Criză de AdBlue, la orizont

Industria transporturilor este în fața unei noi provocări. Criza AdBlue este, deja, un fapt. Stocurile au scăzut, prețurile au crescut, semnalele de alarmă sună. Sindicate și asociații de transportatori din mai multe țări europene au sesizat pericolul și solicită sprijin.

Lipsa de pe piață a semiconductorilor este deja arhicunoscută, făcând constructorii să pună „pe hold” producția, să crească timpul de livrare a unui vehicul nou până la 9-12 luni, toate acestea în timp ce tarifele la carburanți cresc pe zi ce trece. Ca și cum nu ar fi îndeajuns, proprietarii de flote de camioane mai noi (dar nu numai de camioane) au de înfruntat, acum, și problema, deja paneuropeană, a AdBlue-ului.

Ce se întâmplă?

Cel mai mare producător de pe continentul european, Duslo (Slovacia) nu mai acceptă comenzi de la clienți noi, cel de-al doilea ca mărime, aflat în Germania, și-a redus producția, iar ce cel de-al treilea, din Polonia, a închis. Motivul pentru care se întâmplă asta ține de faptul că producția de AdBlue depinde de producția de amoniac și azot, pentru care este necesar, în primul rând, gazul natural. Utilizarea principală a amoniacului este pentru îngrășăminte în agricultură.

Unul dintre cele mai importante elemente de cost în producția de amoniac este gazul natural, al cărui preț a crescut și crește alarmant, fapt ce a dus la o majorare a prețului amoniacului și, inclusiv, a prețului îngrășămintelor.

În acest sens, fermierii din UE, neavând nevoie imediată de îngrășăminte, au amânat decizia de cumpărare până în ianuarie/februarie anul viitor, sperând că, până atunci, prețul gazului va scădea și îngrășămintele se vor ieftini. La rândul lor, acele fabrici care produc amoniac în principal pentru îngrășăminte nu-l mai pot vinde și nu consideră că este viabil din punct de vedere economic să continue producția, deoarece rămân fără principalii lor clienți. Producerea de amoniac numai pentru AdBlue i-ar putea aduce în dificultăți financiare, deoarece ar funcționa la o capacitate de producție de 20%. Conform estimărilor, în medie, 20% din producția de amoniu a unei fabrici este utilizată pentru producția de AdBlue și 80% pentru îngrășăminte.

Astfel, dacă prețul gazelor naturale va rămâne foarte ridicat, în următoarele două luni, și fermierii vor amâna cumpărarea îngrășămintelor până în februarie, producția de AdBlue în UE va continua să scadă, dacă autoritățile naționale și europene nu vor interveni. Dacă aceste soluții ureice nu sunt pe piață, toate motoarele de la Euro 5 în sus, ce folosesc AdBlue, în prezent, vor trebui trase pe dreapta.

Petr Bláha, CEO-ul companiei Duslo a subliniat faptul că sunt afectate atât turismele, cât și camioanele și autobuzele.

Operatorii germani cer guvernului crearea unei rezerve naționale

Și în Germania se încearcă adoptarea unor măsuri menite să combată problemele de aprovizionare a transportatorilor și a populației, în general, cu soluția ureică. Astfel, BGL (asociația transportatorilor și a logisticienilor germani) împreună cu BDO (asociația antreprenorilor germani Omnibus) au solicitat ministrului Economiei al Germaniei să găsească o soluție rapidă și să se pună la masa discuțiilor cu producătorii din industria chimică, dealerii, utilizatorii, precum și cu alte departamente guvernamentale ale statului. Conform asociațiilor amintite, ar trebui luată în considerare și crearea unei rezerve naționale de AdBlue. Prețul pe care aceștia sunt nevoiți să-l plătească pentru un litru de soluție a crescut de la 19 eurocenți, cât era la începutul acestui an, la 69 de eurocenți. În plus, distribuitorii au început să aibă probleme în a-și onora angajamentele, semnalează asociațiile germane.

Semnale de alarmă se trag și din partea asociațiilor din Italia, acestea subliniind faptul că, fără AdBlue, camioanele Euro 5 și Euro 6 vor sta pe dreapta, iar transportatorii cu flote mai vechi, Euro 4, ar putea avea un avantaj în piață.

UNTRR trage un semnal de alarmă

Pe plan local, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România atrage atenția asupra crizei în curs de escaladare și solicită autorităților române să monitorizeze situația și să acorde suport industriei de transport rutier, în situația în care stocurile se vor epuiza.

Conform Uniunii, în ultima perioadă, oferta de AdBlue a scăzut, iar prețurile acestui produs esențial pentru motoarele diesel s-au dublat, în mai multe țări europene. Unele companii au început să-și facă rezerve de AdBlue, de teamă că stocul se va epuiza, generând panică și majorarea prețurilor. Lipsa AdBlue ar putea duce la oprirea activității de transport rutier, ceea ce se va transpune în creșterea prețurilor produselor la raft și la o penurie de bunuri.

UNTRR solicită Guvernului măsuri de susținere a industriei de transport rutier, în fața crizei AdBlue, prin asigurarea continuității producției de AdBlue în România. Acesta este unul dintre cele mai competitive și mai importante sectoare economice ale României, doar în ultimii 4 ani având o contribuție la exportul de servicii de peste 22,3 miliarde euro. Transportul rutier generează circa 5% din PIB al României și angajează peste 350.000 de persoane.

Ce este AdBlue

AdBlue este un fluid injectat în sistemul de evacuare al motoarelor diesel ale turismelor, camioanelor, autobuzelor și autocarelor, pentru a reduce gazele nocive care sunt eliberate în atmosferă, iar, în lipsa acestuia, vehiculele sunt programate să se oprească după un număr de kilometri. Rezervorul de AdBlue al unui vehicul de mare tonaj are o capacitate cuprinsă între 45 și 60 de litri și trebuie reumplut la fiecare 1 până la 2 săptămâni.

Ministrul Economiei al Slovaciei, Richard Sulík, sesizând situația, a declarat, în presa slovacă, faptul că ia în calcul inclusiv un embargou la exportul de AdBlue.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.