facilita și de a asigura un control eficient al acestuia, se preconizează scurtarea semnificativă a perioadei de tranziție pentru utilizarea tahografului inteligent.

  1. Apărarea unei poziții comune, în cadrul organismelor Forumului Internațional de Transport (ITF – ECMT), pentru a asigura durabilitatea unui sistem pentru o evoluție controlată a pieței.

În timp ce activitatea desfășurată sub egida Uniunii Europene determină mai multe state membre să refuze deschiderea pieței, fără a ține cont de armonizarea socială, eliminarea limitei cotei multilaterale CEMT ar putea aduce prejudicii tuturor transportatorilor rutieri.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

Chiar dacă principiile generale sunt corecte, suprapunerea acestei inițiative peste apariția unor noi reguli referitoare la obligații de înregistrare, în scopul dovedirii salariului minim, are un impact negativ în țările estice.

LĂSAȚI UN MESAJ