Bugetul Transporturilor, mai mare cu 60% față de anul trecut

asfaltare-cnadnr-lucrari-autostradaMinisterul Transporturilor are la dispoziție 13,761 miliarde de lei în bugetul pe anul acesta, mai mare cu 60,33% față de cel din 2016. Bugetul pe 2017 a fost aprobat de Parlament în 7 februarie, exact în forma propusă de Guvern.

O sumă imensă a fost alocată cofinanțării proiectelor din fonduri externe nerambursabile (FEN) post-aderare, aferente cadrului financiar 2014 – 2020: 8,3 miliarde lei (în creștere cu 177,29% față de anul trecut), aproape cât întreg bugetul din 2017 alocat Ministerului Transporturilor (8,583 miliarde de lei). Vom vedea, însă, dacă acești bani vor fi și cheltuiți, deoarece condiția principală este accesarea fondurilor externe, care depinde de realizarea la timp a proiectelor.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a explicat, în comisiile parlamentare de buget-finanțe, că „ne-am concentrat cheltuielile de investiții pe fondurile europene, atât pentru a scădea presiunile pe buget, cât și pentru a crește exponențial gradul de absorbție de fonduri europene”.

„Ministerul a avut o creștere bugetară din fonduri europene nerambursabile, care constituie și principala resursă pe care ne bazăm, în acest an, pentru dezvoltarea infrastructurii de transport în România”. „Astfel, pentru 2017, absorbția acestor fonduri pentru investiții în infrastructură va crește, de la 1,8 miliarde lei, cât a fost în 2016, la peste 8 miliarde de lei. Bugetul a fost împărțit pe proiecte și a fost semestrializat, astfel încât să putem estima o execuție cât mai aproape de realitate în primul semestru. Defalcarea pe semestre a avut ca scop surprinderea cât mai exactă a perioadelor în care se vor face lucrări, în funcție de particularitățile fiecărui proiect de infrastructură, întrucât este știut faptul că marea parte a execuției lucrărilor în domeniul infrastructurii rutiere începe cu luna aprilie și se finalizează la sfârșitul lunii octombrie – lucru care presupune o balansare foarte precisă a necesarului financiar pentru semestrul II”, a arătat ministrul.

5,1 miliarde de lei pentru sectorul rutier

Răzvan Cuc a precizat că 4,12 miliarde lei au fost alocate cheltuielilor cu întreținerea infrastructurii rutiere și feroviare, precum și subvențiilor acordate pentru transportul de pasageri, 8,8 miliarde de lei – investițiilor pentru dezvoltarea infrastructurii din fonduri europene, iar 840 de milioane de lei reprezintă fondurile de la bugetul de stat dedicate investițiilor pentru dezvoltarea infrastructurii.

„Alocarea pe care am realizat-o pentru dezvoltarea infrastructurii de transport surprinde fidel nevoile reale de finanțare și se prezintă după cum urmează: pentru sectorul rutier – 5,1 miliarde lei, sectorul feroviar – 2,7 miliarde lei, metrou – 1,1 miliarde lei, sectorul naval – 496 milioane lei, sectorul aerian – 13 milioane de lei, iar cheltuielile pentru proiectele ex-ISPA și cofinanțările pentru instituții financiare internaționale, 160 de milioane de lei”, a completat ministrul Transporturilor.

La capitolul cheltuieli, au fost alocate 33,7 milioane de lei, fonduri cu aproape 50% (49,06%) mai mari față de anul trecut, iar la „Bunuri și servicii”, suma de 11,742 milioane lei, în creștere cu 29,25% față de anul anterior.

Ministrul Cuc: „Vreau monitorizare în teren, nu din birou” 

Ministrul Răzvan Cuc le-a cerut noului director general interimar al CNAIR, Ștefan Ioniță, și șefilor direcțiilor regionale de drumuri „monitorizarea permanentă a lucrărilor din teren, și nu din birou, pentru a preveni eventualele blocaje”. El i-a asigurat că bugetul pentru anul 2017 are prevăzute sursele de finanțare pentru toate obiectivele de infrastructură – atât cele aflate în faza de execuție, cât și pentru proiectele în pregătire – cum sunt, spre exemplu, autostrăzile Comarnic-Brașov, Târgu-Mureș-Iași-Ungheni, Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani.

cuc 2

„De asemenea pentru Centura București (existentă) este prevăzută suma de 106.209 mii lei cuprinsă la titlul 58, fonduri externe nerambursabile – POIM. Pentru Centura de Sud (la profil de autostradă) este prevăzută suma de 5.000 mii lei pentru un contract de consultanță (asistență tehnică, financiară și juridică) pentru proiectul de concesiune Autostrada de Centură București Sud. În ceea ce privește Pasajul suprateran pe DJ 602 / Centura București – Domnești sunt prevăzute credite bugetare de 5.000 mii lei și credite de angajament necesare semnării contractului în valoare de 146.492 mii lei”, precizează CNAIR.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.