Povestea lui Marian, șofer român ce lucrează în Vestul Europei, despre care am scris în editorialul lunii trecute, a stârnit mai multe comentarii.
Unii consideră că o atitudine mai prietenească, mai empatică a angajatorilor față de șoferi reprezintă cea mai bună soluție pentru detensionarea conflictului ce a atins cote nefirești.
Alții, pe de altă parte, nu pot accepta să zâmbească în fața unei realități… să îi spunem cu blândețe „jenante“. Cum ar putea!? Niște angajați cu studii precare, cu o muncă în general simplă, lucrând pe niște vehicule care au dus zona de confort și siguranță pe culmi fantastice și care primesc venituri ce depășesc alte segmente mult mai bine privite în societate, în loc să aprecieze și să prețuiască șansa primită, se apucă să fure fără scrupule, provocând pierderi care, uneori, pun sub semnul întrebării însăși existența firmei unde lucrează.
Este un moment potrivit pentru o altă poveste, la rândul ei adevărată, precum a lui Marian.
De această dată este vorba despre patronul unei mici firme de transport, care a decis cu câțiva ani în urmă să aducă întreaga activitate „la vedere“. A considerat că un om de afaceri trebuie să aibă toate informațiile despre activitatea desfășurată, să controleze fiecare element de cost. Cel mai important pas a fost trecerea la un consum de motorină real. Practic, cu ajutorul unor dispozitive moderne (piața este plină de soluții la acest capitol) a monitorizat consumul camioanelor. În primele două luni, toți șoferii au plecat. Firesc, veți spune. Respectivii șoferii sustrăgeau multă motorină și, atunci când acest lucru nu a mai fost posibil, au plecat. Bineînțeles, au fost angajați alți șoferi, însă și aceștia au plecat repede… Iar acest proces a continuat fără ca vreun șofer să rămână pe termen lung și fără a exista o explicație clar formulată pentru plecări. După aproximativ doi ani de chin, respectivul patron și-a făcut calculele și a descoperit că activitatea nu era profitabilă. Afacerea de transport a fost închisă, iar astăzi se ocupă de alte activități.
O asemenea întâmplare ar merita un studiu aprofundat despre afacerea de transport și forța de muncă implicată.
Însă, pentru moment, ne rezumăm doar la câteva întrebări.
Este posibil pentru un transportator să stopeze în totalitate furturile șoferilor?
Multe firme acceptă tacit un anumit nivel de furt. Șoferii par mai mulțumiți, nu pleacă, iar pierderile nu sunt atât de mari încât să amenințe profitabilitatea. În plus, aceste „prime“ nu sunt impozabile.
Dacă există un anumit nivel de relaxare în fața „micilor găinării“, pot operatorii de transport spera ca masa șoferilor corecți să crească sau, mai degrabă, lucrurile o vor lua razna în și mai mare măsură?
Nivelul motivării fiecărui angajat trebuie să reprezinte o preocupare importantă pentru orice manager. Și oare, cum poți motiva mai bine șoferii?
Sistemele complicate de evaluare, ce au la bază în majoritatea cazurilor programele dezvoltate de producătorii de camioane, sunt bune pentru reducerea consumului de carburant, dar câți șoferi înțeleg și mai ales câți dintre aceștia se pot autoevalua, pentru a confirma rezultatele obținute, astfel, creându-se premisele pentru dezvoltarea sentimentului de mândrie pentru munca prestată, de reușită profesională?
Dacă banii sunt singurul instrument utilizat, atunci transformi toți șoferii în mercenari. Iar istoria a arătat că, în majoritatea cazurilor, mercenarii sunt periculoși în special pentru propria tabără.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
