Dacă m-ar întreba cineva care sunt principalele pericole pentru industria transporturilor rutiere, aș răspunde fără ezitare: șoferii și carburantul.
În 2007 a devenit evident faptul că piața muncii nu oferă un număr suficient de șoferi. Câți transportatori nu și-au amânat la acel moment planurile de creștere a flotei doar pentru că nu găseau conducători auto? Criza nu a făcut decât să slăbească pe termen scurt lațul, care acum începe, din nou, să se strângă… implacabil.
Bineînțeles, la această stare, „ajută“ din plin și companiile Vest europene, care și-au deschis filiale în România – de fapt, în multe cazuri, acestea sunt organizate în exclusivitate ca birouri pentru angajarea șoferilor.
Operatorii de transport au învățat cum să facă față acestei provocări, pe principiul: „nu sunt suficienți șoferi, le mai creștem puțin veniturile“. Funcționează, însă din ce în ce mai slab. Sigur, un sondaj în rândul șoferilor ar evidenția venitul financiar ca principalul factor ce determină stabilitatea și satisfacția. Însă sondajele…
Șoferii suferă puternic pe două direcții principale: frustrarea că nu sunt apreciați pentru ceea ce fac și depărtarea de familie. În lipsa unor soluții reale de a ameliora prin forțe proprii aceste aspecte, conducătorii auto comunică elementul care pare la îndemână – salariul. Dar oricât de mult ar crește veniturile, nu vor fi mulțumiți cu adevărat.
În plus, trebuie avut în vedere că nevoia de șoferi actuală și estimată depășește cu mult dinamica „intrărilor“ de șoferi noi. Și nu este de mirare. De ce și-ar dori cineva să se facă șofer? Câți copii, elevi sau studenți își doresc să facă o carieră în domeniul transporturilor? Ajuns la coada preferințelor, acest sector va înfrunta din ce în ce mai mult calvarul recrutării personalului din zona „firimiturilor“ lăsate în urmă de celelalte industrii.
În acest context, devine o prioritate „zero“ stabilirea unei relații cât mai strânse cu generația tânără. Moș Crăciun trebuie să aducă la grădinițe camioane de jucărie, iar în „săptămâna altfel“ fiecare operator trebuie să primească cel puțin vizita unei clase de elevi. Dacă nu face măcar atât, un transportator nu merită să mai fie pe piață în următorii 20 de ani. La 100 de copiii care intră în contact cu transporturile, cinci vor deveni pasionați și eventual doi vor urma o carieră în acest domeniu. Faceți un calcul cam despre ce efort discutăm pentru a răspunde celei mai mari provocări a viitorului. Alternativa ar fi să faceți mulți copii, care, la rândul lor… Astfel, fiii și nepoții să acopere posturile (tot mai numeroase) rămase libere. Sau poate vă bazați pe dezvoltarea tehnologiei care va duce probabil la diminuarea ori chiar eliminarea meseriei de conducător auto? Mă tem ca nu cumva, atunci când nu va mai fi nevoie de șoferi, să dispară și transportatorii o dată cu aceștia. Oricum, indiferent de scenariile la care ne gândim, un lucru este sigur – activitatea fiecăruia va trebui la un moment dat să fie preluată de următoarea generație.
Iar în ceea ce privește a doua problemă majoră în transporturi… Atunci când o singură resursă (motorina) depășește 40% din totalul costurilor unei companii se creează o stare dificilă pe respectivul sector economic. Practic, devine aproape imposibil să mai faci deosebiri între jucătorii de pe piață în condițiile în care, indiferent de gradul de inovare și organizare, toate firmele vor înregistra costuri similare.
În aceste condiții, găsirea unor soluții alternative poate reprezenta un avantaj imens pentru cei care vor apela la ele. Se vorbește mult despre motoarele electrice (o tehnologie scumpă și deocamdată restrânsă din punct de vedere al ariei de utilizare). Merită să țineți ochii deschiși și către alte posibilități – biodiesel sau poate gaz natural…
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
