Editorialul lunii iulie este dedicat transportului de călători. Nu pentru că este vară și gândurile ne zboară la vacanță și călătorii, ci pentru că, luna aceasta, s-a încheiat o epopee ce a implicat transportul regulat național de călători. O epopee care, în ultimele 18 luni, a atins cote dramatice.
Însă totul este bine când se termină cu bine… sau nu?
Atât la „județene”, cât și la „interjudețene”, transportatorii au primit mult dorita prelungire a valabilității licențelor… pe patru ani! Este o reușită la care puțini sperau. Probabil, nicio persoană realistă nu putea anticipa un asemenea deznodământ, cu doar un an în urmă. Dimpotrivă, cele mai sumbre scenarii erau vehiculate. Transportul regulat național urma să se dezintegreze brutal, în urma unei licitații care, de fapt, urma să se transforme într-un carnagiu – un război total, în care nu se iau prizonieri. Deși cam sumbră, imaginea nu era irațională, iar majoritatea operatorilor de transport au privit cu îngrijorare (este cel mai blând cuvânt pe care l-am găsit) desfășurarea „ostilităților”. Pentru că da, a fost vorba despre ostilități, ce au culminat cu întreruperea dialogului între Ministerul Transporturilor și reprezentanții transportatorilor pentru câteva luni. Discuțiile s-au purtat prin intermediul presei și… nu a fost prea bine.
Este frumos și corect ca fiecare parte să își exprime punctul de vedere, inclusiv public, dacă este necesar. Însă, când în spate sunt multe detalii tehnice, care chiar sunt importante în luarea unei decizii corecte… cei neimplicați direct vor înțelege doar lucrurile simple – „niște firme de transport, care au monopol pe anumite curse, nu vor să investească în înnoirea parcului auto și nici nu acceptă concurența…”
Sigur, există explicații: faptul că suntem la finalul unui ciclu, lipsa de predictibilitate, pirateria, scăderea fluxurilor de călători, puterea de cumpărare slabă a majorității călătorilor etc. Dar cine are timp pentru a înțelege în profunzime fenomenul?
În fine, până la urmă s-a schimbat ministrul transporturilor (firesc, având în vedere că puțini miniștri ai transporturilor rezistă un an de zile – statistica este imbatabilă) și discuțiile au repornit cu noul ministru… iar din cea mai neagră groapă în care fuseseră aruncați, transportatorii de călători s-au trezit pe cel mai înalt pisc al reușitei – prelungire pe 4 ani, fără nici o obligație…
„Oare câți membri de partid au transportat ca să primească acest cadou?”, m-a întrebat un cunoscut. Am încercat să îi explic că nu despre asta este vorba, că prelungirea era singura opțiune decentă în acest moment… Pentru el, însă, toată această poveste suna ca o altă „potlogărie” specifică României anilor ‘90 și început de 2000.
„Când a făcut Statul cadouri unor firme fără să ceară nimic în schimb? Cu siguranță, există și o latură a intereselor ascunse!”, a conchis el. Și cu asta discuția s-a încheiat. El a rămas cu ideile lui, iar eu… Mi-am amintit cum îmi spunea cineva că „mai binele” este dușmanul „binelui”.
Prelungirea pe 4 ani este mult mai bună decât una pe unul sau doi ani, însă imaginea…
Era de așteptat să apară mulți „comentatori” care să vorbească despre spăgi și implicarea transportatorilor în politică în calitate de motive principale ale acestei prelungiri, dar realitatea este că întreaga poveste a stat „pe muchie de cuțit”. Toate scenariile au fost deschise și rezultatul final reprezintă o realizare incontestabilă a patronatelor, care au reușit, să o recunoaștem, imposibilul. Strategia a fost una extrem de complexă și dificilă. Păstrarea unității în rândul membrilor, dialogul cu autoritățile, protestele și, uneori, așteptarea, toate au reprezentat provocări pe care asociațiile au știut să le gestioneze pentru un rezultat final cu adevărat spectaculos.
Însă imaginea generală a transportatorilor de călători a avut de suferit.
Este greu de crezut că va mai exista vreun ministru sau guvern care să accepte prelungirea acestei situații. La prima vedere, transportul național regulat de călători nu are un viitor roz. Prins într-un sistem care nu permite dezvoltarea firească nici pentru firme și nici pentru calitatea serviciului, în general, presat de nevoile în schimbare ale călătorilor și agresat de soluții de transport mult mai flexibile (noi aplicații tehnologice, piraterie sau transporturi mascate ca ocazionale)…
În aceste condiții, descurajarea operatorilor de transport este firească – unii se extind pe alte segmente de transport, iar alții așteaptă, pur și simplu, sfârșitul.
Dacă mai există o speranță… Imposibilul a fost realizat având la bază două componente principale – unitatea și forța/inteligența patronatelor.
Astăzi, însă, nu se mai pune problema de a bloca ceva, ci este nevoie de a construi, de a imagina o continuare pentru transportul regulat de călători. Iar „imaginea” trebuie să reprezinte o componentă a noului scenariu. Astfel, calitatea serviciului de transport și o formă concurențială corectă nu pot lipsi.
Știu ce veți spune: „Nu vor reuși! În România, când cineva îți aruncă un os, îl rozi până nu mai rămâne nimic pe el.”
Dacă este așa, în patru ani nu va mai rămâne mare lucru din transportul regulat de călători.
Radu Borcescu
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Împreună mișcăm lucrurile!
