Prima rețea de stații CNG din România

cng-AntaresAsociaţia Producătorilor şi Utilizatorilor Gazului Natural Comprimat organizează vineri, 28 aprilie, la sala New York a hotelului Pullman World Trade Center din Bucureşti, evenimentul de lansare al proiectului privind implementarea pe piaţă a primei reţele de staţii de alimentare cu carburant de-a lungul coridoarelor reţelei centrale.

Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei.

Evenimentul îşi propune să promoveze utilizarea gazului natural comprimat  (CNG) ca soluţie alternativă la carburanţii clasici, fiind mai economic şi mai prietenos cu mediul decât aceştia.

“Beneficiem de participarea unor speakeri de mare calibru, reprezentând  Comisia Europeană, autorităţi publice central şi locale, asociaţii naţionale şi internaţionale, precum şi companii importante din energie şi din industria auto”, se arată în comunicatul remis redacției.

Agenda evenimentului CNG:

09:15-09:50 Primirea şi înregistrarea invitaţilor

9:50-10:30 DESCHIDEREA EVENIMENTULUI

  • Cuvânt de deschidere – Dumitru Becşenescu, Preşedinte al Asociaţiei Producătorilor şi Utilizatorilor Gazului Natural Comprimat din România, Preşedinte Antares Group, Fondator CNG Romania
  • Mesaj oficial din partea Dlui Alexandru-Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor
  • Mesaj oficial din partea Dnei Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ministrul Mediului

10:30-12:15 PROIECTUL CNG ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL PIEŢEI EUROPENE DE GAZ NATURAL COMPRIMAT

Proiectul „CNG România” în cadrul politicilor de dezvoltare europene – Raphael Cardona, Consultant CEF Consulting

PANEL DE DISCUŢIE:

  • PIAŢA EUROPEANĂ DE GAZ NATURAL COMPRIMAT, DEZVOLTARE ŞI PERSPECTIVE
  • Piaţa de autovehicule pe gaz natural din Europa, tendinţe de dezvoltare – Kaloyan Tsilev, EU Affairs Officer NGVA Europe
  • ENGIE- Concept şi perspective GNC – Paul Decuseară, Vice-Preşedinte ENGIE România
  • Proiecte de gaz natural utilizat pentru transporturi în regiunea Dunării şi în România – Manfred Seitz, Secretar General ProDanube (iniţiatorul proiectului LNG Masterplan)
  • Întrebări şi răspunsuri

12:15-13:00 REGLEMENTĂRI PENTRU AUTOVEHICULE PE GAZ NATURAL ŞI INFRASTRUCTURĂ ÎN ROMÂNIA

PANEL DE DISCUŢIE:

REGLEMENTĂRI PRIVIND AUTOVEHICULELE ŞI AUTORIZAREA STAŢIILOR DE ALIMENTARE CU GAZ NATURAL COMPRIMAT  George Dincă, Director General Registrul Auto Român  Niculae Havrileţ, Preşedinte al Asociaţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei  Augustin Hagiu, Secretar General al Asociaţiei Producătorilor şi Utilizatorilor Gazului Natural Comprimat  Întrebări şi răspunsuri

13:00-14:30 Prânz 14:30-16:25 SOLUŢII TEHNICE PENTRU AUTOVEHICULE CNG

  • Dezvoltarea tehnologică a motoarelor CNG – Provocări şi oportunităţi – Clément Chandon, Manager Dezvoltare Gaz Natural Europa-Orientul Mijlociu-Africa Iveco Bus
  • Experienţa italiană – Siguranţă şi tehnologie – Mariarosa Baroni, Preşedintele NGV Italia
  • Conversia motoarelor diesel în CNG – Luca Iori, Preşedintele NGV Motori
  • Autovehiculele în sistem dual diesel-CNG, oportunitate pentru creșterea rapidă a pieței CNG – Roberto Roasio, Manager Dezvoltare Ecomotive Solutions
  • Întrebări şi răspunsuri

16:25-17:00 STUDIU DE CAZ ŞI BUNE PRACTICI: PRIMA FLOTĂ DE AUTOVEHICULE CNG DIN ROMÂNIA

  • Antares Transport, prima companie românească care a investit în autobuze CNG – Experienţă de lucru, bune practici şi recomandări utile – Cătălin Văluţanu, Director Dezvoltare Denisson Energy membră a Antares Group
  • CONCLUZIILE EVENIMENTULUI: DE CE CNG? – Panel de discuţie Dumitru Becşenescu, Raphael Cardona, Augustin Hagiu şi Cătălin Văluţanu

17:00-18:00 Networking Cocktail

LĂSAȚI UN MESAJ