CONFERINȚA ANUALĂ ARILOG: „Simplify to amplify”

Viitorul pare tot mai complicat. Cel puțin așa ne spunem cei mai mulți dintre noi, în timp ce societatea și întreaga economie par să sufere de anxietate. Logistica, transportul de marfă, resimt în mod direct fiecare problemă, iar din paginile ediției din iunie a revistei ZIUA CARGO, puteți afla că inclusiv transportul de persoane se află în aceeași situație. Ediția 2025 a conferinței ARILOG a demonstrat că lucrurile pot fi abordate, altfel… că poți să pescuiești (cu entuziasm), în ape tulburi… pentru că acolo vei prinde peștii mari. Mai ales atunci când știi să simplifici lucrurile.

Evenimentul, care s-a desfășurat sub tema „Simplify to amplify”, a adus în prim plan oportunități, pornind de la networking de calitate, între profesioniști, și ajungând la prezentări și paneluri de discuție pe subiecte extrem de interesante, menite să te ajute să privești lucrurile „out of the box”. (Mi-am permis să preiau termeni din engleză, pentru a păstra atmosfera specifică industriei logistice, una extrem de conectată la nivel internațional, unde a-i folosi face parte din cotidian.)

De la tendință… la acțiune…

Periplul nostru a plecat de la trendurile din economia globală cu efecte asupra operațiunilor din supply chain și de la importanța conexiunilor puternice, pentru a continua printre oportunități oferite prin fuziuni și achiziții, poposind, pentru o perioadă de timp, direct în centrul de comandă al viitorului, unde se pregătește drumul spre fabrica inteligentă. (Aici, prezentarea făcută, în același timp, din România și Italia, a fost una inovativă, incluzând o plimbare virtuală prin facilități automatizate din întreaga lume.)

A fost momentul în care specialiști cu multă experiență în IT au abordat inteligența artificială și oportunitățile pe care le poate oferi, au fost prezentate soluții logistice complexe (inclusiv pentru obiectele de artă), fără a uita, însă, de interacțiunea umană și de leadership (și în niciun caz de relația cu autoritățile în punerea în practică a celor mai noi reglementări).

„De la criză, la oportunitate: ce se întâmplă când nu se întâmplă?”

„În urmă cu 3 ani, după pandemie, țineam, în cadrul unei conferințe, o prezentare privind valoarea unei crize. Și în acel moment am susținut, și susțin în continuare că există valoare în crize… că există oportunități.. Iar noi, ca oameni, avem nevoie de rău ca să știm ce e binele, în timp ce mai binele este inamicul binelui. De fiecare dată, ne dorim mai mult, sperăm la mai mult… tindem spre mai mult… dar uităm că trebuie să fie și un coborâș, ca să poți fi din nou sus. Iar, în tot acest context, sunt doar oportunități în jurul nostru”, observă Matei Ladea, co-fondator Omnia Capital, al cărui cel mai recent proiect de anvergură este Dumagas Transport, referindu-se inclusiv la opțiunile care au ieșit în prim plan cu ocazia prezentărilor de la conferința ARILOG. „Suntem avocații oportunităților prin fuziuni și achiziții. Concurenții trebuie să învețe să colaboreze”, a continuat el, amintind că, în data de 29 iulie 2024, Dumagas Transport începea distribuția, pe piața germană, cu un camion de 40 t. Astăzi, Dumagas Transport GmbH operează 70 de camioane, estimând, pe baza contractelor deja încheiate, o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro. „Au fost mulți cei care ne-au spus, când ne-am uitat spre Germania, că este o piață extrem de competitivă, iar șansele noastre de a reuși sunt minime. Acum, suntem invitați la discuții și suntem întrebați cum am făcut. Am muncit foarte mult și o facem în continuare, iar organigrama noastră este la fel de fluidă ca apa dintr-un pahar. Intră oameni noi în echipă și ies cei pentru care job-ul nu este potrivit”, a explicat co-fondatorul Omnia Capital.

O decizie câștigătoare

În urmă cu 3 ani, în plină criză generată de pandemie, Keller Logistics, specializată în logistică pentru produse alimentare care necesită temperatură controlată, se angaja în extindere, în ciuda temerilor privind evoluțiile viitoare. Mișcarea i-a permis abordarea de clienți mari, care nu se aflau în portofoliul companiei, și s-a dovedit câștigătoare. „Am ajuns de la 5.000, la o capacitate de 16.500 europaleți, depozitare și servicii adăugate”, a precizat Ovidiu Iliescu, general manager Keller Logistics, apreciind că, în perioade grele, pot exista oportunități cu care nu te întâlnești în timpul creșterii economice, pe care este bine să le fructifici. Așa cum este și cazul tendinței de transfer a capacităților de producție mai aproape de piața de desfacere (nearshoring), care a început să se manifeste în timpul pandemiei.

Este loc de creștere, în zona de spații industriale

„Există oportunități și, în poziția de lideri de piață, știm să profităm de ele”, a observat, la rândul său, Andrei Marian, business development director CTP, reamintind creșterea fulminantă a zonei e-commerce din timpul pandemiei, care s-a reflectat în mod direct în cererea de spații industriale. „Au fost câțiva ani de boom, iar tendința continuă și reprezintă un aspect pe care ne bazăm. Noi, acum, accelerăm. Construim, anul acesta, 290.000 mp de spații noi. Vrem să creștem cu 10% în fiecare an, astfel încât, până în 2031, să devenim țara numărul unu, din grupul CTP, prezent în 10 state. Cehia se află pe primul loc, cu aproape un milion de metri pătrați peste România”, a menționat el, precizând că portofoliul CTP în țara noastră se ridică, în prezent, la peste 3 milioane mp, consemnând o majorare de 100%, în ultimii 5 ani. „Ca ordin de mărime, în piața din România sunt aproximativ 8 milioane mp spații industriale, dintre care jumătate se află în București. Anul trecut s-au introdus pe piață 800.000 mp de spații industriale noi și s-au închiriat 900.000. Există cerere și credem în această oportunitate.”

Influențe în piață, ca urmare a deciziei SUA de a introduce taxe pentru produsele importate.

„Clienți care voiau, deja, să acceseze România, pe fondul tendinței de nearshoring, construind hale proprii, își doresc acum flexibilitatea pe care noi le-o putem oferi.” Business development directorul CTP a subliniat, în acest context, că tendința de nearshoring continuă să fie puternică, iar România este o soluție pentru investitori din toată lumea, inclusiv din Asia. „În ultimii 3 ani, am semnat, cu companii din Asia, contracte pentru 50-54.000 mp. Este vorba despre chiriași noi, care au deschis fabrici în Timișoara, Deva, Târgu Mureș, și suntem, în continuare, în discuții cu alți jucători din Asia. Și nu doar din Asia, ci din toate părțile lumii. Europa reprezintă o piață importantă de desfacere, iar lanțurile de aprovizionare se schimbă, se scurtează.”

Avantajele României?

Pe scurt… oamenii.
Iar dacă dezvoltăm puțin… „românii sunt bine educați și vorbitori de limba engleză. Suntem foarte productivi versus costuri. Aproape comparabili cu China. Potențialul latent al României, prin dezvoltarea infrastructurii, este foarte important. Avem acces la mare, suntem în Europa și mai ieftini decât Vestul”, a arătat Andrei Marian, subliniind că românul este, în mod natural „business maker”, un alt avantaj major. În plus, odată cu intrarea în Schengen, România devine semnificativ mai atractivă și poate accesa piețe noi.
„Suntem un produs bun, iar diferența o reprezintă oamenii”, a conchis reprezentantul CTP.
Este o concluzie pe care am păstrat-o atunci când am plecat de la Brașov, după conferința ARILOG, care s-a dovedit (așa cum o anunțau organizatorii) un exemplu excelent de învățare continuă, de la colegii de breaslă.

Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.