Ar trebui să scriu în acest editorial despre eforturile care se fac pentru ameliorarea problemei legate de asigurările RCA. Legislația este în curs de a fi modificată și sperăm ca, o dată cu acest lucru, tarifele să mai scadă. Oricum, procesul este lent, mult mai lent decât și-ar dori transportatorii.
Sau ar trebui să vorbim despre scandalul din CNADNR – în sfârșit au început să se certe între ei. Nu este foarte clar cine și ce foloase necuvenite a obținut, însă cearta nu poate fi decât un semn bun, într-o mega companie acuzată permanent pentru ineficiență, risipă și corupție.
Am să vă rog să îmi acceptați scuzele pentru că nu abordez aceste teme acum, în apărarea mea invocând faptul că ambele subiecte sunt încă departe de momentul în care se vor putea trage concluziile.
În schimb, sunt pe punctul de a căpăta o obsesie legată de cele 35 de miliarde de euro transportate cu camionul din România către bănci din Elveția – cunoașteți, bineînțeles, afirmațiile unuia dintre actualii miniștri. Știu, ulterior s-a spus că ar fi vorba doar despre o metaforă, dar… Să încercăm să punem suma în format contabil: 35.000.000.000 euro. Să îi dăm și puțină culoare – dacă ar fi exprimată în bancnote de 500 de euro am avea 70 de milioane de bancnote. Bine ambalate, acestea ar ocupa un volum de aproximativ 110 metri cubi. Masa totală a colosalei sume ar fi de 77 de tone (2,2 kg pentru fiecare milion). Cu patru camioane realizezi transportul fără probleme și fără teama de a fi oprit pentru suprasarcină – asta dacă ar putea cineva să oprească un asemenea transport.
În concluzie, transportul a 35 de miliarde de euro chiar ar trebui să fie realizat cu camionul.
Bineînțeles, este absurd să credem că așa ceva ar putea fi posibil. Păi, în primul rând, viramentele bancare sunt mult mai sigure… Totuși, dacă discutăm de bani „negri“, apelarea la o bancă este exclusă. Băncile lasă urme! Sigur, cele din Elveția fac excepție.
Îmi închipui că și în lumea evazioniștilor și corupților funcționează sintagma „cash is king“, doar că în cazul lor este vorba literalmente de bancnote. Dar asta ar însemna ca toate șpăgile cunoscute și necunoscute să se realizeze cu sacoșa de bani, și unde s-a mai pomenit așa ceva?
Bine dar… 35 de miliarde de euro sunt o sumă colosală, mai ales pentru o țară ca România. Ar presupune ca toate contractele ce implică bani publici și toate „ingineriile“ fiscale să fie purtătoare de comisioane… 10%, 20%, poate chiar 50%.
Ați auzit vreodată să se întâmple așa ceva în țara noastră?
„Dosarele Panama“ sunt o nouă dovadă a faptului că evaziunea fiscală și corupția reprezintă „o industrie“ puternică, având ramificații mondiale. Este extraordinar că asemenea informații devin publice.
Mă întreb doar dacă acest sector ar putea face pasul către „lumină“, ca în poveștile cu clanurile mafiote din America, transformate, între timp, în afaceri legitime. În caz contrar… Este greu de crezut că această lume obscură, cu resurse imense, financiare și umane va dispărea în liniște.
Mai ales că, la ora actuală, indiferent că vorbim despre lumea politică sau cea a afacerilor, sau de dimensiunea organizațiilor, cel mai dificil lucru este să funcționezi legal.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
