1.000.000 mp construiți până în 2018

Cu aproximativ 380.000 mp construiți în România și circa 85.000 în dezvoltare, CTPark își propune să ajungă, în 2018, la 1.000.000 mp de depozit în România.

CTPark ar trebui ca, la sfârșitul acestui an, să aibă în propietate aproximativ 550.000 mp în condițiile în care, în următoarele 2 luni, vor fi finalizate clădiri cu suprafețe de 25.000 mp la Cluj, de 15.000 mp la Pitești și de 15.000 mp la București.

În plus, în cadrul parcului situat la km 23 pe autostrada A1, a fost demarată construcția a 30.000 mp de depozit din care 15.000 sunt preînchiriați. „Tot pe aceeași direcție de dezvoltare a activității pe care o desfășurăm în România, vom începe, din luna august, construcția unei unități noi, situată la km 13 pe A1, care va fi livrată în trimestrul 1 al anului 2017.

O suprafață de 7.000 mp este deja preînchiriată și ne aflăm în negocieri cu alți clienți, pentru a dezvolta și mai mult spațiul”, a arătat Marian Orzu, Head of Leasing & Business Developement Department Romania.

El a explicat că, în strategia de dezvoltare în țara noastră, CTP a urmărit infrastructura, poziționând depozitele în special pe coridorul IV și în centrul țării.

„Suntem atenți la orice oportunitate care apare pe piață. Oferim ceea ce avem în portofoliu la Timișoara, Cluj, Turda, Arad, Deva, Sibiu, Pitești sau București, dar clienții pot solicita construcția unui spațiu în orice altă zonă care prezintă interes pentru ei. În acest ultim caz, ne ocupăm inclusiv de achiziția terenului pe care realizăm construcția, perioada până la finalizare fiind de circa 12 luni. Lucrăm în mod constant la reducerea acestei perioade, fără a afecta calitatea, dar trebuie să ținem cont că un interval important de timp este alocat obținerii autorizațiilor, segment în care foarte importantă este atitudinea autorităților locale. În situația în care deținem terenul, perioada scursă de la semnarea convenției de închiriere până la livrare este de aproximativ 9 luni.”

Ce influențează, de fapt, costurile de operare?

Evoluția economiei românești, în ansamblu, își pune amprenta și asupra cererii de spații industriale. „Odată cu majorarea consumului, se măresc volumele și nevoia de spații de depozitare. În acest context, suprafețele au început să crească și în căutarea unei eficiențe din ce în ce mai mari. În multe cazuri, activitatea se consolidează într-un singur depozit, cererile cele mai mari de spații provenind din București, pe un loc secund aflându-se zona de Vest a țării, unde sunt multe solicitări venite din partea segmentului de producție”, a mai apreciat reprezentantul CTP.

El a subliniat că, în momentul în care o companie identifică nevoia de a avea un depozit, trebuie să acorde atenție infrastructurii, incluzând utilitățile și accesul. Elementele care fac diferența între un depozit și altul sunt cele care influențează costurile operaționale de-a lungul activității.

În general, beneficiarul este sensibil la prețul de închiriere, pe care îl dorește cât mai mic, dar nu ia în calcul cu seriozitate costurile operaționale care țin de depozitatea propriu-zisă.

Marian Orzu, Head of Leasing & Business Developement Department Romania „În ultima vreme au devenit din ce în ce mai dure condițiile de obținere a autorizației PSI. În aceste condiții a crescut cererea din partea chiriașilor care ocupă astăzi foste platforme industriale.”

„Se manifestă o tendință din ce în ce mai accentuată orientată spre zona de clădiri verzi, care permit consumuri mai reduse. Aspecte precum grosimea panourilor sau includerea în costul de chirie a iluminatoarelor led se reflectă direct în costurile de operare. Clienții încep să fie atenți la aceste detalii. Noi utilizăm, de exemplu, panouri de 15 cm pentru interior și de 24 cm pentru acoperiș, iluminatoarele led fiind incluse în varianta standard. Folosim experiența din Cehia, pentru a oferi clienților soluții de calitate pe termen lung, testate deja. În condițiile în care aplicăm specificațiile noastre standard, garantăm beneficiarilor un anumit consum, fiind dispuși să achităm diferența, dacă el este depășit”, a mai arătat Marian Orzu, subliniind inclusiv modului în care angajații percep locul de muncă.

Portofoliul CTP de proprietăți industriale de clasa A acoperea aproximativ 3,5 milioane mp, la 31 decembrie 2015. Ținta este de a crește la 5 milioane mp până la sfârșitul anului 2018

„Oferim cât mai multe facilități chiriașilor noștri ca ei să se simtă cât mai comfortabil. În interiorul parcurilor industriale, există locuri de luare a mesei și suntem în negocieri avansate pentru a aduce o clinică medicală.”

Oficialul CTP a explicat că depozitul ideal este definit în cadrul grupului în cadrul unei cărți albe de 90 de pagini care include în detaliu specificațiile tehnice ale unui depozit standard CTP, care au la bază experiența de 25 de ani a grupului.

„Ne adaptăm și la cerințele clienților, dar îi oferim indicațiile necesare pentru realizarea celei mai bune variante privind spațiul care trebuie construit, astfel încât rezultatul să fie optim. Varianta perfectă pentru fiecare client nu se poate obține decât printr-o bună comunicare cu dezvoltatorul”, a concluzionat Marian Orzu.

CTP în cifre

3,5 millioane mp – suprafață totală închiriabilă

43.391 – angajați în rețeaua CTPark Network

150 millioane euro – venit brut din închiriere

187 angajați CTP

5% – ținta de reducere a consumului de energie an de an

CTP – aplicații mobile iPad și iPhone pe iTunes

5 tipuri unice de clădiri

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.