7 oferte pentru lărgirea la 4 benzi a DN 7 Bâldana – Titu

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit în 10 octombrie 7 oferte pentru lărgirea la 4 benzi a DN 7, între localitățile Bâldana și Titu (km 30+950 – 52+350).

foto: Jean-Mihai Pâlșu

Astfel, pentru acest contract care prevede proiectarea și execuția unor lucrări de modernizare au depus oferte:

  1. Asocierea Copisa Constructora Pirenaica SA – Copisa Construcții SRL
  2. Asocierea Delta Antrepriza de Construcții și Montaj 93 SA – Aleandri SpA – Luca Way SRL
  3. Asocierea Dimar SRL – Europea 92 SpA
  4. Asocierea Euro Construct Trading 98 SRL – Artera Blue SRL
  5. Asocierea Pezzella Raffaele Filiala București SRL – La Rocca Societa Cooperativa – TR Costruzioni SRL – Costruzioni Generali Sud SRL – Monti Consult SRL – Global Service Proiect SRL
  6. Porr Construct SRL
  7. Tirrena Scavi SpA

Contractul este unul de tip FIDIC Galben și are o valoare estimată de 210,627,629 lei, fără TVA.

Durata contractului este de 84 de luni din care 4 luni proiectare, 20 luni execuție și minim 60 luni perioada de garanție a lucrărilor.

Garanția poate fi extinsă la 84 luni, în funcție de ofertanta din cadrul factorilor de evaluare.

Sectorul de drum Bâldana-Titu este cuprins în Master Planul General de Transport și face parte dintr-un proiect mai complex de modernizare a infrastructurii rutiere, pe ruta București – Sinaia.

Lărgirea la 4 benzi a DN 7, între localitățile Bâldana și Titu, a fost solicitată inclusiv de marii operatori economici din județul Dâmbovița, care doresc o legătură rutieră modernizată cu municipiul București.

Se prevede ca sumele pentru modernizarea acestui segment de drum național, să fie asigurate din POIM 2014-2020.

LĂSAȚI UN MESAJ