Criterii de atribuire a licentelor pentru transportul cu autobuze in Zona Metropolitana Bucuresti


Data publicarii: 7 mai 2012 / Ultima actualizare: 7 mai 2012

Cadrul legal pentru atribuirea licentelor de traseu pentru tansportul public de persoane cu autobuzele in Zona Metropolitana Bucuresti a fost batut in cuie de reprezentantii Ministerului Transporturilor si ai AMTB impreuna cu organizatiile patronale din transporturi. Documentul final – Norme privind conditiile de efectuare a acestor servicii de transport – a fost parafat in Comisia de Dialog Social in 3 mai si inaintat noilor ministri al Transporturilor si al Administratiei si Internelor, spre aprobare printr-un Ordin comun, potrivit directorului general al Autoritatii Metropolitane de Transport Bucuresti, Adrian Crit.

Practic, Programul de transport si noile criterii de atribuire a licentelor vor fi valabile din 1 mai 2013, insa transportatorii trebuie sa stie din timp la ce sa se astepte.  Vor fi doua tipuri de servicii de transport: regulate si regulate speciale.

Pentru cele regulate au fost stabilite 8 criterii de atribuire, iar pentru celelalte – este necesara depunerea unui dosar cu documente, iar in 15 zile pot intra pe traseu, daca totul este in regula.

Potrivit Normelor, serviciile de transport public de persoane cu autobuzele in Zona Metropolitana Bucuresti se efectueaza numai de catre operatorii de transport rutier definiti in OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, inregistrati in Registrul electronic al operatorilor de transport rutier tinut de catre Autoritatea Rutiera Romana (ARR).

Acest tip de transport se organizeaza, autorizeaza, coordoneaza, monitorizeaza si controleaza de catre Autoritatea Metropolitana de Transport Bucuresti (AMTB), conform competentelor stabilite prin legislatia in vigoare – Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, si de Consiliul General al Municipiului Bucuresti si Consiliul Judetean Ilfov.

SERVICII REGULATE: Program pe 10 ani

Transportul public de persoane in zona metropolitana Bucuresti se efectueaza cu autobuze omologate conform reglementarilor europene, destinate prin constructie acestui tip de transport. Vor fi doua tipuri de servicii de transport: regulate si regulate speciale.

AMTB va intocmi si aproba programul de transport astfel incat sa se asigure cerintele de transport ale cetatenilor in interiorul acestei zone. Programul va avea valabilitatea de 10 ani si se va aplica incepand cu 1 mai 2013. Documentul  va avea la baza o analiza a cererii de transport persoane din zona respectiva, dupa consultarea cu organizatiile patronale din transporturi.

Totodata, Programul de transport va cuprinde traseele, statiile publice, graficele de circulatie, numarul autobuzelor necesare pe fiecare traseu si capacitatea de transport a autobuzelor.

In perioada de valabilitate, in functie de cererea de transport, Programul de transport poate fi modificat de catre AMTB o singura data pe an, astfel:

    a) prin prelungirea/scurtarea traseelor existente;

    b) prin introducerea de noi trasee care sa nu se suprapuna cu cele existente;

    c) prin modificarea numarului de curse aferente unui traseu;

    d) prin modificarea orelor din graficele de circulatie;

    e) prin introducerea/eliminarea de statii publice.

Licentele de traseu

Autoritatea Metropolitana va atribui licente pe fiecare traseu sau grupe de trasee. Pe grupe de trasee se face atunci cand, datorita infrastructurii, pentru armonizarea graficelor de circulatie si eficientizarea costurilor, este necesara efectuarea a cel putin doua trasee de catre un singur operator de transport. Traseele si/sau grupele de trasee se stabilesc de catre AMTB.

Licenta de traseu se atribuie in functie de punctajul obtinut de catre fiecare operator de transport rutier.

Criterii de evaluare ale ofertelor pe trasee

Criteriile de evaluare ale operatorilor de transport rutier, metodologia de punctare si punctajele care se acorda in vederea atribuirii licentelor de traseu au fost stabilite de catre  AMTB avandu-se in vedere cel putin urmatorii indicatori:

1. Capacitatea de transport a autobuzului: maxim 10 puncte

Punctajul pentru acest criteriu va fi calculat conform formulei:

(capacitatea oferita/capacitatea maxima oferita) X 10, unde capacitatea maxima oferita (numarul de locuri) este cea de pe traseul care se va atribui, iar capacitatea oferita este cea a vehiculului punctat. 2. Gradul de siguranta al pasagerilor:

a) Raportul putere/ masa al vehiculului (kW/kg)  – maxim 5 puncte

punctajul pentru acest criteriu va fi calculat conform formulei:

(raport oferta/ raport maxim oferta) X 10

b) Dotarea cu ESP a vehiculului -  5 puncte

c) Numarul usilor de acces/coborare pasageri ale vehiculului:

- 3 usi: 5 puncte

- 2 usi: 2 puncte

- 1usa: 0 puncte

d) Monitorizare video interioara a vehiculului: 2 puncte

e) Monitorizare video exterioara a vehiculului: 2 puncte

f) Cititoare de calatori amplasate in dreptul usilor de acces ale pasagerilor: 2 puncte

g) Amplasare motor autovehicul:

- fata: 0 puncte

- spate: 5 puncte

3. Conditiile de confort pentru pasageri:

a) dotarea autovehiculului cu instalatie de aer conditionat: 5 puncte

b) tip suspensie autovehicul:

- mecanica: 0 puncte

- mixta: 2 puncte

- pneumatica: 4 puncte

- pneumatica cu sistem de inclinare a suspensiei: 5 puncte

c) tip podea autovehicul:

- integral coborata: 5 puncte

- partial  coborata: 2 puncte

d) instalatia de incalzire a vehiculului

- independenta de motor cu reglaj automat a temperaturii: 5 puncte

- independenta de motor: 3 puncte

e) amenajarea interioara a vehiculului:

- existenta spatiului pentru fotoliu rulant si a dispozitivelor de acces ale acestuia: 5 puncte

- existenta locurilor pentru persoane cu mobilitate redusa: 4 puncte

f) dotarea cu sistem de informare a calatorilor audio- video:

- cu afisaj electronic cu leduri: 1 punct

- cu monitor care sa arate traseul si pozitia exacta a vehiculului: 2 puncte

4. Gradul de poluare al autobuzului:

a) autobuz electric: 10 puncte

b) autobuz cu grad de poluare euro VI: 9 puncte

c) autobuz cu grad de poluare EEV: 7 puncte

d) autobuz cu grad de poluare euro V: 5 puncte

e) autobuz cu grad de poluare euro IV: 3 puncte

f) autobuz cu grad de poluare euro III: 2 puncte

g) autobuz cu grad de poluare euro II sau mai poluant: 0 puncte

5. Anul de fabricatie al vehiculului:

a) anul de fabricatie este egal cu anul atribuirii: 5 puncte

b) anul de fabricatie este egal cu anul atribuirii – 1 un an: 5 puncte

c) anul de fabricatie este egal cu anul atribuirii – 2 ani: 4 puncte

d) anul de fabricatie este egal cu anul atribuirii – 3 ani: 3 puncte

e) anul de fabricatie este egal cu anul atribuirii – 4 ani: 2 puncte

f) anul de fabricatie este egal cu anul atribuirii – 5 ani: 1 punct

g) anul de fabricatie este egal cu anul atribuirii – 6 ani sau  mai vechi: 0 puncte

6. Dotarea autobuzului cu sistem de taxare electronic:

a) sistem de validare multipla (zonala) cu transmitere online a informatiei: 5 puncte

b) sistem de validare multipla (zonala) cu transmitere din autobaza a informatiei: 3 puncte

c) sistem de validare monozonala cu transmitere online a informatiei: 3 puncte

d) sistem de validare monozonala cu transmitere din autobaza a informatiei: 0 puncte

7. Dotarea autobuzului cu sistem de poziţionare prin satelit:

a) cu transmitere a informatiei prin unde radio si soft de monitorizare a graficului de transport din programul de transport aprobat: 5 puncte

b) cu transmitere a informatiei prin unde radio: 3 puncte

c) cu transmitere a informatiei prin GSM si soft monitorizare a graficului de transport din programul de transport aprobat: 3 puncte

d) cu transmitere a informatiei prin GSM: 0 puncte

8. Vechimea operatorului de transport public local pe traseele din zona metropolitana Bucuresti: 10 puncte pentru operatorul vechimea maxima

Punctajul pentru acest criteriu se va calcula dupa urmatoarea formula:

(Vechimea operatorului de transport din oferta/vechimea pentru operatorul de transport cu vechimea maxima) X 10

Punctajul final al operatorului ce a ofertat va fi format din suma punctajelor de la criteriile 1 – 8.

Toata documentatia, pe site-ul AMTB

Programul de transport, documentatia de atribuire, calendarul sesiunii de atribuire, precum si conditiile si modalitatea de depunere a solicitarilor vor trebui afisate pe pagina proprie de internet si la sediul AMTB cu cel putin 270 de zile inainte de expirarea vechiului Program de transport.

Licentele de traseu se elibereaza pentru fiecare din autobuzele detinute care urmeaza sa fie utilizate. Licenta de traseu se elibereaza pentru intreaga perioada de atribuire, fara a depasi valabilitatea Programului de transport.

Licenta de traseu si caietul de sarcini al acesteia sunt documente nominale ale operatorului de transport, nefiind transmisibile. Licenta de traseu este insotita pe toata durata efectuarii transportului de caietul de sarcini aferent acesteia, in original. Caietul de sarcini aferent licentei de traseu, contine:

a) obligatiile operatorului de transport rutier;

b) graficul de circulatie continand capetele de traseu si statiile publice;

c) numarul de inmatriculare si capacitatea autobuzului.

Conditii de inlocuire a unui autobuz

Inlocuirea unui autobuz cu care operatorul de transport rutier a participat la atribuirea licentelor de traseu se poate realiza numai cu aprobarea prealabila a AMTB, in formatul solicitat de aceasta, in urmatoarele situatii:

a) autobuzul nu mai este detinut de operatorul de transport rutier, si atunci se poate face in urmatoarele conditii:

- autobuzul utilizat sa fie detinut in proprietate sau in temeiul unui contract de leasing de catre operatorul de transport rutier titular al licentei de traseu;

- autobuzul utilizat sa aiba cel putin aceleasi caracteristici de conformitate care au determinat punctajul pentru autobuzul care a fost nominalizat la atribuire.

b) autobuzul inlocuit prezinta defectiuni tehnice.

Accesul in statiile publice, gratuit si nediscriminatoriu

Accesul si oprirea in statiile publice este gratuit si nediscriminatoriu tuturor operatorilor de transport rutier carora li s-au atribuit licente de traseu, in conditiile respectarii graficelor de circulatie continute in caietele de sarcini aferente licentei de traseu.

Administrarea informatiilor afisate in statiile publice se asigura de catre AMTB.

Retragerea licentei

Retragerea licentei de traseu se face de catre AMTB, in urmatoarele situatii:

a) cand nu mai sunt indeplinite conditiile initiale care au stat la baza eliberarii acesteia;

b) cand licenta de traseu a fost obtinuta prin furnizarea de catre operatorul de transport a unor documente care se dovedesc a fi ireale;

c) la incetarea activitatii operatorului de transport rutier;

d) la retragerea licentei de transport/licentei comunitare;

e) cand operatorul de transport nu a respectat conditiile stipulate in contractul incheiat cu AMTB, precum si pentru nerespectarea Regulamentului sau a prevederilor caietului de sarcini aferent licentei de traseu. Operatorul de transport nu va fi sanctionat in cazul in care nerespectarea caietului de sarcini se datoreaza calamitatilor, conditiilor meteo nefavorabile sau blocajelor in trafic independente de vointa operatorului.

f) cand operatorul de transport nu a achitat redeventa in termen de 30 de zile de la notificarea AMTB.

Transport temporar

In cazul retragerii licentei de traseu, operatorul de transport rutier va fi instiintat in prealabil de catre AMTB, urmand ca transportul pe traseul respectiv sa fie efectuat temporar de alt operator de transport pana la o noua atribuire, dar nu mai mult de 6 luni. Atribuirea temporara a traseului se va face de catre AMTB in maximum 24 de ore de la data retragerii licentei de traseu, altui operator de transport, cu conditia ca acesta sa indeplineasca criteriile impuse in programul de transport aprobat initial.

Operatorul caruia i s-a retras licenta de traseu nu va mai putea participa la urmatoarea sedinta de atribuire a respectivei licente de traseu, pe perioada de valabilitate a programului de transport.

SERVICII REGULATE SPECIALE

Serviciile regulate speciale de transport public de persoane in Zona Metropolitana Bucuresti se efectueaza in baza licentei de traseu  eliberata de AMTB. Acest tip de transport poate fi efectuat de catre un operator de transport rutier daca a incheiat un contract pentru transportul copiilor, elevilor, studentilor, la si de la institutiile de invatamant, sau pentru transportul angajatilor unui agent economic la si de la locul de munca.

Aceste autobuze trebuie sa aiba pozitionata la loc vizibil in partea frontala o placuta cu inscriptionarea „ Cursa regulata speciala ……”.

Eliberarea licentei de traseu, in 15 zile

Pentru eliberarea unei licente de traseu, operatorul va depune la AMTB, un dosar care va cuprinde:

a) cererea;

b) lista autobuzelor cu care se efectueaza transportul si capacitatea de transport a acestora, cu indicarea traseului pe care acestea vor circula;

c) copie xerox dupa copiile conforme ale licentei de transport/licentei comunitare, intr-un numar egal cu cel al vehiculelor prezentate in lista prevazuta la lit.b);

d) traseul si graficul de circulatie propus, care trebuie sa fie in concordanta cu programul de incepere/incheiere a activitatilor, respectiv cu programul de intrare/iesire din schimb, vizat de beneficiarul transportului sau de cel care a solicitat transportul; graficul de circulatie va cuprinde sensurile in care se transporta persoanele pentru inceperea activitatilor/intrarea in schimb, respectiv transportul acestora la incheierea activitatilor/iesirea din schimb;

e) contractul/contractele incheiat/incheiate cu beneficiarul/ beneficiarii transportului, din care sa rezulte programul de incepere/incheiere a activitatilor, respectiv programul de intrare/iesire din schimb;

f) tabelul cu persoanele transportate, anexa la contractul prevazut la lit.e), vizat de beneficiar.

In maxim 15 zile de la data depunerii dosarului, AMTB analizeaza si elibereaza licenta de traseu sau comunica in scris refuzul motivat, dupa caz.

Licenta de traseu se elibereaza intr-un numar egal cu cel al autobuzelor necesare efectuarii acestui serviciu, dupa prezentarea acordurilor pentru punctele de imbarcare/debarcare a persoanelor, eliberate de catre detinatorii legali ai acestor puncte, si vor cuprinde in mod obligatoriu termenul de valabilitate.

Alte statii

Punctele pentru imbarcarea/debarcarea persoanelor sunt altele decat statiile publice si trebuie sa asigure conditii minime de siguranta pentru persoanele transportate.

Licenta de traseu se elibereaza pentru o perioada egala cu perioada de valabilitate a contractului incheiat cu beneficiarul sau cu cel care a angajat transportul, dupa prezentarea documentului de plata al tarifului de eliberare.

Licenta de traseu este insotita pe toata durata efectuarii transportului de caietul de sarcini aferent acesteia, in original. Caietul de sarcini aferent licentei de traseu contine:

a) obligatiile operatorului de transport rutier;

b) graficul de circulatie continand capetele de traseu si punctele de imbarcare/debarcare;

c) numarul de inmatriculare si capacitatea autobuzului.

Licenta de traseu si caietul de sarcini al acesteia sunt documente nominale ale operatorului de transport, nefiind transmisibile.

Cand se respinge dosarul

AMTB va respinge dosarul depus in vederea eliberarii unei licente de traseu atunci cand:

a) solicitantul nu dispune de numarul de autobuze sau copii conforme ale licentei de transport/licentei comunitare necesare efectuarii transportului pe traseul indicat, conform contractului incheiat cu beneficiarul sau cu cel care a angajat transportul;

b) daca un autobuz este utilizat simultan pentru transportul angajatilor mai multor beneficiari, precum si daca autobuzul respectiv a fost nominalizat pe un traseu din programul de transport ale carui grafice de circulatie se suprapun cu cel vizat de beneficiarul sau de cel care a angajat transportul;

c) daca solicitantul nu depune documentele necesare sau daca sunt neconcordante intre graficul de circulatie propus si programul de lucru al beneficiarului transportului, ori daca traseul indicat se abate in mod nejustificat de la traseul normal.

Retragerea licentei

Retragerea licentei de traseu se face de catre AMTB, in urmatoarele cazuri:

a) cand nu mai sunt indeplinite conditiile care au stat la baza eliberarii acesteia;

b) cand licenta de traseu a fost obtinuta prin furnizarea unor documente care contineau informatii care se dovedesc a fi ireale;

c) la incetarea activitatii operatorului de transport rutier;

 d) la retragerea licentei de transport/licentei comunitare.

e) cand se transporta alte persoane decat cele prevazute pentru acest tip de transport.

Cine si ce controleaza

Controlul mentinerii criteriilor de acces la ocupatia de operator de transport, a detinerii licentei de traseu si a respectarii conditiilor tehnice ale autobuzelor in trafic se realizeaza de catre Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transport Rutier (ISCTR).

AMTB efectueaza controlul si monitorizarea respectarii cerintelor Programului de transport cuprinse in caietele de sarcini, Regulament, respectiv contractele de transport incheiate cu operatorii de transport din zona metropolitana Bucuresti.

Pierderea, deteriorarea sau sustragerea licentelor de traseu se comunica de catre operatorul de transport rutier la AMTB in termen de maximum 3 zile de la data constatarii, acestea inlocuindu-se cu un document nou, cu plata tarifelor aferente. Pierderea sau sustragerea licentelor de traseu se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a.

In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a Normelor, AMTB si ISCTR vor incheia un protocol privind transmiterea informatiilor cu privire la efectuarea serviciilor de transport public de persoane cu autobuzele in zona metropolitana Bucuresti si evidentierea sanctiunilor aplicate operatorilor de transport rutier.

Autoritatile locale au obligatia sa informeze AMTB, cu 72 de ore inainte, cu privire la lucrarile in infrastructura rutiera pe traseele prevazute in programul de transport, pentru a-i informa pe operatori.

Redeventa pentru promovare

Operatorii vor achita la AMTB o redeventa de 1% din tariful incasat pe legitimatiile de calatorie vandute, bani ce vor fi utilizati pentru promovarea serviciilor regulate cu autobuze si imbunatatirii conditiilor de calatorie, respectiv pentru functionarea sistemului de management al traficului si integrarea in sistem informatic a operatorilor, precum si pentru asigurarea functionarii unui sistem centralizat de monitorizare.

La proiectul Normelor privind conditiile de efectuare a serviciilor de transport public de persoane cu autobuzele in zona metropolitana Bucuresti au lucrat reprezentantii AMTB – dir. gen. Adrian Crit – si ai Ministerului Transporturilor: secretarul general Gheorghe Dobre, dir. Gen. adj. Mircea Staicu, dir. gen Lizeta Volcinschi – Directia Generala Reglementari in Transporturi si dir. gen. Gabriela Mocanu – Directia Juridica.

Inainte de a fi transmis spre aprobare ministrului Ioan Rus, la Administratie si Interne, si ministrului Ovidiu Silaghi, la Transporturi, documentul – cu anexe cu tot – a fost dezbatut punct cu punct in Comisia de Dialog Social, cu organizatiile patronale din transporturi, fiind stabilita de comun acord forma finala, ne-a declarat dir. gen. Adrian Crit.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PALSU

 

Articolul a fost publicat in FOCUS, LEGISLATIE si marcat ca , , , , , , , , , , , , , , , , , . Semn de carte..

Alătură-te fanilor pe Facebook!

Stiri recente