Revizuirea Regulamentului (CE) 883/2004, de către Parlamentul European, a creat mari temeri în rândul actorilor din industria de transport internațional, după ce s-a pus problema ca taxele privind asigurările sociale să fie achitate în funcție de locul în care angajatul desfășoară cea mai mare parte a activității. Reacțiile nu au întârziat să apară.
Poziția IRU a fost una foarte clară: reforma Regulamentului 883/2004 trebuie făcută numai cu protejarea intereselor sectorului transportului rutier. Adică șoferii profesioniști trebuie să reprezinte o excepție. În contextul trialogurilor din iunie, IRU a intensificat dialogul cu instituțiile europene, pentru a asigura menținerea stabilității sistemului actual și claritate în aplicarea noilor norme. Organizația a subliniat importanța menținerii criteriilor actuale privind „pluriactivitatea” și clarificarea obligației de notificare prealabilă, solicitând răspunsuri oficiale, pentru evitarea fragmentării aplicării la nivelul statelor membre.
În paralel, UNTRR a subliniat că amendamentul 74 al Parlamentului European, care propune ca determinant principal al legislației aplicabile „locul în care se desfășoară cea mai mare parte a activității”, este nepracticabil, în cazul șoferilor internaționali, lucrători extrem de mobili. De altfel, organizația patronală a transmis o adresă Ministerului Muncii, avertizând că amendamentele propuse de Parlamentul European, în special modificarea articolului 13, riscă să lovească dur în competitivitatea transportatorilor români.
Asigurări la nivel înalt
Vești bune au venit din partea vicepreședintei executive a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, care a asigurat UNTRR că regimul de securitate socială al șoferilor profesioniști nu va fi afectat de propunerile Parlamentului European privind revizuirea Regulamentului (CE) 883/2004. Oficialul european a participat, alături de IRU, la o întâlnire la nivel înalt, desfășurată, recent, la Brașov.
Asigurările sociale plătite în țara de origine a șoferului
Roxana Mînzatu a subliniat clar că asigurările sociale trebuie și rămân să fie plătite în țara de origine a șoferului, răspunzând, astfel, îngrijorărilor exprimate de UNTRR.

Vicepreședintele CE a punctat și alte aspecte critice pentru sustenabilitatea forței de muncă în transporturi: deficitul acut de șoferi, absența școlilor profesionale specializate și lipsa pregătirii practice pentru categoriile C și D. De menționat că există fonduri UE care pot fi utilizate pentru proiecte ce vizează licee tehnologice sau școli profesionale, unde sunt pregătiți șoferi profesioniști, putând fi, astfel, pusă în practică, în România, Directiva (CE) 2561/2022, privind calificarea inițială și formarea periodică a conducătorilor auto. Conform actului normativ, durata calificării inițiale trebuie să fie de 280 de ore, dintre care 20 de ore de conducere individuală.
În analiza autorităților europene se află și condițiile de muncă ale șoferilor, referitoare la obligativitatea impusă de clienți privind încărcarea sau descărcarea mărfii, la care se adaugă securizarea parcărilor, dar și atragerea femeilor în domeniu.
De asemenea, cu ocazia întâlnirii de la Brașov, a fost discutată propunerea unui regulament prin care fiecare companie de transport ar trebui să aibă un anumit procent din flotă alcătuit din vehicule electrice, măsură necesară, dar care implică evaluarea atentă a infrastructurii de încărcare și a impactului financiar.
La întâlnire au participat, alături de Roxana Mînzatu, Raluca Marian (director Advocacy IRU) și președintele IRU, Radu Dinescu, care a reiterat că stabilitatea socială a șoferilor stă la baza funcționării economiei europene. Din partea UNTRR, au fost prezenți Lorena Sandu, responsabil Afaceri Juridice și Reprezentare Internă și Internațională, precum și membri ai Uniunii: Raluca Tache Fuerea (Blue River Transport & Logistics), Ciprian Cristea (Sorcani), Valentina Lopătaru (International Van der Wal) și Cătălin Manolache (Mano Europa).
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro