Cum se rambursează accizele în Europa

În condițiile în care carburantul reprezintă cel mai important element de cost în balanța unui transportator, accizele aplicate motorinei și, implicit, mecanismele de rambursare parțială au un cuvânt greu de spus în construirea unui avantaj competitiv. La sfârșitul lunii iunie, 9 din cele 28 de state UE rambursau o parte din nivelul accizei aferente combustibilului utilizat pentru transport comercial.

Comitetul Național Rutier francez (CNR) a publicat, recent, un document care prezintă o imagine de ansamblu asupra impozitării combustibilului diesel în Europa și detaliază schemele de restituire parțială a accizelor instituite în fiecare țară.

Reamintim, încă din 1992, Europa a stabilit rate minime de impozitare aplicabile combustibililor. În prezent, normele privind accizele în Europa sunt abordate în Directiva 2003/96/CE din octombrie 2003. De la 1 ianuarie 2010, actul normativ stabilește o rată minimă de impozitare pe motorină de 33 de euro/hl, sub care statele membre UE nu pot coborî. Pentru țările care nu au trecut la euro, nivelul accizei din anul în curs se stabilește în funcție de cursul oficial de schimb din data de 1 octombrie a anului precedent.

Conform directivei europene, statele membre UE pot acorda rambursări parțiale din nivelul accizei pentru camioanele cu masa maximă admisă de 7,5 tone, sau pentru transportul regulat sau ocazional al pasagerilor cu autovehicule cu mai mult de 8 locuri.

Pe lângă Marea Britanie (în curând în afara UE), care are, istoric, un nivel ridicat al accizelor, Italia, Franța și Belgia se află în top 4 privind țările cu accize mari aplicate motorinei, nivelul acestor taxe depășind 60 de euro/hl.

Trei dintre aceste patru țări au mecanisme de rambursare parțială pentru motorina utilizată pentru transport comercial, pentru a reechilibra poziția cărăușilor în raport cu firmele care achită un nivel mai redus al taxelor. Sistemul nu funcționează, însă, peste tot cu aceeași eficiență, potrivit CNR.

Pentru alte țări care rambursează o parte din acciză, obiectivul este acela de a ajunge la o valoare similară minimului european impus prin Directiva europeană din domeniu, așezând companiile de transport în poziția de a putea concura cu firmele din statele unde impozitele sunt mici, chiar și în lipsa unui mecanism de rambursare.

8 state cu sisteme de rambursare parțială

Scheme de rambursare pentru carburantul utilizat în transportul comercial funcționează, în prezent, în Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Ungaria, Polonia, România, Suedia și Marea Britanie.

CNR apreciază că mecanismele de rambursare a accizelor sunt adesea complexe și greu de înțeles, mecanismele de impozitare aflându-se în sarcina fiecărui stat membru. De menționat că atâta timp cât respectă minimele europene, accizele pot fi modificate în conformitate cu politicile naționale.

Iată câteva informații pe această temă, valabile la finalul lunii iunie 2019. De menționat, CNR a preluat valorile accizelor brute din buletinul de petrol publicat de Comisia Europeană.

Belgia: „Accize speciale”

În Belgia, se practică rambursarea unei părți din „acciza” aferentă motorinei utilizate în scopuri comerciale din ianuarie 2004. Nu există un plafon privind volumul, valoarea rambursată evoluând pe baza unui sistem complex privind efectele pozitive și negative.

  • La 21 iunie 2019, accizele în Belgia se ridicau la 60,02 euro/hl.
  • Rata de rambursare parțială era de 24,76 euro/hl.
  • Rata netă de accize aplicabilă motorinei comerciale se ridica, prin urmare, la 35,26 euro/hl.

Croația

Transportatorii comunitari care operează vehicule cu o greutate maximă de 7,5 tone, sau, mai mult, care achiziționează combustibil diesel în Croația, pot solicita restituirea unei părți a accizelor începând cu 1 ianuarie 2019. Restituirile nu sunt plafonate în volum.

  • La 21 iunie 2019, accizele în Croația se ridicau la 41,32 euro/hl.
  • Valoarea rambursării corespunde diferenței dintre acciza aplicată motorinei și rata minimă comunitară aplicabilă combustibilului diesel (33 de euro/hl).
  • Rata netă de accize aplicabilă motorinei comerciale este, prin urmare, de 33 de euro/hl.

Spania: „Gasoleo Profesional”

În Spania, funcționează un sistem parțial de rambursare a accizelor pentru vehiculele grele din 2007, dar compensațiile sunt plafonate la 50.000 de litri pe vehicul pe an. Rambursările sunt influențate de regiunile de furnizare a carburantului și tarifele percepute. Plățile sunt luate în considerare direct în stație, pe baza unor carduri dedicate companiilor și autorizate în acest sistem de autoritățile spaniole.

  • La 21 iunie 2019, accizele în Spania se ridicau la 37,90 euro/hl.
  • Valoarea rambursării corespunde diferenței dintre acciza pentru motorina din regiune și rata minimă a UE aplicabilă combustibilului diesel (33 de euro/hl). Începând cu 1 ianuarie 2019, toate regiunile autonome aplică aceeași rată de rambursare (4,90 euro/hl).
  • Rata netă de accize aplicabilă motorinei comerciale este, prin urmare, de 33 de euro/hl.

Franța

În Franța, motorina pentru uz comercial este denumită diesel profesional.

Companiile care operează vehicule cu o masă maximă de 7,5 tone sau mai mult beneficiază de o rambursare parțială a TICPE (taxa internă privind consumul de produse petroliere). Această rată de rambursare este diferențiată, în funcție de rata TICPE aplicată în regiunea de cumpărare a combustibilului pentru perioada considerată și rata aplicată combustibilului diesel comercial înscris în Codul vamal (43,19 euro/hl din 2015).

Pentru simplificare, companiilor care doresc să achiziționeze livrări din cel puțin trei regiuni diferite li se oferă o opțiune de rambursare forfetară unică. În prima jumătate a anului 2019, această rată forfetară a fost de 17,71 euro/ hl.

Comitetul Național Rutier este, astăzi, singurul organism care publică în Franța un indice profesional privind tarifele de transport, ținând cont de rambursarea parțială a TICPE (CNR Professional Diesel Index).

  • La 21 iunie 2019, acciza ponderată în Franța era de 60,90 euro/hl.
  • Valoarea restituirii parțiale a TICPE se ridică la 17,71 euro/hl.
  • Rata netă de accize aplicabilă motorinei comerciale este de 43,19 euro/hl.

Ungaria

Rambursarea parțială a accizelor pentru vehiculele grele se aplică în Ungaria de la 1 ianuarie 2011. Nu există un plafon de volum.

Ungaria nu se află în zona euro, forintul fluctuând în funcție de moneda unică europeană.

  • La 21 iunie 2019, accizele se ridicau la 35,02 euro/hl.
  • Valoarea restituirii este stabilită de autoritățile fiscale maghiare pentru anul 2019 se ridică la 3,5 forinți/litru, aproximativ 1,10 euro/hl.
  • Rata netă a accizelor aplicabilă motorinei comerciale este, prin urmare, de 33,92 euro/hl (rata aproximativă ținând cont de evoluțiile valutare).

Italia: „Aliquota Accisa”

Principiul restituirii parțiale se aplică din octombrie 2001. Rambursarea nu este limitată în volum. Un decret ministerial publică, în fiecare trimestru, nivelul rambursării.

  • La 21 iunie 2019, accizele erau de 61,74 euro/hl.
  • Rata de rambursare parțială se ridica la 21,418 euro/hl.
  • Rata netă de accize aplicabilă motorinei comerciale era, prin urmare, de 40,32 euro/hl.

Portugalia: „Gasóleo Profissional”

Portugalia aplică, de la 1 ianuarie 2017, un tratament fiscal diferit între motorina de uz comercial și privat. Rambursările sunt plafonate la 35.000 de litri pe vehicul pe an.

  • La 21 iunie 2019, accizele se ridicau la 48,57 euro/hl.
  • Valoarea rambursării era de 15,568 euro/hl.
  • Rata netă de accize aplicabilă motorinei comerciale era, prin urmare, de 33 euro/hl.

România

Din 2014, companiile de transport au beneficiat de un sistem de restituire a accizelor. În conformitate cu o hotărâre a guvernului din 17 iulie 2018, această rambursare se ridică, astăzi, la 183,62 lei/1.000 de litri, respectiv 3,94 euro/hl. Nu există limită de volum.

  • La 21 iunie 2019, accizele se ridicau la 40,10 euro/hl.
  • Suma restituirii este de 183,62 lei/1.000 de litri, sau 3,94 euro/hl.
  • Rata netă a accizelor aplicabile dieselului comercial se ridică astfel la 36,16 euro/hl.

Slovenia

În Slovenia, o parte din acciza aplicată combustibilului diesel poate fi recuperată începând cu 1 iulie 2009. Nivelul accizelor nu este fix, calculându-se în funcție de prețul carburantului și incluzând o taxă de mediu și alte impozite indirecte. Nu există o limită de volum.

  • La 21 iunie 2019, accizele se ridicau la 46,90 euro/hl.
  • Rata de rambursare parțială se ridica la 6,272 euro/hl.
  • Rata netă de accize aplicabilă motorinei comerciale este, prin urmare, de 40,63 euro/hl.

Luxemburgul, recunoscut drept țara Europei de unde se poate cumpăra cel mai ieftin combustibil, pare că schimbă direcția. La 1 mai 2019, acciza la combustibilul diesel s-a majorat de la 33,50 euro/hl la 35,50 euro/hl.

Buget epuizat în România

La mijlocul lunii iulie, UNTRR solicita suplimentarea bugetului destinat în 2019 restituirii supraaccizei la motorină către transportatorii rutieri, în condițiile în care cele 20 de milioane de lei alocate fuseseră deja epuizate. În acest context, organizația patronală cerea alocarea unui buget suficient pentru schema de rambursare a supraaccizei corespunzătoare acestui an și plata sumelor aferente firmelor de transport rutier fără întârzieri, în termenul prevăzut de legislație.

Potrivit ultimelor date de la Comisia Europeană (din 8 iulie 2019), analizate de UNTRR, rezultă un cost pentru firmele de transport rutier (preț motorină fără TVA și cu acciza recuperabilă) de 0,96 euro/litru în România, în comparație cu Ungaria – 0,95 euro/litru, Bulgaria – 0,92 euro/litru sau Slovenia – 0,94 euro/litru. „Fără acciza recuperabilă și TVA, costul pentru firmele de transport rutier din România ar ajunge la peste 1 euro/litru”, preciza UNTRR.

În perioada 2014-2017, au fost aprobate 2.638 cereri de restituire a supraaccizei, în valoare de peste 67,6 milioane lei. La finalul anului 2018, aproape 150 de firme de transport rutier au depus 311 cereri și au beneficiat de facilitate. MFP achitat către acestea peste 8,18 milioane lei.

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.