ANTICORUPȚIE: Autostop în „Închisoarea îngerilor”

Vă mai amintiți, probabil, filmul „Închisoarea îngerilor”, în care personajul principal, actorul Tim Robbins, își decorase pereții din celulă cu afișul unei actrițe în vogă pentru acele timpuri, afiș pentru care a trebuit să mituiască un deținut. Posterul a avut un rol foarte important în timpul detenției pentru protagonistul filmului, având în vedere că, în spatele acestuia, Tim Robbins a reușit să sape cu un piolet, timp de 20 de ani, un tunel prin care a și evadat în final.

Ca în orice sistem de penitenciar, exista un „descurcăreț” care putea procura, tot prin metoda șpăgii, și alte servicii sau „privilegii” pentru deținuți, considerate a fi un lux, pentru „îndulcirea” timpului petrecut în acel mediu auster.

Revenind în realitatea noastră românească, știm cu toții că orice șofer de camion are, în cabina sa, pe lângă poza cu familia la care abia așteaptă să se întoarcă din lungile sale călătorii, cel puțin un poster cu actorul sau actrița favorită, sau alte obiecte purtătoare de noroc, care-l însoțesc pe drum.

Posterele și flyerele sunt folosite și în scopul promovării unor mesaje sau a unor informații de interes general ori cu caracter preventiv etc. Ele sunt de un real folos atunci când doriți să vă informați într-un anumit domeniu sau despre un anumit produs. O persoană informată valorează întotdeauna dublu!

Importanța informării

De asemenea, datele de contact ale instituțiilor cu atribuții în aplicarea legii sunt foarte importante, ca, de exemplu, atunci când vă confruntați cu o situație similară cu cea întâmplată la data de 27 septembrie 2018, când ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție au fost apelați la Call Center-ul Anticorupție 0800.806.806 de un tânăr, care a reclamat faptul că, în urma unui accident de circulație pentru neacordare de prioritate, un agent de poliție i-a pretins suma de 1.000 de lei, pentru a nu-i suspenda permisul de conducere pe o perioadă de 60 de zile. Sub coordonarea procurorului de caz, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au realizat acțiunea de prindere în flagrant a agentului de poliție în timp ce primea cu titlu de mită suma de 1.000 lei.

Astfel, fiind un cetățean informat, tânărul a știut unde să apeleze pentru a semnala o faptă de corupție săvârșită de un angajat MAI.

Noi vă recomandăm și dumneavoastră să păstrați, alături de celelalte obiecte norocoase din cabina dumneavoastră, și flyer-ul cu datele de contact ale Direcției Generale Anticorupție și să-l utilizați atunci când doriți să semnalați o posibilă faptă de corupție săvârșită de un angajat MAI.

Călătoria va fi și mai interesantă, iar dumneavoastră veți fi un om mai informat! Nu uitați! Cei dragi vă duc dorul și abia așteaptă să vă întoarceți!

Luarea de mită

Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

Dare de mită

Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, unui funcționarul public, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Traficul de influență

Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea un ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Cumpărarea de influență

Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

comisar Mariana MIREA

Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Prevenire

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.