Puține lucruri sunt mai greu de făcut decât să spui „nu” într-un sistem în care „așa se face” pare regula nescrisă. Frica – de represalii, de pierderea locului de muncă, de izolare – este uneori mai puternică decât dorința de dreptate. Totuși, istoria arată că fiecare pas real către o societate mai dreaptă a început cu cineva care a avut curajul să nu tacă.
Corupția nu supraviețuiește doar prin lăcomie, ci și prin tăcere. Atunci când cei care văd abateri aleg să nu le raporteze, pentru că „nu e treaba lor”, sistemul devine complice. În realitate, fiecare om care închide ochii la o neregulă o întărește. De aceea, trecerea de la frică la responsabilitate este nu doar un gest moral, ci o datorie civică.
Un prim pas este recunoașterea faptului că integritatea nu este un ideal imposibil de atins. Ea există, zilnic, în gesturile simple ale oamenilor din jurul nostru: un polițist care refuză o mită, un medic care tratează pe toată lumea în mod egal, un profesor care evaluează corect etc. Acești oameni sunt adevărații eroi ai normalității, chiar dacă rareori ajung pe prima pagină.
Curajul de a denunța corupția trebuie însoțit de mecanisme clare de protecție. Legislația privind avertizorii în interes public devine, astfel, vitală, dar fără aplicare concretă rămâne doar o promisiune. Este nevoie de timp și un efort concertat, pentru ca mecanismele prevăzute la nivel teoretic să devină certitudine, de consilieri etici care să sprijine angajații și de campanii care să arate că a fi corect nu te face vulnerabil, ci respectabil.
Responsabilitatea aparține tuturor
Potrivit legislației în vigoare, respectiv Legea 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, cu modificările și completările ulterioare, responsabilitatea nu aparține doar celor din instituțiile publice. În mediul privat, tentațiile pot fi la fel de mari: achiziții aranjate, contracte preferențiale, manipularea cifrelor. Etica în afaceri este o formă de protecție pe termen lung. Companiile care aleg transparența și corectitudinea au, de regulă, parteneriate stabile și o imagine pozitivă, în timp ce cele care se bazează pe „înțelegeri” ajung să piardă încrederea pieței.
Educația joacă, și aici, un rol crucial. Dacă încă din școală oamenii sunt învățați că a spune adevărul este o formă de curaj, ei vor fi mai pregătiți să reziste presiunilor care apar în viața de adult. Frica se dizolvă în momentul în care societatea începe să aprecieze corectitudinea, iar cei care spun adevărul nu mai sunt marginalizați, ci respectați.
Exemplele pozitive sunt esențiale. Oamenii au nevoie să vadă că integritatea produce rezultate, nu doar probleme. Când instituțiile reacționează prompt, când corupții sunt sancționați vizibil, iar cei corecți sunt promovați, frica se transformă, treptat, în încredere.
Într-un sens profund, lupta împotriva corupției este o luptă cu propriile noastre limite. Nu toți putem schimba sistemul, dar fiecare putem refuza compromisul. Când destui oameni aleg responsabilitatea în locul tăcerii, mecanismele corupției se prăbușesc, prin lipsa susținerii.
În concluzie, anticorupția nu este doar o politică de stat, ci o stare de spirit. Curajul de a spune „nu” nu vine din lipsa fricii, ci din convingerea că adevărul merită mai mult. Când tot mai mulți oameni aleg responsabilitatea în locul tăcerii, o societate nu doar că devine mai dreaptă – devine mai liberă.
Nicolae-Marius POPA
comisar-șef
Direcția Generală Anticorupție
