Cinci lecții pentru supply chainul post-pandemic

Criza comercială globală curentă a scos și mai mult în evidență slăbiciunile din supply chain, forțând industria să se autoevalueze, să evolueze și să își transforme operațiunile. Dale Young, vicepreședinte al companiei World Distribution Services, care operează pe 10 piețe la nivel mondial, este de părere că multe schimbări sunt definitive.

Nimeni nu poate prevedea sau împiedica următoarea criză globală, dar putem construi suply chainuri mai puternice și mai puțin vulnerabile.

Dale Young a identificat cinci exemple reale care arată cum se bazează shipperii pe flexibilitate, investiții și soluții alternative, pentru a face față perturbărilor din supply chain și de ce anume aceste schimbări vor persista.

  1. Deschiderea față de noi modalități neconvenționale de a face afaceri

Perturbările generate de pandemie au forțat factorii implicați în supply chain să se gândească la porturi alternative, rute netradiționale și procese diferite. Deschiderea către modalități de afaceri noi și neconvenționale nu numai că a servit ca soluție a unei necesități imediate, ci a subliniat și importanța de a avea o minte deschisă față de alternative are ar putea economisi timp și bani, comparativ cu rutele tradiționale.

  1. Extinderea rețelelor, a conexiunilor, adâncirea relațiilor

Utilizarea unor porturi alternative și a unor noi rute au forțat shipperii să-și depășească zonele de confort, cu noi contacte și relații. Aglomerarea porturilor și problemele de capacitate au subliniat, de asemenea, și cât de important este pentru expeditorii mărfii să aibă o bază diversificată de colaboratori pentru toate verigile din supply chain (maritim, aerian, depozitare și transport rutier). Astfel, dacă o rută se blochează, pot avea opțiuni alternative și capacitate suplimentară la care pot apela pentru a-și mișca mărfurile.

  1. Alocarea de resurse pentru echipamente și parteneriatul cu furnizori „asset-based”

Nimeni nu vrea să plătească pentru bunuri care nu sunt utilizate suficient, dar… în timpul pandemiei, mulți retaileri mari și-au cumpărat propriile echipamente pentru a evita întârzierile și problemele cauzate de deficitul de containere și șasiuri. Și cererea pentru spații adiționale de depozitare pentru stocurile-tampon și pentru mărfurile sezoniere întârziate a crescut în mod dramatic. Pentru expeditorii care nu au posibilitatea de a achiziționa, administra și menține propriile echipamente și spații de distribuție, poate reprezenta o soluție asocierea cu un furnizor 3PL asset-based.

În perspectivă, ar trebui să ne așteptăm ca planificarea logisticii să includă administrarea de echipamente (containere, șasiuri, trailere etc.), precum și a spațiilor de depozitare, iar pentru expeditori să selecționeze parteneri care să investească în echipamente și spații conform cererii.

  1. Creșterea nivelului inventarelor

În timp ce industria își dăduse deja seama că modelul „just-in-time” devenise prea suplu și prea „strâns” pentru a fi sustenabil, fragilitatea sa a fost adusă la lumină în mod izbitor, în timpul pandemiei. A rezultat ceea ce specialiștii denumesc, astăzi, un model „just-in-case”, în care expeditorii includ mai multe stocuri în planificări, pentru a avea bunuri la dispoziție atunci când au nevoie. Creșterea nivelului inventarelor înseamnă să ai mărfuri la dispoziție pentru a face față unor cereri neașteptate sau unor întârzieri neplanificate.

Ultimii doi ani au arătat că este prea riscant să ai niveluri reduse de inventar.

  1. Mai mult spațiu de depozitare, pe mai multe piețe

Ca element de suport pentru strategia de a dispune de inventar acolo unde ai nevoie și la momentul potrivit, apare soluția de diversificare a soluțiilor de depozitare, inclusiv prin creșterea numărului de locații, adăugarea de noi piețe și plasarea de facilități de depozitare în apropierea centrelor puternic populate. A deține produse în multiple locații cresc nivelul de agilitate și flexibilitate, permițându-ți să trimiți mai rapid marfa la client.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.