ANTICORUPȚIE: Conștient, conștiință, conștientizare

Un maestru ZEN povestește următoarea întâmplare: un împărat a dat zvon în țară că dorește să își mărite una dintre fete. Pretendenții trebuiau să fure un obiect, fără însă a fi văzuți sau descoperiți, dintr-un sat păzit foarte bine de soldații împăratului. Toți pețitorii au reușit să aducă împăratului un obiect furat, fără a fi descoperiți, însă unul singur nu a adus nimic. Când împăratul l-a întrebat cum de ceilalți pretendenți au reușit să fure fără a fi descoperiți, deși satul era foarte bine păzit, pețitorul a spus că toți ceilalți mint, pentru că, deși au reușit să fure acel obiect fără a fi descoperiți (poate cu complicitatea soldaților sau prin mituirea lor), există cineva care i-a văzut și care, mai devreme sau mai târziu, va ,,vorbi” și îi va ,,acuza”: propria lor CONȘTIINȚĂ.

Mariana Mirea, comisar de poliție

Nu știm ce decizie a luat împăratul și cine a câștigat mâna fetei, însă lecția pe care ne-o transmite povestea maestrului ar trebui să fie una esențială: suntem stăpâni și responsabili pentru faptele/alegerile noastre, bune sau rele. Noi hotărâm, cu voia noastră, orice acțiune/inacțiune pe care-o întreprindem și tot noi, mai devreme sau mai târziu, putem regreta deciziile pe care le luăm, gândindu-ne că am fi putut alege altă cale. Și atunci, deși tardiv și doar după ce apar consecințele și repercusiunile (uneori foarte grave) ale propriilor fapte, intervine CONȘTIENTIZAREA. Conștientizarea faptului că am avut libertatea și puterea de a alege binele, dar nu am făcut-o. Că am fi putut să ascultăm sfaturile, îndemnurile/regulile impuse de contextul social/profesional/personal în care ne-am aflat, într-un anumit moment, dar le-am ignorat în mod voit.

Napoleon Bonaparte a numit conștiința ,,Raiul, paradisul libertății omului”; literatura populară este plină de pilde și învățături despre conștiință: ,,Poți să îți speli haina, dar nu și conștiința”; ,,Cerul curat de trăsnete nu se teme”; ,,Cea mai bună pernă este o conștiință curată” etc.

Într-un interviu acordat Direcției Generale Anticorupție, preotul profesor Constantin Valer Necula spune: ,,Tot omul e coruptibil, câtă vreme este dispus să aleagă o cale mai ușoară pentru realizarea idealurilor sale”. Și tot el spune ,,De fapt, omul e de vină când încalcă el însuși propria lui menire. Menirea noastră nu este să corupem și să fim corupți.”

Psihologii consideră CONȘTIINȚA cea mai înaltă formă de reflectare asupra propriului EU, dar și a realității înconjurătoare (spațiu, timp, ambient etc). Poate că nu întotdeauna avem puterea și voința necesară de a discerne asupra deciziilor noastre, din varii motive, uneori pentru care nu suntem direct responsabili, dar, cu siguranță, putem să fim întotdeauna conștienți că libertatea personală este cel mai de preț dar pe care l-am primit în mod gratuit. Nicio faptă necugetată nu justifică pierderea acesteia.

Momentul conștientizării…

… este unul foarte important, pentru că el poate decide consecințele acțiunilor/inacțiunilor noastre:

,,Un polițist din Dolj a refuzat sa primească 500 de euro mită de la un bărbat cercetat pentru contrabanda cu țigări.”

,,Un polițist a refuzat mita oferită de un șofer pentru restituirea permisului de conducere.”

„Un polițist de frontieră a refuzat 1.000 de euro mită de la un cetățean român, pentru a nu lua măsurile legale cu privire la doi sirieni.”

„Doi polițiști de la Rutieră au denunțat un șofer drogat, care a vrut să-i mituiască cu 7.000 de lei.”

Un bărbat de 29 de ani s-a ales cu un dosar penal pentru dare de mită, după ce a încercat să mituiască doi agenți din cadrul Biroului Rutier. În schimbul banilor, șoferul de 29 de ani a încercat să scape de un dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive,”

Sunt doar câteva exemple ale unor funcționari MAI, conștienți de riscurile și repercusiunile pe care le-ar putea suporta, atât ei, cât și colegii sau familiile lor, sau care ar fi putut afecta imaginea instituției, dacă nu ar fi luat atitudine și nu ar fi sesizat Direcția Generală Anticorupție la Call-center-ul anticorupție 0800.806.806.

De asemenea, este important ca și cetățenii să conștientizeze urmările săvârșirii unei fapte de corupție, iar, în acest sens, unul din principalele obiective ale activității de prevenire desfășurate de Direcția Generală Anticorupție este ,,creșterea gradului de conștientizare a personalului Ministerului Afacerilor Interne și a cetățenilor (cu accent pe cele mai vulnerabile grupuri la corupție) referitor la riscurile implicării în fapte de corupție și schimbarea mentalității în raporturile cu serviciile administrative.”

Suntem stăpânii și, în același timp, judecătorii ,,neadormiți” ai acțiunilor și alegerilor noastre. Nimeni nu e responsabil în locul nostru, nimeni nu ne poate cumpăra acest dar al conștiinței, care ne avertizează dacă este bine sau nu să săvârșim o faptă, sau ne pedepsește după săvârșirea ei.

Alegeți între o conștiință curată, care ne dă liniște și bucurie, sau o conștiință încărcată care ne dă neliniște și mult stres.

Iar, în situația în care vă confruntați cu o faptă de corupție, ALEGEȚI să sunați la Call-center-ul anticorupție 0800.806.806.

CONȘTIINȚA dumneavoastră vă va răsplăti!

Mariana MIREA

comisar-șef de poliție

Direcția Generală Anticorupție

Serviciul Prevenire

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.