Contractul pentru lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva, reziliat parțial

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, directorul general interimar al CNAIR, Ștefan Ioniță, au decis rezilierea parțială a contractului pe lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva, precum și penalizarea Antreprenorilor care nu au respectat termenele și calitatea lucrărilor.

Decizia a fost luată “în urma constatării mai multor nereguli sesizate la fața locului”, după ce “Răzvan Cuc și Ștefan Ioniță au continuat, în perioada 9-10 august, inspecțiile inopinate pe șantierele autostrăzilor Lugoj – Deva și Sebeș – Turda”, informează, joi, un comunicat al Ministerului Transporturilor.

De asemenea consultanții au primit penalități pe loturile 2 și 3 ale Autostrăzii Lugoj-Deva, pentru că nu au supravegheat corespunzător lucrările.

În vizitele anterioare pe  aceste șantiere, dar și în discuțiile de la Ministerul Transporturilor, Răzvan Cuc le-a atras atenția constructorilor și consultanților că riscă sancțiuni care pot merge până la rezilierea contractelor, în cazul în care nu respectă termenele de execuție și calitatea lucrărilor.

Vestea rezilierii vine după două săptămâni de la anunțul făcut de CNAIR privind semnarea contractelor de finanțare europeană pentru loturile 2, 3 și 4 – Sectorul Dumbravă-Deva – Faza II din Autostrada Lugoj-Deva.

LĂSAȚI UN MESAJ