Conducere defensivă pentru cisternari

În ultimii ani, companiile ce efectuează servicii de transport și-au îndreptat atenția către cursurile de conducere defensivă, dorind să crească nivelul de siguranță în care se desfășoară activitatea lor. În întâmpinarea acestor cereri, a venit Academia Titi Aur, propunând pieței un astfel de produs, ba chiar unul specializat.

Silviu Moraru

Școala de Conducere Defensiva și Pilotaj Titi Aur este unul dintre liderii din industria pregătirii conducătorilor auto din România, având ca scop reducerea accidentelor rutiere. Sunt oferite soluții eficiente pentru pregătirea conducătorilor auto, prin activități de cercetare-dezvoltare ce urmăresc inovarea metodelor de instruire, cu scopul de a oferi training-uri de înaltă calitate.

Etapele Programului de Formare

Un asemenea curs nu presupune o predare „ca la școală” a unei materii. Într-o primă fază, se face o evaluare preliminară, pentru a identifica nivelul conducătorului auto, apoi se trece la primul nivel de conducere defensivă, adică pregătirea conducătorului auto pentru situații-limită frecvente.

Pasul al treilea este cel de consolidare a cunoștințelor (e-learning), unde sunt pregătite o serie de module de învățare și testare a cunoștințelor, urmat de al doilea nivel de conducere defensivă, unde conducătorului auto îi sunt dezvoltate aptitudini și competențe complexe pentru situațiile din trafic.

Există și o parte de feedback & follow-up, unde este realizat un raport personalizat pentru conducătorul auto și pentru flotă, ciclul încheindu-se cu training-uri personalizate în funcție de aplicația fiecăruia.

Conducerea defensivă a cisternelor

Chiar dacă această nișă a cursurilor de conducere defensivă este încă la început, Academia Titi Aur a răspuns acestei provocări și cererilor din piață oferind, în cadrul cursurilor pentru vehicule grele, și posibilitatea de a te pregăti pentru situații neprevăzute la volanul unei cisterne.

Așa cum se spune, „cisternarii” reprezintă o categorie aparte a tagmei șoferilor profesioniști, „mai profesionistă”, dacă îmi este permis să mă exprim așa. „Un client important, mare companie petrolieră din România, ce are o politică de safety foarte sănătoasă, ne-a solicitat astfel de cursuri, pentru a spori nivelul de siguranță a angajaților săi și a traficului, în general.

În industria de transport de combustibil, siguranța este un element extrem de sensibil și contractorii lor le-au solicitat ca șoferii să beneficieze de o astfel de pregătire”, spune Silviu Moraru, trainer în cadrul Academiei Titi Aur.

Pregătirea pe simulator îmbunătățește relația om-mașină și îi face pe șoferi să cunoască limitele fizice ale cisternei. „Va înțelege cum, în funcție de gradul de încărcare a cisternei și de transferul de mase, el ar putea ajunge în situația de răsturnare, va putea să vadă unde este acel prag și să știe cum să se comporte în astfel de situații-limită, în care nu ai voie să greșești, să nu fi pregătit”, a continuat acesta.

Pe un circuit rotund, unde se efectuează aceste teste, se fac și simulări de derapaje cu cisternele, pe ud și pe uscat, cu diferite grade de încărcare. Șoferii învață cum trebuie să se comporte atunci când mașina derapează și ce trebuie să facă pentru a intra iar în posesia controlului asupra mașinii. Acestea sunt doar o parte din exercițiile ce se fac în cadrul cursurilor.

„Un șofer de cisternă ce transportă combustibil are o mare responsabilitate, pentru că el merge cu o bombă pe șosea. Iar, pe măsură ce acesta își face cursa și are descărcări în 3-4 locații, riscul de explozie crește, din cauza faptului că se golește cisterna de lichid, dar se creează vapori, care sunt ușor inflamabili. De aceea trebuie să îți adaptezi în permanență stilul de condus, în funcție de cantitatea de combustibil rămasă în cisternă, pentru că și dinamica acesteia este într-o permanentă schimbare”, spune Silviu Moraru.

Pe lângă exercițiile realizate pe simulatoarele din cadrul Academiei, se lucrează și pe partea de responsabilizare și de atitudine pe care șoferul de mărfuri periculoase trebuie să le aibă în trafic. Pentru companiile-client ai căror șoferi au urmat cursurile de conducere defensivă, numărul de accidente în care au fost implicați șoferii lor a scăzut foarte mult, spun statisticile.

Deși efectuează cursuri de conducere defensivă pentru vehicule grele de patru ani, doar din acest an se poate face pregătire și pe cisternă. Inițial, a fost folosită doar pentru clienții care au și solicitat un asemenea simulator, dar companiile ce au dorit să își pregătească șoferii pentru astfel de situații au apărut imediat, simulatorul de cisterna fiind unic în țară.

Cererile pentru cursuri defensive sunt în creștere în ultimii ani, mai accelerate pentru turisme și mai lente pentru vehiculele grele, dar încep să fie din ce în ce mai solicitate astfel de servicii. Chiar și șoferii vechi, cu experiență, deși reticenți în primă fază, au conștientizat că le este benefică o astfel de pregătire, plecând de la cursuri cu o viziune total schimbată despre acestea, în comparație cu momentul sosirii.

Beneficiile conducerii defensive

– Reducerea numărului de accidente

– Conducere economică

– Reducerea nivelului de poluare

– Scăderea costurilor de exploatare

– Scăderea timpului de imobilizare în service

– Creșterea nivelului de siguranță rutieră

– Reducerea cheltuielilor cu asigurările

– Îmbunătățirea atitudinii angajaților

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.