Oare gradul de oboseală și consum mintal ar putea avea legătură cu cinstea ori corectitudinea față de alții? Adică, dacă suntem nedormiți, muncim excesiv de mult, ori tocmai am rezolvat niște probleme dificile, am fi mai predispuși „să furăm la cântar”, ori să săvârșim acte de corupție?

Asta s-au întrebat și cinci cercetători de la Universitatea de Stat din Florida, Universitatea din Carolina de Nord la Chapel Hill, Universitatea din Pennsylvania și Universitatea Duke (SUA), încă din anul 2009. Prin urmare, aceștia au organizat două experimente prin care au demonstrat că cei expuși unor activități care le-au consumat resursele sunt mult mai tentați să trișeze.
În al doilea rând, experimentele au demonstrat și faptul că persoanele epuizate au fost mai predispuse să se pună în situații care să le permită să trișeze.
Cu alte cuvinte, cei cu resursele epuizate au fost mult mai necinstiți decât ceilalți, o dată pentru că au avut mai multe șanse să trișeze (s-au expus intenționat acelor situații), iar a doua oară pentru că au fructificat acele șanse în mod neonest, cu mult mai puțină integritate decât cei care au fost puși în situații similare și au rezistat la tentații.
Ca ,,să țin cu ursul”, doi cercetători de la Seminarul Teologic din Princeton (SUA) au realizat celebrul experiment al ,,Bunului Samaritean”, în anul 1973, prin care au demonstrat că persoanele puse sub presiunea timpului sunt… mult mai predispuse să fie neetice. Cei presați de timp au fost de 6 ori mai predispuși să încalce regulile de bază!
Aceste fenomene interesante ne pot duce cu gândul și la următoarele situații:
- Când nu ai dormit suficient, ori tocmai ai plecat după o zi epuizantă de la muncă (și poate ai și un șef nesuferit, asta ca să ai chiar toate resursele epuizate).
- Când te grăbești foarte tare (iar șefa ta obișnuiește să își țuguie buzele și să se încrunte când se uită la ceas – asta-i tot pentru urs).
- Când ai foarte mult de lucru, simți că munca nu se mai termină, toți îți cer să respecți deadline-uri, target-uri severe, îți mai pun și piedici prin zecile de chițibușuri, toane sau ifose, tu mai ai și copil mic, ori al doilea job ori o școală/un curs de terminat, un animal care trebuie scos afară etc.
Oare cine ar fi mai predispus să calce linia continuă, să calce accelerația mai mult decât trebuie, să încerce, apoi, ,,să-l ungă” pe polițistul care tocmai l-a oprit (sper ca măcar polițistul să fie odihnit și să aibă un șef de treabă), ori să se bage în față, în loc să stea la rând?
Nu este obligatoriu!
Da, cu siguranță, nu este obligatoriu, și mă bucur că mă contraziceți! Contează foarte mult valorile personale, educația, convingerile personale și bunul simț, indiferent de cât de obosiți am fi.
Însă un ,,cocktail” de factori contextuali, ca și cei descriși mai sus (epuizarea și presiunea timpului), o frustrare cronică, un exemplu din mass-media sau dintr-un film care ne-a impresionat, plânsetul sau suspinul de la telefon al cuiva drag, care are nevoie să-i rezolvi o problemă, o temere severă de o mustrare că vei întârzia la ședința X, o percepție de ,,injustiție la locul de muncă”, toate la un loc, te pot face, într-o zi, să încerci, în mintea ta: ,,Să-i propun ceva domnului polițist ca să rezolvam problema!”.
Iar asta nu înseamnă decât ,,expunere la situații periculoase” + ,,predispoziție de a corupe și a fi corupt”, în vreme ce darea de mită se pedepsește cu închisoare!
Și nu, aici ,,nu mai țin cu ursul”, viața este plină de astfel de surprize… Cu astfel de ,,cocktail-uri” s-au întâmplat fel de fel de grozăvii, inclusiv sinucideri în masă (vezi cazul sectei Moon)…
Fiți odihniți și plecați din timp (sau schimbați-vă șeful) pentru că: E timpul să nu mai dăm și noi ceva! – Campanie națională de prevenire a corupției a Direcției Generale Anticorupție, în parteneriat cu Platforma Stop Contrabanda.
Ciprian GHIȚULEASA
comisar-șef de poliție
ofițer de prevenire a corupției
Direcția Generală Anticorupție