Circulație închisă o oră pe DN17A, între Ciumarna – Sucevița

politia rutiera zapada, drum închis 2Circulația rutieră a fost închisă pe DN17A, km 30+000 – 53+350, între localitățile Ciumarna – Sucevița (județul Suceava), începând cu ora 10:30, din cauza ninsorii abundente, informează CNAIR.

UPDATE ora 11.30: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 11:30, în judeţul Suceava, a fost redeschis DN17A, între Suceviţa şi Vatra Moldoviţei, însă cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Circulaţia a fost oprită o oră pentru a se facilita intervenţia utilajelor de deszăpezire.

Cu câteva ore înainte, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a instituit restricție de tonaj pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone a fost instituită joi dimineață de CNAIR pe DN 17A, între localitățile Sadova și Suceviţa (km 0+ 000 – km 53+350), județul Suceava.

Restricția de tonaj rămâne valabilă.

În zona afectată se acționează în continuare cu utilaje de deszăpezire pentru înlăturarea efectelor ninsorii abundente.

“Reamintim că circulația se desfășoară în condiții de iarnă și că este absolut necesar ca toți conducătorii auto să respecte indicațiile și recomandările Poliției Rutiere”, se arată în comunicatul remis redacției.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/264.33.34, 021/9360, TEL VERDE 0800.80.93.60 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR.

LĂSAȚI UN MESAJ