AVANPREMIERĂ: Noul Renault Trafic – Combi și SpaceClass

Producătorul francez a hotărât să împrospăteze gama Trafic, dedicată transportului de persoane, și așa au apărut noile versiuni Combi și SpaceClass. Avanpremiera acum, vânzarea din martie 2021.

Este dezvăluit un design dinamic, cu o parte frontală expresivă, o nouă culoare – Rouge Carmin –, iar tabloul este completat de interiorul optimizat. În afară de ceea ce se poate vedea cu ochiul liber, sunt disponibile și cele mai noi sisteme de asistență la condus, precum și Renault EASY LINK, sistemul multimedia. Avem parte de noutăți și sub capotă; un nou motor dCi 150 completează gama de propulsoare diesel.

Noul Trafic Combi se adresează în special profesioniștilor din transportul de pasageri (companii sau comunități) și familiilor numeroase. Modelul satisface cererea lor de volum și modularitate, fără a compromite confortul și numărul de locuri.

Modelul Trafic SpaceClass răspunde așteptărilor celor mai exigenți șoferi și pasageri, care caută versatilitate, spațiu și confort exclusiv. Specialiștii în transportul VIP și turistic vor putea profita de versiunea sa Signature și de spațiul său de nivel „business class”, producătorul francez considerând că acei clienți ce caută o evadare nu vor fi dezamăgiți de versiunea Escapade.

Exterior expresiv, cu Rouge Carmin

Noile Trafic Combi și Trafic SpaceClass se fac remarcate printr-un design robust, oferit de noua geometrie grilei și capotei. În același timp, designul câștigă în finețe și expresivitate, cu bare de protecție noi și faruri ce folosesc integral tehnologia LED, completate de o linie cromată, care urmează semnătura luminoasă în forma literei C, deja foarte cunoscută pentru marca Renault.

Noile Combi și SpaceClass au oglinzi pliabile electric, roți noi, de 17 inch – cu efect de diamant pe SpaceClass –, capace ornamentale cu un design nou, mai elegant, pentru roțile de oțel. Sunt disponibile în șapte nuanțe, inclusiv noul Rouge Carmin, care aduce un aspect avangardist designului. Toate aceste caracteristici fac ca Noile Trafic Combi și Trafic SpaceClass să poată fi adaptate tuturor nevoilor pe care clienții le pot avea.

Interior regândit, spațiu optimizat

O nouă planșă de bord, evidențiată de o bandă orizontală ce se continuă în panourile ușilor, oferă impresia că există mai mult spațiu în habitaclu. Interiorul încorporează noi spații de depozitare. Noul schimbător de viteze și contururile comenzilor de aer condiționat au accente cromate, pentru o mai mare armonie.

Noile culori și materiale îmbunătățesc opțiunile de personalizare pe care clienții le au la dispoziție. Noul Trafic SpaceClass iese în evidență cu un tablou de bord exclusiv în culoarea Gris Météor, pentru mai multă eleganță. Din punct de vedere al spațiului util, noua utilitară franțuzească poate oferi un volum de marfă de până la 1,8 mc și, mulțumită modularității exemplare, acesta poate fi transformat într-un habitaclu generos, ce poate primi până la 9 pasageri.

Inovație și conectivitate la bord

Sistemul multimedia Renault EASY LINK, care incorporează navigația, își face apariția la bordul noilor modele. Compatibil cu Android Auto și Apple CarPlay, acesta este transpus pe bord printr-un ecran de 8 inch și vine cu un încărcător de smartphone cu inducție, pentru a-l ajuta pe conducătorul auto să rămână conectat pe toată durata zilei.

Bucurându-se de spații de depozitare ce însumează de 86 de litri în cabină, Noile Trafic Combi și Trafic SpaceClass oferă acces simplificat la compartimentele de depozitare, mergând chiar mai departe cu noul sertar Easy Life, care oferă mai mult de 6 litri de depozitare la îndemână.

Sisteme de asistență la condus, siguranță și confort

Pentru a veni în sprijinul șoferului, punând accentul pe siguranță, Renault oferă noi sisteme de asistență la condus, de ultimă generație. Acestea includ Adaptive Cruise Control pentru a menține viteza selectată, Active Inter-City Emergency Braking pentru a avertiza șoferul și chiar frâna în locul său, pentru a evita coliziunile, și Lane Departure Warning pentru a avertiza atunci când părăsesc banda de circulație în mod neintenționat.

O altă caracteristică nouă este Blind Spot Warning, cel care facilitează schimbarea benzii, atenționând asupra unui vehicul aflat în zona fără vizibilitate. A fost conceput și un nou airbag frontal, potrivit pentru doi pasageri, care sporește, de asemenea, siguranța la bord.

Motoare diesel noi și transmisie automată EDC

Noile Trafic Combi și SpaceClass oferă trei motoare diesel: noul motor dCi 150 (cutie de viteze manuală și automată EDC), nou motor dCi 110 (cutie de viteze manuală) și motorul dCi 170 (cutie de viteze automată EDC). Noile modele oferă o acoperire mai largă a gamei, adaptate la utilizările multiple ale clienților.

Transmisia automată cu dublu ambreiaj EDC, cu 6 trepte, disponibilă atât pentru motoarele de 150 CP, cât și pentru cele de 170 CP, îmbunătățește confortul și capacitatea de reacție, cu un răspuns precis și rapid la schimbările treptelor de viteză. Echipată cu tehnologia Stop & Start, gama este compatibilă cu noile reglementări stabilite de standardul EURO 6D FULL.

Detaliile despre noua gamă Trafic destinată transportului de pasageri, ce include Noul Renault Trafic Combi și Noul Renault Trafic SpaceClass, vor fi prezentate la începutul anului viitor, înainte de startul vânzărilor, care sunt programate să înceapă în martie 2021.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.