1) Ni se întâmplă câteodată să avem impresia că „TREBUIE să dăm ceva”?
2) Alteori, ni se întâmplă să avem senzația că, în anumite situații, cineva, sau chiar cei din jur, „SE AȘTEAPTĂ ca noi să dăm ceva”?
3) Cel puțin de câteva ori, nu am avut impresia vie a normalității de a da ceva, întrucât chiar „TOATĂ LUMEA face așa”?
După cum ați observat, sunt trei grade de acceptare a corupției: obligativitatea, toleranța și normalizarea.
Dacă v-ați răspuns cu da la cel puțin una dintre întrebări, trebuie să vă mulțumiți pentru sinceritate. Studiile arată că oamenii nu se comportă neapărat după cum știu că ar fi bine sau corect, ori potrivit valorilor morale, ci după ceea ce cred ei despre ceilalți, după așteptările celorlalți (practic este vorba despre ceea credem că așteaptă ceilalți de la noi…).
Ca să fie lucrurile și mai complicate, comportamentele sunt puternic influențate de sentimentul reciprocității: în cazul în care cineva îți face sau doar îți lasă impresia că îți face o favoare, mai ales dacă vine de la cineva cu autoritate (de exemplu, un polițist, un șef etc.) vei simți o presiune persistentă că „ceva trebuie făcut în schimb…”.
Trei situații
Dar să urmărim trei actori, care se întâlnesc, pe rând, cu echipaje de poliție.
Andrei știe el cu ce a greșit când conducea mai devreme, l-a văzut și agentul de circulație, dar a fost îngăduitor. L-a lăsat pe agent să se bucure de propria-i mărinimie, „doar nu trebuia premiat”.
Mihai a fost amendat, nu a protestat nici când i-a fost ridicat permisul, știe că poate argumenta sau contesta, dar are un înalt simț al dreptății și al normalității: „Eu când primesc o amendă, o plătesc!”. „Polițistul este obligat să aplice legea”, continuă Mihai, „altfel el ar fi primul care ar încălca-o, și nu ar fi în regulă să încalce legea tocmai un polițist!”.
Dumneavoastră, după ce încălcați câteva reguli de circulație, sunteți oprit/ă de un polițist sever, vă spune cu duritate greșelile făcute și impactul acestora (ex. amendă usturătoare, multe puncte sau chiar reținerea permisului de conducere). Agentul pleacă puțin de lângă dvs., aveți ceva timp de gândire și vă calculați variantele: „dacă îmi ia permisul, nu mai pot să-mi fac meseria și să-mi duc copilul la școală; dacă îmi dă punctele, voi fi aproape de maximum, oricum voi mai greși, iar săptămâna viitoare trebuie să o duc pe mama la spital…”
„Haideți că și noi suntem oameni!” vă spune agentul care tocmai s-a întors, „Nu vă las în stradă… de data aceasta, să-mi puneți o lumânare la Vii!”. Sentimentul reciprocității vă copleșește, dar sunteți conștient/ă doar de cel al bucuriei care vă inundă și vă vine în minte să îi dați ceva… STOP!
Cazuistica a arătat că majoritatea șpăgilor s-au luat la inițiativa cetățeanului, ca reacție „firească” la „bunătatea” agentului (cred că ați înțeles că acestea sunt, în cele mai multe situații, ori provocări intenționate, foarte bine puse la punct, ori forme de narcisism prin care unii vor doar să fie lăudați și apreciați).
Întrebări și răspunsuri
- Chiar nu trebuie, nu sunt obligat/ă să îi dau ceva? Chiar m-a ajutat foarte mult!
Nu! Chiar dacă sentimentul vi se pare firesc, nu încălcați legea! Darea de mită este o infracțiune, sunteți obligat/ă să respectați legea!
- Nu este nici măcar acceptabil să îi dau doar o mică atenție? Este alegerea mea, el nu mi-a cerut nimic!
Polițistul este obligat să aplice legea și o va face. Se gândește să-și păstreze jobul și să se întoarcă liniștit la familia lui. ,,Atenția” dvs. i-ar nărui cariera și demnitatea.
- Eu sunt „un domn”/„o doamnă”! Chiar nu înțelegeți?
Regulile de politețe nu urmăresc încălcarea legii: faceți rău de 3 ori dacă doriți să „premiați” agentul: dumneavoastră, polițistului, întregii comunități.
Acum, sute de mii de oameni cinstiți și sute de mii de tineri, de aici, din țară și din diaspora, se așteaptă „să nu mai dăm și noi ceva!”. E timpul…
Ciprian GHIȚULEASA
comisar-șef de poliție
ofițer de prevenire a corupției
Direcția Generală Anticorupție
