Covalact testează Still

Atunci când cresc vânzările, producția și activitatea logistică trebuie să se adapteze. Covalact construiește, în prezent, soluții pentru a menține, din punct de vedere operațional, evoluțiile pozitive anuale ale afacerii, de peste 20%. În toată această ecuație, echipamentele din depozit joacă un rol extrem de important.

Compania Covalact a crescut, în ultimii ani, cu procente de peste 20%, iar tendința se menține, potrivit lui Liviu Ion, Supply Chain Manager al Covalact.

„Chiar dacă este foarte greu să anticipăm cu exactitate ce se va întâmpla peste doi sau trei ani, vedem perspective pozitive privind dezvoltarea companiei. Iar, pentru a susține această dezvoltare, din punct de vedere operațional și logistic, avem în vedere o serie de investiții”, a continuat el.

În acest sens, se are în vedere dezvoltarea depozitului regional de distribuție din București, care se va transforma dintr-unul destinat clienților tradiționali, într-unul care va deservi, din punctul de vedere al stocurilor, inclusiv clienții internaționali, mai puțin platformele logistice.

„Bineînțeles, vom avea nevoie să echipăm depozitul cu echipamente de stivuit, lize electrice și elevatoare cu catarg. Investiții vor fi făcute și în cadrul depozitului nostru principal din Sf. Gheorghe, unde vom achiziționa un reach truck”, a mai arătat Liviu Ion. În paralel, vor fi dezvoltate alte două puncte de cross-docking, în Bacău și în Cluj, proiectele aflându-se în derulare împreună cu parteneri logistici.

Trei echipamente… trei zone de aplicare

Trei echipamente STILL au fost testate în depozitele Covalact: transpaletul electric pietonal cu platformă rabatabilă STILL EXU – SF 20, transpaletul electric dotat cu catarg tripplex EXV – SF 14 și stivuitorul cu catarg retractabil FM – X 14.

STILL – EXU – SF 20 are o sarcină nominală de 2.000 kg și o înălțime de ridicare a furcilor de 125 mm. Utilajul este construit din poliuretan dur, rezistent la impact, fără a avea deformări permanente sau fisurări, timona multifuncțională este ergonomică,

rezistentă la impact, echipamentul beneficiind de frânare electromagnetică de siguranță, atât în poziția verticală cât și în cea orizontală. De asemenea, timona este optimizată pentru prindere, cu butoane mari pentru dreptaci și stângaci, ușor de acționat, chiar și în cazul în care operatorul poartă mănuși, orele de funcționare și starea bateriei fiind afișate electronic.

În momentul frânării și al eliberării butonului „drive”, se realizează recuperarea energiei, pentru ca atunci când este apăsat butonul de impact, utilajul să își schimbe direcția de mers, pentru a preveni imobilizarea accidentală a operatorului. Toți parametrii referitori la deplasare, sistemul electric de frânare și celelalte funcții electrice sunt configurabile și se pot modifica, în funcție de cerințele clientului, prin programul STILL Service.

STILL EXV – SF 14 are de o sarcină nominală de 1.400 kg, sarcina reziduală la înălțime maximă fiind de 680 kg, în condițiile în care furcile se pot ridica până la 5.316 mm. Echipamentul beneficiază de un motor trifazat de 1,2 kW, complet

încapsulat, fără costuri de întreținere, de catarg telescopic cu protecție pentru utilizator, oferind o operare stabilă a sarcinii și la înălțime, prin geometria optimizată a catargului. Timona multifuncțională este ergonomică, rezistentă la impact, cu frânare de siguranță, optimizată pentru prindere, beneficiind de un grad de protecție IP 65, contra prafului și a umezelii.

Tehnologia folosită și consumul redus permit folosirea unor baterii cu capacități mai mici, fără efect negativ asupra ciclului de lucru, în timp ce funcția „OPTISPEED 3.0” permite controlul eficient al deplasării utilajului și manevrarea acestuia în spatii înguste, în siguranță. Stivuitorul EXV-SF este, potrivit producătorului, deosebit de rapid, pentru ridicarea paleților la mare înălțime, puternic și foarte inteligent.

Prevăzut cu o platformă de dimensiuni mari și brațe laterale de protecție, accelerează până la o viteză maximă de 10 km/h, și deplasează până la 2.000 kg (1.400 kg, în cazul nostru), într-un timp record. De menționat că înălțimile de stocare de peste cinci metri nu reprezintă o problemă.

Acest organizator inteligent de depozite este, de asemenea, singurul stivuitor de ridicare a paleților la înălțimi mari prevăzut cu un afișaj de informare color. Împreună cu motorul puternic, care nu necesită mentenanță frecventă, și cu elementele precise de control, potrivite atât pentru operatorii dreptaci, cât și pentru cei stângaci, stivuitorul poate atinge performanțe semnificative.

FMX – 14 este, potrivit producătorului, mai mult decât un stivuitor cu furci. Grație stabilității active a sarcinii (ALS), care reprezintă un impuls automat de egalizare, oferă o modalitate rapidă și eficientă de oprire a vibrațiilor care apar la înălțimi mari, reducând timpul de așteptare la raft cu până la 80%.

Rezultatul este o creștere semnificativă a vitezei de răspuns. În plus, datorită marii capacități de încărcare reziduale, echipamentul poate ridica sarcini de până la 1.000 kg, la o înălțime de 13 metri – în cazul testului 8,3 m – sarcina la înălțime maximă fiind de 1.150 Kg. Conceptul ergonomic asigură lucrul relaxat, confortabil și în siguranță pe parcursul fiecărui schimb. Pedalele, volanul, scaunul pot fi adaptate în diferite moduri, în funcție de situația de lucru, construcție și preferințele operatorului.

Rezultatele

Acestea sunt datele furnizate de producător cu privire la echipamentele destinate testării. Care sunt, însă, concluziile la care au ajuns reprezentanții Covalact, după patru săptămâni de utilizare?

„Chiar dacă este foarte dificil să tragi concluzii de substanță într-o perioadă de patru săptămâni, cât a durat testul, pot afirma că fiecare echipament în parte a făcut exact ceea ce ne așteptam și ne doream, inclusiv din punctul de vedere al siguranței în exploatare”, a arătat Liviu Ion, precizând că, în depozitele Covalact, echipamentele nu sunt exploatate utilizându-se o viteză mare, pentru a crește gradul de siguranță. El a menționat că stivuitoriștii au apreciat răspunsul foarte bun al echipamentelor la comenzi, comportamentul în cazul în care se accelerează sau se frânează, dar și stabilitatea de care au dat dovadă. „Nu au resimțit, în niciun moment, senzația că, atunci când este transferat un palet, s-ar putea confrunta cu situații neplăcute din punctul de vedere al siguranței în exploatare. De asemenea, echipamentele sunt bine construite din punct de vedere ergonomic, atât reach truck-ul, cât și celelalte două utilaje oferind ușurință în exploatare și manevrabilitate”, a adăugat Supply Chain Managerul Covalact.

În opinia sa, vizibilitatea este, de asemenea, excelentă, chiar dacă părerile stivuitoriștilor au fost împărțite, din acest punct de vedere.

„În ceea ce privește percepția stivuitoristului, trebuie să ținem cont de partea subiectivă. Am avut atât stivuitoriști cu mai multă, cât și cu mai puțină experiență, care au utilizat echipamentele. Bineînțeles, atunci când vorbim despre percepții, trebuie să avem o anumită rezervă. Dar am apreciat atitudinea producătorului, care a ținut cont de problemele evocate de unul dintre stivuitoriști, oferind, ulterior, o variantă care s-a pliat cerințelor”.

Utilizarea sistemului fleet management a crescut, în paralel, gradul de responsabilitate al utilizatorilor. „Stivuitoriștii au fost mult mai atenți, știind că au un card personalizat, iar logarea pe echipament a fost percepută ca fiind semnătura de predare a utilajului.”

Liviu Ion a subliniat că a apreciat, în special, modul în care a interacționat cu echipa Still. „Pot spune că este de nota 10 modul foarte rapid în care echipa de service a reacționat, atunci când au apărut mici defecțiuni, generate de modul de exploatare, sau de faptul că echipamentele testate nu erau unele noi. Pachetul de servicii care a însoțit echipamentele și comunicarea foarte bună au fost elementele pe care le consider ca fiind un mare plus”, a concluzionat Supply Chain Managerul Covalact.

STILL – EXU-SF 20

Sarcină nominală – 2.000 kg

Centru de greutate sarcină – 600 mm

Înălțime maximă ridicare furci – 125 mm

Lungime utilaj – 1725 mm

Lățime utilaj – 720 mm

Lungime utilaj fără furci – 575 mm

Lățime utilaj la nivelul furcilor – 560 mm

Dimensiuni furci – 1150 mm / 170 mm / 560 mm

Rază de întoarcere – 1.524 mm

Lățime culoar de lucru – palet 800×1200 – pe lung – 2.028 mm

Roți de suport / roți de tracțiune – poliuretan 85×100 mm / poliuretan 230×75 mm

Rampă maximă cu / fără sarcină – 11 / 24%

Viteză maximă cu / fără sarcină – 6 / 6 km/h

Comandă – ELECTRONICĂ

Sistem frânare – ELECTROMAGNETIC

Baterie – STILL 24 V / 2PzS 230 Ah, tray 112

Redresor – timp de încărcare 7-8,5 H – E 24/30 PXS

STILL – EXV-SF 14

Sarcină nominală – 1.400 kg

Centru de greutate sarcină – 600 mm

Tip catarg – TRP 2265

Sarcina reziduală la h maximă – 680 kg

Înălțime catarg coborât – 2.265 mm

Înălțime liberă de ridicare, fără extensia catargului – 1.745 mm

Înălțime maximă ridicare furci – 5.316 mm

Înălțime catarg deschis – 5.802 mm

Lungime utilaj – 1.950 mm

Lățime utilaj – 800 mm

Lungime utilaj fără furci – 800 mm

Lățime utilaj la nivelul furcilor – 580 mm

Opțiunea fleet manager inclusă și activată

Dimensiuni furci – 1.150 mm / 180 mm

Rază de întoarcere – 1.590 / 1.973 mm

Lățime culoar de lucru – palet 800×1200 – pe lung – 2.465/2.795 mm

Roți de suport / roți de tracțiune – poliuretan 85×100 mm / poliuretan 230×75 mm

Rampă maximă cu / fără sarcină – 5 / 10°

Viteză maximă cu / fără sarcină – 6 / 6 km/h

Comandă – ELECTRONICĂ

Sistem frânare – ELECTRO-MAGNETIC

Baterie – STILL 24V 2PzS-B 250 Ah, tray 112

Redresor – E 24 / 45 ECO XM

STILL – FM-X 14

Sarcină nominală – 1.400 kg

Centru de greutate sarcină – 600 mm

Tip catarg / unghiul de basculare față / spate – TRP 3300 / 2° / 4°, fwd/bw fork tilt

Capacitate reziduală la înălțime maximă (8.300 mm) – 1.150 kg

Înălțime catarg coborât – 3.300 mm

Înălțime liberă de ridicare – 2.740 mm

Înălțime maximă ridicare furci – 8.300 mm

Înălțime cabină – 2.212 mm

Lățime totală – 1.270 mm

Dimensiuni furci / translație laterală – 1.150 mm, 100×40 mm / ± 50 mm

Rază de întoarcere – 1.612 mm

Lățime culoar de lucru – palet 800×1200 – pe lung – 2.782 mm

Lățime culoar de lucru – palet 1000×1200 – pe lat – 2.727 mm

Opțiunea fleet manager inclusă și activată

Scaun șofer amortizat hidraulic, reglare spătar, reglare longitudinală, suport lombar

Controlul funcțiilor hidraulice

Joystick, ce controlează și direcția de deplasare, și claxon

Roți suport / Roți tracțiune – poliuretan – Ø 310 / poliuretan Ø 360

Lampa de avertizare – girofar cu întrerupător

Avertizare sonoră la mersul în direcția trenului de rulare

Rampă maximă – 15 / 20°

Viteză maximă cu / fără sarcină 14 / 14 km/h

Baterie – 48V 4PzS 620 STILL

Încărcător – E 48 / 80 HFX

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.