164 km de autostrăzi și drumuri expres, în lucru

Fără a avansa un număr total de kilometri de autostradă ce vor fi dați în folosință anul acesta, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, a anunțat că, în prezent, se lucrează la 164 de kilometri de autostrăzi și drumuri naționale, dintre care 70 de km au „pornit” anul acesta.

Astfel, au început lucrările la secțiunea 1 Sibiu-Boița a Autostrăzii Sibiu-Pitești, la tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești, la DN2-A2 și la Varianta Ocolitoare Timișoara Sud. „Nu numai că șantierele nu s-au oprit, dar au fost accelerate marile proiecte de investiții în infrastructură. În acest moment, avem 164 de kilometri de șantiere deschise pentru autostrăzi și drumuri expres. Dintre acestea, aproape 70 de kilometri au fost șantiere deschise în primele patru luni anul acesta”, a declarat Lucian Bode.

Încă 80 de km intră în șantier, anul acesta

„Până la sfârșitul anului, cred că putem să începem lucrările pe încă 80 de kilometri, și anume pe Centura Sud a Capitalei (52 km). De asemenea, Autostrada Transilvania care are cel puțin două tronsoane, Zimbor-Poarta Sălajului și Nușfalău-Suplacu de Barcău, unde, dacă nu vin contestații, semnăm contractul pentru proiectare și execuție”, a adăugat ministrul.

În luna iunie, vor fi semnate contractele pentru proiectarea și execuția celor două tronsoane ale Drumului Expres Craiova-Pitești, care „azi lipsesc”. „Se lucrează pe tronsoanele 1 și 2, iar 3 și 4 sunt în licitație, dar semnăm contractul, dacă nu avem contestații”, a precizat el.

Totodată, urmează să fie semnat contractul pentru secțiunea 4 Tigveni-Curtea de Argeș, de 10 km, a Autostrăzii Sibiu-Pitești. „Și, foarte important, să ducem proiectele de pe zona Moldovei la un stadiu de maturitate, astfel încât să se poată începe procesul de implementare, începând cu anul viitor”, a arătat Lucian Bode.

Finanțare asigurată

Ministrul Transporturilor a precizat că a fost asigurată finanțarea pentru toate aceste șantiere, fiind 6,4 miliarde de lei alocate prin bugetul pe 2020, la capitolul fonduri europene. „Dacă am finaliza toate șantierele în acest an, am avea bani să plătim toate aceste lucrări și, în avans, pentru lucrări noi.”

„Mă feresc să spun că vom da în trafic 100 de km, 180 de km”

Ministrul a evitat să spună câți kilometri de autostradă vor fi finalizați în acest an: „În condițiile în care progresul fizic se menține pentru aceste șantiere, noi putem vorbi de darea în trafic a acestor obiective, dar eu mă feresc să spun 100 km, 180 km, cum spuneau cei dinaintea noastră”. El a precizat, însă, că lucrările sunt avansate în cazul celor două loturi, de 41 de km, ale Autostrăzii Sebeș-Turda, stadiul fizic fiind de până în 90%, astfel încât ar putea să fie finalizate și date în trafic anul acesta.

Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor: „Este foarte important să finalizăm Autostrada Sibiu-Pitești, să închidem coridorul Constanța-București-Pitești-Sibiu-Nădlac, să finalizăm Autostrada Transilvania, Drumul Expres Craiova-Pitești, pentru tot ce înseamnă mediul de afaceri din această zonă, dar este extrem de important și să legăm Moldova de Transilvania, să legăm prin autostrăzi Moldova de București, de Muntenia, pentru a avea o dezvoltare unitară la nivelul tuturor regiunilor din România.”

„De asemenea, sunt 17 km pe tronsonul Autostrăzii Transilvania, Iernut-Chețani, unde progresul fizic este de peste 90%, iar, în condițiile în care va fi realizată și descărcarea de la Chețani, va fi dat în trafic și acest lot. Biharia-Borș, de 6 km, va fi finalizat în iulie, iar varianta ocolitoare Bacău are 17 km în regim de autostradă, într-un progres fizic de peste 70-80%, care pot fi dați în trafic”, a arătat Lucian Bode.

„Dialogul a fost prima cheie”

Ministrul a insistat că „dialogul a fost prima cheie” a menținerii acestor șantiere deschise, iar „toate procesele decizionale de atribuire a contractelor de investiții au fost abordate într-o manieră transparentă, pentru că orice umbră de îndoială ducea la acele nesfârșite contestații în instanță, care durau ani și ani de zile”.

Contract semnat pentru Secțiunea 5 Sibiu-Pitești

Directorul general interimar al CNAIR, Mariana Ioniță, a semnat, cu directorul de țară al companiei ASTALDI, Pier Luca Canino, contractul pentru proiectarea și construirea Secțiunii 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești, cuprinsă între Pitești și Curtea de Argeș. Valoarea estimată a contractului este de circa 1,83 miliarde de lei, iar finanțarea va proveni din fonduri europene nerambursabile.

Directorul general interimar al CNAIR, Mariana Ioniță, și directorul de țară al companiei ASTALDI, Pier Luca Canino.

Prezent la eveniment, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a dat asigurări pentru banii europeni: „Am răspuns la observațiile suplimentare solicitate de Comisia Europeană, în ceea ce privește impactul asupra mediului. Așteptăm răspunsul Comisiei Europene și am convingerea că vom primi, în perioada următoare, aprobarea cererii de finanțare pentru secțiunile 1, 4 și 5”.

4 ani pentru 30 de kilometri

În lungime de 30,35 km și cu termen de proiectare 12 luni, Secțiunea 5 va fi construită timp de 4 ani, până în 2025. Perioada de garanție a lucrărilor ofertată de constructor este de 120 de luni (10 ani). Reprezentantul firmei constructoare, Pier Luca Canino, a dat asigurări că se intenționează scurtarea termenelor de execuție, dacă nu vor apărea alte impedimente.

Acesta este al doilea contract pentru Autostrada Sibiu-Pitești, după cel semnat, în aprilie, pentru Secțiunea 1 Sibiu-Boița, în lungime de 13,17 km. Pentru Secțiunea 2 Boița-Cornetu (inclusiv Secțiunea 1, Lot 2) în lungime de 31,33 km (din care Secțiunea 2: 30,35 km și Secțiunea 1, Lot 2: 0,98 km) sunt în curs de realizare investigații geotehnice suplimentare, cu finanțare din asistența tehnică acordată de Ministerul Fondurilor Europene, urmând ca, după efectuarea acestor studii, să se finalizeze documentația tehnică și să fie demarată procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție.

Secțiunea 3, Cornetu-Tigveni, în lungime de 37,4 km, are ca termen estimat pentru lansarea licitației sfârșitul lunii iunie. Pentru Secțiunea 4 Tigveni-Curtea de Argeș, procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție este în faza de evaluare a ofertelor și se estimează finalizarea acesteia în luna iunie.

Autostrada Târgu Mureș-Ungheni și Drumul de Legătură, contractate

CNAIR a semnat, în 29 mai, contractul pentru construirea sectorului de Autostradă Târgu Mureș-Ungheni și a Drumului de Legătură, care fac parte din Autostrada Transilvania. Valoarea investiției pentru lucrare, ce va fi realizată de compania STRABAG, este de circa 192 de milioane de lei, fără TVA. Sursa de finanțare: fonduri europene nerambursabile. Contractul prevede execuția lucrărilor pentru 9,2 km, din care 4,5 km de autostradă și 4,7 km drum de legătură. Lucrările vor fi realizate într-o perioadă de 18 luni, cu termen de garanție 9 ani și prevăd inclusiv construirea a 3 poduri și pasaje pe drumuri de legătură, 6 poduri și pasaje pe autostradă, precum și două noduri rutiere pentru conectarea autostrăzii la rețeaua de drumuri existentă.

DN28B Târgu Frumos-Botoșani și DN29D Botoșani-Ștefănești, la lucru

Totodată, CNAIR a încredințat Asocierii Aqua Parc-Mavgo Holding-Vahostav-Trameco proiectarea și construirea DN28B Târgu Frumos-Botoșani, de 71,5 km. Valoarea contractului este de peste 267,3 milioane de lei, fără TVA, iar sursa de finanțare, fonduri europene nerambursabile. Perioada de proiectare este de 5 luni, iar cea de execuție a lucrărilor, de 24 de luni. De asemenea, a fost contractată modernizarea DN29D Botoșani-Ștefănești. Asocierea Autotehnorom-Opr Asfalt-Obras Publicas Y Regadios-Evalcons Tech va realiza proiectarea în 6 luni, iar lucrările, în 24 de luni. Valoarea contractului este de 208,45 milioane de lei, fără TVA.

CNAIR transferă primăriilor proiecte de infrastructură

CNAIR va transfera primăriilor proiecte de infrastructură rutieră și feroviară de interes național. O ordonanță de urgență (OUG) a fost adoptată de Guvern, la propunerea Ministerului Fondurilor Europene. Astfel, drumuri naționale, centuri ocolitoare care nu erau până în prezent în grafic de execuție la nivelul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) vor putea fi transferate autorităților locale și executate în gestiunea acestora. După finalizarea lucrărilor, vor reveni la CNAIR. Proiectele de investiții de interes național vor fi preluate în gestiune și execuție fie prin autoritatea locală, fie prin asociații de dezvoltare intercomunitară.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.