Summitul de la Budapesta: Ministrul Șova, despre detașare și cabotaj

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a abordat subiecte sensibile la Summitul ministerial privind Transporturile, desfășurat în 6 martie, la Budapesta.

Summitul a avut ca temă „Competitivitatea viitoare a sectorului transportului rutier”, iar participanții au dezbătut aspectele sociale din acest domeniu, cuprinse în inițiativele legislative din primul Pachet privind mobilitatea, lansat de Comisia Europeană, în vederea stabilirii unei poziții comune. Pachetul Comisiei Europene privind mobilitatea în transportul rutier vizează: politica de taxare, protecția lucrătorilor, lupta împotriva fragmentării pieței, existența companiilor fantomă („letter box companies”), detașarea lucrătorilor și simplificarea regulilor de operare a cabotajului.

În cadrul mesei rotunde ministeriale, organizate în cadrul summitului, ministrul Lucian Șova a subliniat că „pentru a avea un sistem de transport rutier eficient la nivel european, îmbunătățirea reglementărilor ar trebui să fie proporțională cu problemele identificate și să permită aplicarea lor armonizată în statele membre”.

Ministrul a mai declarat că România este interesată, în special, de evoluția discuțiilor pe aspecte sensibile, precum: detașarea lucrătorilor în transportul rutier, restricționarea cabotajului la transportul rutier de marfă, obligația întoarcerii conducătorului auto acasă la trei sau mai multe săptămâni, interzicerea odihnei săptămânale normale în cabina vehiculului și accesul la piața transportului rutier de mărfuri.

Obiectivele României

Obiectivele principale, urmărite de România în cadrul negocierilor pe marginea primei părți a Pachetului Mobilitate, sunt susținerea unor modificări care să conducă la îmbunătățirea eficienței transporturilor, prin reducerea curselor goale (care afectează, în primul rând, statele periferice, precum România) și liberalizarea graduală a pieței transportului rutier de mărfuri, prin reducerea / eliminarea restricțiilor, care ar constitui un element semnificativ pentru armonizarea socială.

Totodată, România consideră că modificarea cadrului legislativ actual ar trebui să vizeze, în principal, clarificarea regulilor existente, care să asigure o abordare unitară pentru aplicarea acestora în statele membre, și nu să introducă reguli noi, care să genereze costuri semnificative pentru conformare, atât pentru operatorii de transport rutier, cât și pentru autoritățile de control din statele membre.

La summitul organizat de Ungaria, care deține președinția rotativă a Grupului Vișegrad, au fost invitați toți miniștrii Transporturilor din statele membre al Uniunii europene (UE) cu interese similare în domeniul transportului rutier internațional și reprezentanți ai transportatorilor rutieri.

Discuții cu ministrul Szijjártó

Ministrul român al Transporturilor, Lucian Șova, a purtat discuții cu Péter Szijjártó, ministrul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior din Ungaria, pe teme de interes bilateral din domeniul transporturilor rutiere și a infrastructurii de transport. Întrevederea a avut loc în contextul Summitului ministerial privind transporturile, de la Budapesta. De asemenea, la întâlnire au fost abordate și subiecte din domeniul feroviar, precum posibilitatea realizării unei linii feroviare de mare viteză pe ruta Budapesta – București.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ