9 tramvaie și 30 de autobuze electrice, pentru Oradea

Locuitorii din Oradea vor avea la dispoziție pentru transportul în comun, până la finalul acestui an, încă nouă tramvaie cu podea joasă și consum redus de energie, precum și primele autobuze electrice BYD, din totalul de 30 achiziționate.

Primăria Oradea a comandat tramvaiele de la uzina Astra Vagoane Arad, care a început, deja, producția acestora. Prin noua achiziție de vehicule ecologice, flota Oradea Transport Local (OTL) va ajunge la 29 de tramvaie moderne, achiziționate din fonduri europene. 

Livrarea va începe în luna mai, urmând ca, în fiecare lună, să fie livrat câte un tramvai. Trei dintre ele vor fi bidirecționale, ceea ce le va permite să funcționeze eficient chiar și în cazul unor lucrări de infrastructură, fără a întrerupe circulația pe anumite tronsoane.

Primele autobuze, în septembrie

În septembrie, la Oradea vor sosi și primele autobuze electrice marca BYD, comandate de autoritatea locală, în urma unei licitații, firmei New Kopel Car Import. Vehiculele au o autonomie reală de 200 de kilometri, în condițiile de transport specifice municipiului Oradea, și o garanție de 4 ani, sau 280.000 de kilometri. 

Valoarea contractului pentru cele 30 de autobuze electrice este de 80,9 milioane de lei, fără TVA. „Prin noile achiziții, ne propunem să realizăm un salt major de calitate pentru transportul public din Oradea: nepoluant, confortabil și rapid”, a declarat primarul Florin Birta.

Parc auto nepoluant

Noile garnituri vor completa parcul auto nepoluant al OTL. În anul 2021, societatea de transport a achiziționat 16 autobuze hibrid. „Odată cu noul lot de autobuze, se achiziționează și 7 stații de încărcare electrice. 5 stații de încărcare lentă vor fi montate la autobaza din str. Atelierelor, iar 2 stații de încărcare rapidă vor fi amplasate în oraș”, a declarat Ovidiu Guler, director adjunct al Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională.

Noile autobuze electrice sunt cumpărate prin proiectele de mobilitate urbană, care vizează construirea viitoarelor pasaje subterane de la intersecțiile străzilor Decebal cu Tudor Vladimirescu (10 autobuze), Republicii cu Louis Pasteur (10 autobuze) și Piața București cu str. Ștefan cel Mare (8 autobuze).

Tranziție către „verde”, în Europa

Oradea a fost selectată în platforma europeană M100, alături de alte 12 orașe din România, să devină un model de neutralitate climatică, până în 2035. Alături de Cluj-Napoca, sectorul 2 București, Suceava, Alba Iulia, Bistrița, București, Buzău, Timișoara, Constanța, Iași, Brașov și Reșița, municipalitatea din Oradea va primi fonduri nerambursabile de circa 1 miliard de euro. Cele 100 de orașe europene selectate își propun să propage tranziția către „verde”, pe întregul continent Europa.

„Primăria Oradea s-a angajat într-un proces amplu de tranziție către sustenabilitate, prin proiecte privind: transportul durabil, cu noi tramvaie și autobuze electrice, cu extinderea rețelei de biciclete și stații EV, pregătind un viitor mai «verde» și conectat prin proiectul de tram-tren metropolitan; eficiența energetică, cu investițiile în resursa geotermală și modernizarea sistemului de încălzire centralizată continuă să reducă amprenta de carbon; gestionarea inteligentă a deșeurilor, cu digitalizarea colectării selective și eco-insule pentru un oraș mai curat; urbanismul inteligent și spațiile verzi, cu regenerarea urbană ce aduce parcuri și grădini tematice în comunitate; soluții Smart City, cu digitalizare extinsă, trafic inteligent și iluminat eficient pentru o calitate a vieții îmbunătățită”, potrivit municipalității.

Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.