Cât costă să fii abuzat?… demnitatea este gratis

5.000 de euro reprezintă o sumă mare? Depinde… Dar ar merita o asemenea sumă să devină subiectul unui editorial? Evident, nu! Ne-am obișnuit cu toții să acordăm atenție doar lucrurile spectaculoase – de la exagerat, în sus. Aici putem găsi, probabil, cauza principală a exploziei de „știri fabricate” sau, mai pe românește, „minciuni sfruntate”. Asta vrem, asta primim!

Însă, cele mai multe neplăceri vin de la lucrurile simple, cele cu care ne confruntăm în fiecare săptămână. Vin din nepăsare și o comoditate care, ulterior, se transformă în frustrare. Apare, adesea, formula „românii sunt un popor abuzat”, dar, oare, noi nu avem nici un cuvânt de spus? Nu putem, măcar, să punem o întrebare, sau să dăm un telefon? Nici pentru 5.000 de euro?

Este vorba despre o firmă de transport… Numele nu o să îl fac public, pentru că nu și-a dorit acest lucru. Are zece camioane și lucrurile merg bine. Lucrează cu mai mulți clienți, însă, practic, doi dintre ei sunt mai importanți. Unul dintre aceștia este o casă de expediție din România, reprezentanța unui mare expeditor din Germania.

La una dintre curse, marfa a suferit deteriorări și paguba, de 10.000 de euro, s-a recuperat pe „circuitul clasic” – expeditorul din Germania a facturat la cel din România și acesta la transportator.

Am discutat mult, în ultima vreme, despre asigurarea CMR… a funcționat și în acest caz, acoperind 5.000 de euro (se raportează la masa mărfii, și nu la valoarea acesteia). Așa că transportatorul nostru a înghițit în sec și a acceptat. Ce putea să facă? Pentru 5.000 de euro, nu merită să îți pui în pericol afacerea în plină dezvoltare. La fel ca mulți alții, s-a gândit și el că așa este în transporturi – mai trebuie să accepți, din când în când, câte o palmă, chiar dacă pe nedrept.

S-a plâns, totuși, atât către expeditor, cât și către asigurător. Practic, deși a respectat toate regulile jocului, el este singurul păgubit – proprietarul mărfii și-a recuperat integral suma, expeditorii au transmis pe circuit niște facturi, fără să îi coste nimic, iar asigurătorul a despăgubit atât cât a vrut să despăgubească (conform legii și Regulamentului CMR).

Ce credeți că s-a întâmplat mai departe? Probabil, în peste 90% dintre cazurile similare, lucrurile merg mai departe așa. Aici, însă, a intervenit norocul.

În urma plângerilor transportatorului, expeditorul a ridicat din umeri, așa cum era de așteptat, dar asigurătorul (un broker cu prezență internațională) a descoperit că firma lor lucrează și cu marele expeditor din Germania. A luat legătura cu acesta, a explicat situația (faptul că o factura de despăgubire de 10.000 de euro reprezintă un abuz, care contravine Regulamentului CMR) și… Factura s-a refăcut la suma corectă de 5.000 de euro, a ajuns la expeditorul din România și, de aici, la transportator… Nimeni nu a mai pierdut nimic. Expeditorul din Germania avea, probabil, asigurare separată pentru mărfurile transportate, însă, pur și simplu, nu a realizat, la acel moment, că documentul CMR al transportatorului nu acoperă toată suma.

A fost un mare noroc, însă, dacă ne referim strict la fapte… a fost doar un telefon! Nu a fost nevoie de reclamații oficiale, negocieri interminabile, sau certuri care să-ți provoace ulcer…

Pentru transportator a fost un mare noroc, dar mă întreb: nu s-ar putea să transformăm acest noroc într-o stare obișnuită, de zi cu zi?

În loc să plătim, cu sume mai mici sau mai mari, pentru a fi abuzați, am putea încerca să facem regulile funcționale, să înțelegem, să explicăm… Cine știe, poate că la final, această atitudine – demnitate și respectarea regulilor – ne va feri de abuzuri… pe gratis.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

Împreună mișcăm lucrurile!

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.