100 de numere împreună

Activitatea ne face să intrăm în contact cu numeroase companii. Le aflăm poveștile, le urmărim evoluția… Îmi amintesc cum, cu ani în urmă, am cunoscut managerul unei companii de transport marfă. Avea în jur de 30 de camioane și se plângea, ca toată lumea – șoferii fură, clienții sunt „câini”, infrastructura proastă…

Profitabilitatea era, însă, punctul nevralgic, între 0 și 3% – se putea pune doar problema supraviețuirii, chiar dacă managerul visa departe…

Ulterior, ne-a povestit că, în cadrul unui eveniment Ziua Cargo, a aflat despre o metodă simplă pentru menținerea sub control a consumului de carburant. A implementat sistemul și profitabilitatea a depășit brusc 10%.

Revista Ziua Cargo a ajuns la numărul 100… Cine ar fi crezut? Numărul întâi l-am realizat în februarie 2009 – vremuri grele, dar cine mai are timp să își amintească? Primele numere au fost realizate alături de ziarul Ziua, apoi, de la finalul anului 2009, revista Ziua Cargo a devenit independentă.

Acum, ne gândim că nașterea în cea mai dificilă perioadă a economiei românești post ‘89 ne-a oferit ceva, pe lângă stres nemăsurat, supărare și chin.

Gratis, accesibil și mai ales UTIL – acestea au fost principiile noastre și iată unde ne-au dus în cei peste opt ani de activitate!

Revista s-a integrat tot mai profund în realitățile pieței și am reușit, alături de colaboratori și de firmele active în acest segment economic, să atacăm subiecte critice, să recomandăm soluții și chiar să conturăm direcții pentru dezvoltarea viitoare a afacerilor.

Evenimentele au devenit adevărate platforme business, în care potențialii parteneri se întâlnesc direct, iar discuțiile, prezentările și seminariile creează oportunități pentru perfecționarea afacerilor.

Concursurile dedicate companiilor de transport, marfă și persoane, și, mai recent, cel dedicat echipamentelor de depozitare joacă, la rândul lor, un rol esențial. Deși complicate la prima vedere, acestea ne ajută să luăm, an de an, pulsul afacerii de transport și logistică, să analizăm până la nivel de amănunte companiile reprezentative și, astfel, să înțelegem piața și schimbările care au loc.

Site-ul www.ziuacargo.ro înglobează toată informația – știri la zi, revista și evenimentele. Și pentru că telefonul mobil a devenit principalul instrument de lucru pentru tot mai mulți, de la finalul anului trecut, site-ul a fost complet schimbat, pentru a asigura o experiență optimă, inclusiv pe telefon.

Poate cel mai reprezentativ produs Ziua Cargo, care oferă imaginea transformărilor prin care am trecut este „Ghidul inteligent pentru afaceri de succes”, aflat la prima sa ediție în luna ianuarie a acestui an – o veritabilă „rețetă de consultanță și inspirație” rafinată, pentru ca orice manager sau patron să aibă oricând la îndemână căile prin care să mențină prospețimea afacerii.

Firma despre care vorbeam la începutul editorialului a crescut mult în ultimii ani și nu mai face doar transport. Are două depozite, a dezvoltat activitatea de expediție și și-a înnoit propria flotă. Astăzi, este una dintre companiile moderne de pe piață, investind, an de an, în soluții IT, pregătire personal, tehnologii moderne… Se plânge de greutățile afacerii la fel ca atunci când ne-am cunoscut și, s-ar putea să pară ciudat, motivele de nemulțumire au rămas aceleași. Însă profitabilitatea nu a mai scăzut în niciun an sub 10%.

Acum visele sale de dezvoltare sunt materializate într-un ritm tot mai accelerat.

Nu știu dacă noi, Ziua Cargo, am contribuit cu ceva la această evoluție. Ne bucurăm că l-am putut urmări în toți acești ani și înțelege. Iar transporturile și logistica românești ne-au oferit numeroase povești de succes.

Ne place să credem că am devenit un catalizator care să grăbească dezvoltarea firmelor care accesează produsele noastre – o colecție de rețete din care oricine poate alege… în funcție de ingredientele pe care le are la dispoziție.

Vă mulțumim că sunteți alături de noi!

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

Împreună mișcăm lucrurile!

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.