BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL, 3 zile în Herăstrău

În acest weekend are loc în Parcul Herăstrău, zona “Roaba de cultură”, prima ediţie a „BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL”, eveniment dedicat celebrării a 555 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului. Este un festival internaţional de muzică ce se va derula între orele 14.00 – 23.00 vineri şi 10.00 – 23.00 sâmbătă şi duminică. Intrarea este liberă.

Timp de trei zile vor fi concerte în aer liber, o zonă de gastronomie internaţională şi un bazar cu branduri româneşti.

Subcarpaţi, Urma, Boogie Belgique (Belgia), Balkan Session & Adrian Naidin şi România Groovie sunt artiştii care vor cânta în prima seară (vineri, 22 august).

Sâmbătă, 23 august, vor urca pe scenă Jaya The Cat, The Moorings, SHAZALAKAZOO (Serbia), E.M.I.L., Baskka (foto), Steaua de Mare şi Danaga.

Duminică vor cânta DJ Ravin & Theodosii Spassov feat. 9 lăutari & Damian Drăghici (Franţa, Bulgaria, România), Big Band & Irina Sârbu & Elena Moroşanu& Maria Răducanu, Alexandrina, BaBa ZuLa (Turcia), Coma, Cuantune şi Danaga.

FOOD  BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL

În zona de gastronomie internaţională, cel mai nou restaurant indian din Bucureşti  pregăteşte reţete presărate cu aromele subtile şi condimentele ţării celor 1.000 de zei.

Tot în Herăstrău, unul dintre cele mai renumite restaurante chinezeşti din Bucureşti îi aşteaptă pe vizitatori cu deliciile bucătăriei specifice, iar iubitorii de dulciuri se vor putea răsfăţa cu gustul autentic italian al produselor unui adevărat atelier de creaţie.

Bazar BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL

Festivalul are şi un BAZAR, în care sunt reunite branduri 100% româneşti, precum Lâna Bălana, Fuyor, Allkimik, „Mă port românește”, Utopic Art şi Denimusic.

Organizator: Primăria Municipiului București, prin Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Capitaei.

Magda SEVERIN

Sursă foto: Facebook Basska

LĂSAȚI UN MESAJ

Folosim Akismet pentru a reduce spamul. Vezi mai mult.