Autocare Temsa pentru sportivii României

La finalul lunii februarie, Anadolu Automobil Rom a livrat cele trei autocare Temsa LD 13 către Ministerul Tineretului și Sportului în cadrul Complexului Sportiv „Lia Manoliu“ din București. Cele trei autocare vor servi loturilor naționale ale României pentru deplasările din țară și deplasărilor internaționale.

La eveniment au participat Augustin Ioan, Subsecretar de Stat pentru CSN-uri din partea Ministerului Tineretului și Sportului, iar din partea Anadolu Automobil Rom au participat Huseyin Aykol, proprietarul companiei și Magda Peșu, director general al Anadolu Automobil Rom. Totodată, evenimentul a fost onorat de prezența Excelenței Sale Osman Koray Ertaș, ambasadorul Republicii Turcia în România.

Temsa LD pentru campioni

Modelul de autocar ce urmează să deservească delegațiile de sportivi este Temsa LD, lansat pe piața internațională la sfârșitul anului 2013, iar producția propriu-zisă și livrările au început în 2014. La designul vehiculelor a contribuit celebrul institut de design Pininfarina, același institut care proiectează automobilele Ferrari.

Concepute pentru a oferi maximum de siguranță, autocarele Temsa LD sunt dotate standard cu sisteme de control a stabilității, ABS și ASR. Sportivii vor avea la dispoziție 58 de locuri confortabile, iar pentru transportul echipamentelor LD13 o cală de bagaje spațioasă, de 7,5 mc.

Autocarele sunt dotate cu sistem de climatizare automată, de control al umidității din habitaclu și ventilație naturală prin geamurile laterale cu deschidere limitată. Tot pentru confort, vehiculul este dotat cu instalație audio performantă. Din punct de vedere tehnic, noul autocar Temsa LD13 este dotat cu cele mai noi tehnologii în domeniu.

Motorizarea este asigurată de DAF iar transmisia și punțile provin de la furnizorul german ZF. Temsa este parte a concernului industrial Sabanci și este unul dintre cei mai de succes producători de autobuze și autocare din Turcia. Piețele de export ale producătorului cu sediul în Adana sunt atât Europa cât și Asia și Statele Unite ale Americii.

Anadolu Automobil Rom este unul dintre cei mai reprezentativi importatori de autobuze și autocare din România, cu nu mai puțin de patru mărci în portofoliu. Anadolu Automobil Rom a reușit să se impună pe piață oferind vehicule pentru toate segmentele de transport persoane.

Pe segmentul urban de transport călători oferă vehicule de la 5,8 m lungime și 22 de călători până la autobuze articulate de 18 m. Pe partea de autocare, cel mai de succes produs importat de Anadolu Automobil Rom este Isuzu Turquoise, din al cărui model s-au vândut peste 1.000 de unități. Anadolu Automobil Rom a reușit în 2014 să livreze peste 100 de autobuze noi firmelor private și regiilor de transport persoane din țara noastră.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.