Luna trecuta, s-a publicat calendarul orientativ pentru 2010 al lansarii liniilor de finantare nerambursabile disponibile prin Fondurile Structurale. Desi perioada de programare pentru accesarea Fondurilor Europene era intre 2007 – 2013, in acest an, bugetele alocate pe majoritatea axelor pentru intreprinderi reprezinta bugetul integral ramas disponibil pana in 2013. Motivele declarate ce au stat la baza luarii acestei decizii sunt doua: numarul mare al proiectelor depuse de catre intreprinderi in cei 2 ani de la deschiderea programelor post-aderare si sprijinirea mediului de afaceri pentru depasirea crizei financiare.
Ceea ce inseamna ca firmele ce isi doresc dezvoltarea unui proiect de investitii cu ajutor financiar nerambursabil, in 2010 ar prinde ultimul tren pentru accesarea lor, respectiv pentru depunerea dosarului cererii de finantare, urmand ca, dupa aprobarea acestuia, in anii urmatori, sa implementeze proiectul. Este posibil sa aiba loc realocari catre axele disponibile pentru intreprinderi de la alte linii de finantare unde nu au fost depuse cereri de finantare care sa acopere bugetul programat pentru acestea, dar este doar o ipoteza, asupra careia planeaza incertitudinea.
Printre domeniile majore de interventie unde se aloca bugetul integral disponibil pana in 2013 se numara:
– sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor din mediul urban
– dezvoltarea si modernizarea in frastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale si cresterea calitatii serviciilor turistice
– sprijin pentru consolidarea si modernizarea sectorului productiv prin investitii tangibile si intangibile pentru intreprinderi mari
– sprijin financiar in valoare de pana la 1.075.000 lei acordat pentru investitii in intreprinderile mici si mijlocii
– sprijin financiar in valoare cuprinsa intre 1.075.001 – 6.450.000 lei acordat pentru investitii in intreprinderile mici si mijlocii.
Unde se dau bani
In prezent, sunt deschise depunerile de proiecte pentru dezvoltarea microintreprinderilor din mediul urban si proiectele ce vizeaza dezvoltarea durabila si promovarea turismului. In prima jumatate a anului, se vor deschide si operatiunile pentru sprijinirea sectorului productiv, a constructiilor, industria prelucratoare, industria extractiva, distributia apei, salubritate, gestionarea deseurilor si activitati de decontaminare. Intensitatea sprijinului financiar nerambursabil variaza de la 70% pentru microintreprinderi si pana la 40% pentru intreprinderile mari, dar si in functie de zona unde va fi localizata investitia (regiunea Bucuresti-Ilfov este considerata cea mai dezvoltata din intreaga tara, asa incat proiectele dezvoltate aici au un grad de acoperire a cheltuielilor eligibile nerambursabile cu 10% mai putin fata de restul tarii).
Etape de urmat
Procedura de obtinere a „banilor europeni“ pentru intreprinderi parcurge mai multe etape:
– depunerea dosarului cererii de finantare
– evaluarea dosarului
– aprobarea dosarului
– semnarea contractului de finantare cu Autoritatea de Management a Programului
– obtinerea prefinantarii
– realizarea cheltuielilor din proiect
– depunerea dosarului de rambursare pentru cheltuielile efectuate.
Desi am intrat in al doilea an de criza si cei mai multi antreprenori evita sa-si faca planuri de investitii pentru perioada urmatoare, totusi ajutorul financiar nerambursabil reprezinta un real sprijin pentru cei care sunt hotarati sa realizeze investitii pentru propria firma. Potrivit proverbului „Omul gospodar isi face vara sanie si iarna caruta“, asa si criza reprezinta un moment prielnic pentru acele intreprinderi ce il folosesc pentru realizarea investitiilor in active noi si in formarea personalului, astfel incat, atunci cand aceasta se va sfarsi, sa poata functiona la capacitate maxima. Fondurile structurale nu se adreseaza firmelor ce sunt in colaps financiar, ci acelora care se afla pe o panta ascendenta in evolutia lor, deoarece banii obtinuti ca ajutor trebuie justificati ulterior in cadrul rapoartelor anuale timp de 3-5 ani (in functie de program) dupa realizarea investitiei. Dezvoltarea unui proiect cu ajutorul fondurilor nerambursabile implica si realizarea unor indicatori ce sunt obligatorii pentru aprobarea cererii de finantare: cresterea numarului de angajati, a numarului de contracte incheiate, a cifrei de afaceri sau a profitului.
Problema Romaniei in privinta ratei mici de absorbtie a „banilor europeni“ nu este legata de faptul ca nu se depun suficiente cereri de finantare, ci reprezinta procentul sumelor restituite de stat catre beneficiari dupa efectuarea cheltuielilor din proiect. In cei 2 ani de cand s-au deschis sesiunile depunerilor de proiecte pe Fondurile post-aderare, suma totala a proiectelor depuse a depasit cu mult bugetul alocat pentru fiecare linie dedicata intreprinderilor, ceea ce arata nevoia acuta a firmelor pentru sprijin financiar nerambursabil.
Concluzii
Daca aveti planificata realizarea unor investitii pentru 2011, nu ratati sesiunile depunerilor de proiecte din 2010, deoarece, din experienta depunerilor de pana acum, perioada de evaluare intre depunerea dosarului si semnarea contractului de finantare a durat in medie 6 luni.
Astfel, depuneti anul acesta si faceti cheltuiala la anul. Multe firme s-au conformat procedurii de obtinere a „banilor europeni“, au luat in calcul perioada de timp pana la achizitionarea activelor din proiect si, in prezent, beneficiaza de sprijin financiar nerambursabil pentru propria afacere.
Grabiti-va sa prindeti depunerile din 2010, altii au facut-o deja, iar sumele disponibile sunt limitate!
Diana PARIZIANU
Diana Parizianu, managing partner si specialist marketing in cadrul BEPA Advisors, este o tanara antreprenoare cu experienta in realizarea si implementarea de proiecte de investitii cu ajutor financiar nerambursabil. Pentru mai multe informatii, o puteti contacta la adresa de e-mail office@bepa.ro.