ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Barometrul de transport TimoCom: Creștere a transportului în perioada verii

Data:

Barometrul de transport TimoCom a arătat un raport de marfă-vehicule de 55:45, în trimestrul al treilea al anului 2016. Cu aceasta, cea mai mare platformă de transport din Europa înregistrează o creștere al transportului, iar toamna se anunță a fi de aur.

Trimestrul al treilea a fost, per global, perioada cea mai bogată în transporturi. Dar mai mult de atât: comparând cu trimestrele corespondente din anii anteriori, în acest an, toate cele trei luni arată un raport de peste 50:50. Se poate simți o tendință de creștere notabilă, iar aceasta nu numai în raport cu anii anteriori. Pentru prima dată, în anul 2016, fiecare trimestru a prezentat o suplimentare a volumelor de transport.

Efecte pozitive estivale

TimoCom a înregistrat, în luna iulie, un raport de transport de 54%, potrivit celro declarate de către purtătorul de cuvânt al companiei, Marcel Frings, în baza barometrului de transport. Conform acestuia, ofertele de marfă depășesc capacitățile libere. În plus, putem observa ceva interesant, în comparație cu datele mai slabe din anii precedenți: rata ofertelor de marfă din iulie este în creștere constantă, în fiecare an.

Această rată a scăzut la 51% în august, dar, și așa, a rămas mai mare decât cota capacităților de marfă libere. În această lună, această cotă nu a scăzut sub 50%, ca în anii precedenți. Aceste date arată clar că piața de transport europeană, în lunile de vară, a fost mai activă.

Nu a trebuit să așteptăm prea mult punctul culminant anual sau trimestrial, doarece luna septembrie ne-a dăruit un început de toamnă de aur, referitor la transporturi: cu rata ofertelor de marfă de 61% și capacitățile libere de 39%, barometrul de transport a indicat cel mai ridicat rezultat al anului. A depășit luna mai, lideră până la aceea dată, în anul 2016, cu două puncte procentuale. Frings a explicat acest lucru: „Creșterea clară s-a datorat sfârșitului de vară, când piața de transport a devenit, din nou, efervescentă.”

De asemenea, luna septembrie a fost, la rândul său, mai bogată în transporturi, comparativ cu aceeași lună din anii precedenți: raportul ofertelor de marfă era, în septembrie 2015, de 52%, iar în aceeași perioadă a anului 2014 – de 53%.

Cifrele arată, de asemenea, că în al treilea trimestru erau mai multe oferte de marfă pe platforma de transport TimoCom, decât în aceeași perioadă a anilor precedenți.

Sfârșit de an cu perspective bogate

După un al treilea trimestru în forță, rămâne întrebarea: ce va aduce în continuare briza toamnei de aur? Purtătorul de cuvânt TimoCom, Marcel Frings, este încrezător: „Cifrele lunii septembrie arată o toamnă bogată în transporturi. Toate semnele indică faptul că putem menține nivelul ridicat.” Totuși, luna noiembrie lasă loc pentru speculații: oare va aduce o scădere de 11%, ca în anul trecut?

Frings a declarat: „Datorită forței de muncă stabile și pieței de consum, economia germană funcționează bine, ca motor al Europei.”

Specialiștii din cadrul TimoCom consideră că barometrul de transport va arăta din nou o creștere de transport la sfârșitul anului.

Barometrul de transport TimoCom

Barometrul de transport afișează situația actuală pe piața europeană de transport și logistică. De exemplu, dispecerii pot estima situația actuală a ofertelor de transport și marfă în diverse țări. Acest lucru permite companiilor să fie mai receptive la fluctuațiile de preț și oferă posibilitatea unei planificări optime. Barometrul de transport este un instrument puternic, în ceea ce priveşte determinarea preţurilor pe piaţă.

Important: Aplicația Barometrul de transport TimoCom este disponibilă în magazinul smartphone-ului respectiv – gratuit. Așadar, clienții TimoCom au acces mobil, oricând şi oriunde, la platformele TimoCom contractate. Adițional, este afișat raportul de marfă și vehicule pentru toate rutele din toate țările Europei.

TimoCom este liderul burselor europene de transport, care pune la dispoziția utilizatorilor informații considerabile, în fiecare secundă. Zilnic, peste 110.000 utilizatori publică până la jumătate de milion de oferte de marfă și transpor. Barometrul de transport preia, evaluează și afișează datele în timp real.

Pentru mai multe informații despre bursa TimoCom și barometrul de transport, vizitați pagina: www.timocom.com.

 

 

 

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026

RecenziiClienti.ro a publicat Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026,...

Atenție, șoferi! Lucrări de amenajare a unui sens giratoriu la Tecuci

Începând din 17 august, lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri...

Ungaria reduce încărcarea vehiculelor electrice

Mai mulți operatori de rețele de încărcare din Ungaria...

Centura Bacău, închisă până pe 31 august pentru racordarea la A7

Centura Bacău a fost închisă în întregime circulației, pe...

Women Wellbeing Working Group – condiții mai bune pentru femeile din transport

În calitate de Wellbeing Ambassador, USER continuă implicarea în...

Despăgubiri CASCO pentru daune provocate de furtuni și inundații

Despăgubiri de peste 10,5 milioane de lei au plătit,...

Restricții pentru camioane în perioada 14-17 august

Circulaţia vehiculelor rutiere cu MTMA mai mare de 7,5...

DKV Mobility – Raport sustenabilitate 2025

DKV Mobility își atinge obiectivul climatic înainte de termen...