Consolidarea productivității, sub presiunea timpilor „pierduți” în trafic

În contextul dorinței ca până în anul 2050 să nu mai avem decese și răniți grav pe șosele, la ora actuală realizăm că am insistat doar pe ameliorarea siguranței rutiere și am neglijat celelalte două criterii de performanță definitorii pentru buna funcționare a sistemului de transport, care au legătură cu productivitatea: fluența și confortul deplasărilor efectuate.

Anul viitor, se vor împlini 30 de ani de la apariția conceptului „Viziunea 0”, care se raportează la recunoașterea că, din punct de vedere etic, nu poate fi niciodată acceptată ideea ca oamenii să fie uciși sau răniți grav, pe drumurile publice. Judecând din perspectiva analizei evoluției numărului de accidente de circulație, onorarea „viziunii 0” poate să pară ca fiind o misiune imposibilă, cel puțin în percepția publică, din simplul motiv că omul este doar om și, în consecință, a fost, este și va fi supus greșelilor.

Cert este că accidente au fost, sunt și vor fi și în continuare, deși sunt nedorite și intervin ca evenimente neașteptate de nimeni.

Însă, conceptul în sine nu reprezintă altceva decât o invitație, un îndemn, la schimbarea atitudinii dovedite de participanții la trafic, axată pe asumarea determinării de a nu mai avea decese și răniți grav, ca urmare a accidentelor din trafic.

În acest sens, șoferii nu trebuie să înțeleagă altceva decât faptul că, în trafic, trebuie să avem grijă nu numai de noi, ci în primul rând de alții. La fel de important ar fi să înțeleagă să nu se limiteze la dorința entuziasmantă de a ajunge sănătoși acasă, ci să-și asume cu dezinvoltură determinarea de a ajunge sănătoși la destinație, fiindcă acolo au diverse treburi de făcut.

Șoferii „relaxați”, la fel de periculoși

Nimeni nu contestă faptul că avem probleme în materie de siguranță pe drumurile publice. Uităm, însă, faptul că nu problemele trebuie rezolvate, ci cauzele acestora. Deși se știe că majoritatea accidentelor de circulație au legătură cu indisciplina în trafic (41%) și neatenția la volan (38%), ne regăsim în capcana senzaționalului, alimentat de înăsprirea pedepselor, pe fondul mediatizării excesive a unor manifestări ieșite din comun, cum ar fi circulația cu viteză excesivă, ori sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Excesul de zel în materie a generat un efect nedorit, și anume faptul că, la ora actuală, numărul șoferilor ezitanți, care împiedică desfășurarea fluentă a circulației, este mult mai mare decât cel al șoferilor catalogați ca fiind agresivi. Se poate constata că insistând în mod neprincipial asupra riscurilor de a circula cu viteză excesivă am indus și/sau am favorizat două manifestări generatoare de riscuri mult mai mari, și anume:

  • denaturarea sistemului de formare și examinare a șoferilor, prin faptul că instruirea se face, chiar și în faza finală, la viteze mult sub limita maximă admisă de lege, chiar dacă, uneori, condițiile de drum și de trafic ar permite circulația cu această viteză
  • inhibarea încrederii în sine a unei părți însemnate dintre conducătorii auto din România, cărora fie le este frică să circule cu viteza maximă permisă de lege, fie se consideră mai protejați dacă circulă „relaxați”, mult sub viteza permisă de condițiile de drum și de trafic.

Conducătorii auto respectivi ignoră faptul că, prin acest comportament, deranjează fluența circulației și amplifică riscul unor reacții imprevizibile din partea celorlalți participanți la trafic, pe care îi forțează să întârzie.

Pentru șoferii profesioniști, a devenit una din provocările reprezentative reușita de a-și stăpâni frustrările și, uneori, chiar furia, generate de faptul că se regăsesc foarte frecvent în situația de a fi întârziați în derularea cursei de acești conducători auto „relaxați”.

Frustrările în situațiile respective sunt explicabile, deoarece pierderea de timp înregistrată ca urmare a faptului că sunt forțați să circule cu o viteză mult sub limita permisă de condițiile de drum și de trafic este dublă față de potențialul câștig de timp, în eventualitatea în care ar circula cu aceeași marjă peste viteza respectivă.

În consecință, este recomandabil să ajutăm șoferii profesioniști, înarmându-i cu repere de judecată pertinente și, implicit, cu un plus de înțelepciune, pentru a reuși să-și stăpânească furia/frustrările în situațiile în care ajung din urmă conducători auto „relaxați” sau, poate, timorați de valorile de trafic sau de configurația drumului, inclusiv prin cuantificarea și recomandarea asumării calculate, și cu mult calm, a „pierderilor de timp” aferente acestor situații, din ce în ce mai frecvente în trafic.

Pe de altă parte, este recomandabil să-i avem în vedere și pe cei exagerat de „curajoși”, care își asumă cu regularitate nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la regimul de viteze. Nu cred că insistența asupra obligației de a respecta limitele de viteză reglementate, dublată de „amenințarea” cu măsurile administrative care se pot lua în cazul nerespectării acestora, poate avea efectul scontat. Mult mai important este ca șoferii să fie încurajați și determinați să-și asume în mod conștient și voluntar această responsabilitate, inclusiv la traversarea localităților. Este de preferat să recunoaștem evidența, respectiv faptul că acest lucru înseamnă o oarecare întârziere predictibilă la efectuarea oricărei curse.

Important este ca fiecare șofer să știe că respectarea regimului de viteze la traversarea localităților nu înseamnă decât cel mult câteva minute în plus, dar cuantificabile, în economia cursei. De exemplu, dacă spre finalul unei curse oarecare mai are de traversat doar două localități, sau mai are de parcurs doar un traseu de circa 5-10 km, pe care viteza maximă admisă este de 50 km/h, este inutil să forțeze ca să ajungă mai repede, atât timp cât este evident că prin asta nu ar „câștiga” decât cel mult 3-5 minute.

Conform calculelor, dacă pe un traseu oarecare, de sute de kilometri, va avea de traversat localități în lungime totală de 50 km, la planificarea ori angajarea cursei nu trebuie să se ia în calcul decât o rezervă de circa 30 minute în plus, pentru efectuarea cursei.

„Curse” pe șosea

Marea majoritate a șoferilor profesioniști responsabili știu foarte bine faptul că în condițiile circulației pe drumuri aglomerate, în mod special pe autostrăzi, cheia securizării deplasării o reprezintă adaptarea vitezei, prin asumarea încadrării în ritmul obișnuit/curent al traficului.

Însă, cred că fiecare dintre noi a fost cel puțin martor la „întreceri” nejustificate, deranjante și, uneori, chiar iritante între șoferi, și nu numai pe autostrăzi. Mă gândesc la depășirile forțate, pentru „a câștiga” o poziție-două într-o coloană de mașini, sau animate de ambiția de a circula cu o viteză de croazieră mai mare cu 1, 2, 3, 4 km/h decât cel ajuns din urmă.

Ceea ce poate că nu știu cei care își asumă asemenea angajamente inutile, deranjante și, uneori, chiar periculoase este că, de exemplu: raportat la viteza de croazieră recomandabilă pentru camioanele grele de 85 km/h, 1 km/h în plus sau în minus nu înseamnă decât un câștig sau o întârziere de 1 minut, pe o distanță de 120 km.

Spre exemplificare, dacă în 4,5 ore de conducere continuă pe autostradă se pot parcurge, în condiții optime, cel puțin 300 km, respectarea recomandării de a circula la viteza de croazieră de 85 km/h nu înseamnă decât o întârziere nesemnificativă de cel mult 15 minute – față de situația în care am forța să circulăm cu 90 km/h, însă la consumuri și costuri semnificativ mai mari.

Sunt situații relevante în susținerea recunoașterii că problemele cele mai mari ale traficului rutier țin de lipsa capabilităților de anticipare și/sau de adaptare conformă a modului de deplasare la condițiile de drum și de trafic. Însă cauzele, de fapt, sunt lipsa de empatie dovedită în relațiile cu ceilalți participanți la trafic, dublată de lipsa de imaginație în ceea ce privește evoluțiile posibile, previzibile și/sau iminente ale situațiilor din trafic.

Singura modalitate de ameliorare, vizând eradicarea acestor cauze, într-un termen rezonabil, o reprezintă promovarea formării continue, și respectiv reforma structurală a sistemului de formare și examinare a șoferilor. Esențial este ca orice inițiativă în materie să fie subordonată opțiunii asumate de a  genera o ”epidemie socială” de „însănătoșire” a relațiilor din trafic, vizând reușita de a induce o nouă cultură atitudinală, bazată pe respectul necondiționat între partenerii din trafic.

Rămân statornic în credința că stă în puterea noastră și, în consecință, vom marca într-o perspectivă oarecare, poate chiar mai repede decât în 2050, momentul de a fi reușit să fi creat premisele pentru ca și cei ne vor urma să se poată simți confortabil în trafic, și să poată circula fără riscul și frica de a li se curma viața ori de a fi răniți pe șoselele României.

Gabor SANDOR
specialist în siguranță rutieră
gabor.p.sandor@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.