DUELUL PRESEDINTILOR – Augustin Hagiu, presedinte FORT: “Comisia de dialog social s-a transformat intr-un circ”

1

Pentru presedintele Federatiei Operatorilor Romani de Transport, lupta se duce astazi pe mai multe planuri. Dupa un inceput de an care anunta un dialog cu rezultate la nivelul Ministerului Transporturilor, a urmat o primavara care pare sa fi schimbat toate planurile, membrii FORT pregatindu-se sa iasa in strada in data de 22 aprilie.

Ziua Cargo: Ce face FORT astazi?

Augustin Hagiu: Eu am crezut ca 2010 va fi anul patronatelor, in sensul in care vom reusi, cu presiuni sau prin diverse modalitati ce tin de lobby sau de constructie legislativa in cadrul comisiei de dialog social sau chiar la nivelul Parlamentului, sa ajungem sa cream o stare de stabilitate, de normalitate, necesara atat la transportul de marfa cat si la cel de persoane.

In 2010, chiar daca este un an greu, chiar daca piata scade si la marfa si la persoane, putem profita de o ingrijorare care devine din ce in ce mai acuta, acumuland energii positive din zona transportatorilor in directia construirii, pe principii coerente si transparente, a unei legislatii sanatoase care sa asigure un viitor stabil. Demersul nostru din ianuarie a avut rolul de a atrage atentia Guvernului si Ministerului Transporturilor ca este timpul sa se mobilizeze serios pe o proiectie catre normalitate. Am ajuns in situatia de a semna un protocol cu Ministerul Transporturilor si iata ca, la 3 luni dupa acest moment, ne aflam in acelasi punct in care nu stim ce se intampla. In loc sa ne luptam pentru instituirea unei legislatii care sa asigure stabilitate, am ajuns sa ne luptam, de fapt, cu un dusman care, pana mai ieri, era necunoscut. Este vorba despre un dusman care vine, din pacate, tot din zona transportatorilor, reprezentat de interese personale ale unor entitati care incearca prin orice metoda sa blocheze incercarea de a stabiliza piata.

Ce va ingrijoreaza in mod special?

Sunt mult mai ingrijorat de tendintele de a monopoliza anumite zone de activitate, precum cea de taxi, cea de transport persoane, de scoli de soferi sau a centrelor de pregatire profesionala, decat de faptul ca Ministerul Transporturilor nu-si va gasi probabil nici anul acesta resursele necesare pentru ca, impreuna cu patronatele si societatea civila, sa construiasca o legislatie coerenta. Ma tem ca razboiul pe care trebuie sa il duca de ani de zile cei ce privesc catre directia normalitatii se transforma intr-un razboi pe doua fronturi, ceea ce este cu totul distructiv pentru transportatorii pe care ii reprezentam. Imi este teama ca am pierdut si anul acesta, care incepuse cu un start pozitiv, din cauza unor elemente care traiesc printre noi si care, in mod oportunist, ajung sa faca legea, asumandu-si rolul de reprezentativi sau reprezentanti.

Care este pozitia Federatiei in acest context?

Pozitia FORT devine una foarte delicata. Constructia unei forte unitare care sa se manifeste in sprijinul transportatorilor este un deziderat mult mai important. Dar, in acelasi timp, trebuie sa ne dirijam energiile si in a controla, a gestiona aceste aberatii legislative, care tind sa creeze monopoluri de piata. Astept de ceva timp sa apara lista cu privire la reteaua TEN secundara a drumurilor nationale care trebuiau rehabilitate pentru a da o gura de oxygen transportatorilor de marfa. Astept, in acelasi timp, ca pana in 2013, cel putin, sa fie prelungita valabilitatea actualului program de transport persoane prin servicii regulate in trafic judetean si interjudetean.

Am avut discutii cu Ministerul Transporturilor si cu cel al Internelor, care asteapta o miscare din partea Transporturilor pentru a avea minim 2013 garantat pentru valabilitatea licentelor de traseu. Am vorbit, in plus, de controlul unic, am semnat un protocol in luna ianuarie si iata ca normele Ordonantei 43 apar cu un control unic, care nu este deloc unic. In care se imparte, din punctul nostru de vedere, ciolanul si la ARR si la CNADNR. Am urmarit distrugerea drumurilor si am crezut ca acest fenomen se va stopa. Am cerut chiar, inca de la construirea caietelor de sarcini, pentru cei care castiga licitatii in zona constructiilor de drumuri, sa se aiba in vedere obligativitatea de a nu depasi greutatea maxima admisa. Dar se pare ca am discutat singur. Continua sa fie emise AST-uri pentru marfuri divizibile, pentru ca atata timp cat acele drumuri care trebuiau sa fie reabilitate nu au fost si nici nu au fost ridicate la portanta, conform protocolului semnat cu Ministerul Transporturilor, AST-ul trebuie sa se emita pentru a penaliza o depasire, de exemplu, de la 10,5 t pe axa pe un anu mit tronson de drum, la 11,5 t. Ni se spune sa mai avem rabdare ca inca nu s-a scurs data limita cu privire la publicarea acestei liste (Anexa 2 la OG 43).

Ce veti face in continuare?

Aceste asteptari nu ne exclud din activitatea curenta. Ca sa se transforme in ceva concret, trebuie sa fie sustinute. Nu cred ca a fost zi in care, printr-o formula sau alta, fie adresa oficiala, fie comunicat de presa sau sondarea pietei, FORT sa nu isi manifeste dorinta de a ajuta la punerea in practica a acestor procese. Constat insa ca, la nivelul Ministerului Transporturilor, Comisia de Dialog Social s-a transformat intr-un circ, la care cred ca reprezentantii Ministerului au ajuns sa asiste razand si poate profitand de situatie ca sa isi justifice lipsa de activitate. Eu as suspenda, in momentul de fata, activitatile Comisiei de Dialog Social pana la momentul in care sa existe o formula in care intr-adevar cei care ajung acolo sa reprezinte pe cineva sau ceva. FORT s-a retras de la participarile in Comisia de Dialog Social. Eu, unul, nu mai fac fata acestui circ ieftin si de prost gust si nu doresc sa iau parte la injunghierea definitiva a acestui sector de activitate. Am solicitat Primariei Capitalei organizarea unei manifestari pe data de 22 aprilie. Totodata, in cele 32 de orase – municipii resedinta de judet cu care FORT are legaturi prin filiale, asociatii sau companii de transport afiliate, in data de 21 se pregatesc transportatorii sa plece catre Bucuresti. Nu stiu daca mai este cazul sa spunem ca atat la marfa, cat si la persoane, a ajuns cutitul la os. Pe de alta parte, asistam si la metode de represiune, ceea ce este grav intr-o societate democratica. Atunci cand am anuntat mitingul pentru 22 aprilie, am solicitat pe segmentul de transport de persoane si rezolvarea problemei financiare generate de deconturile pe care statul le datoreaza carausilor. In ultima perioada, am semnale din toata tara de controale care se fac parca la comanda, cu verificari pe 5 ani in urma la deconturi pentru care transportatorii si-au primit deja banii. Deci, pe care statul si le-a asumat intr-o forma sau alta, avand in vedere ca, pana sa primesti banii, treci prin doua verificari. Este un mod de a face presiuni. Eu cred ca daca 2010 nu e sa fie anul dialogului constructiv si al instaurarii unei legislatii care sa confere stabilitate si viitor pietei, poate fi anul unei manifestari cum nu a mai fost niciodata in Romania, poate fi anul in care manifestarile de protest sa capete in sfarsit suficienta energie din partea transportatorilor pentru a duce rapid la rezultate concrete.

Nu trebuie sa ne ascundem dupa deget, este cunoscut faptul ca exista reticenta inca din partea multor companii de transport in a se infatisa la astfel de manifestari de protest. Dar nu poti la nesfarsit sa te plangi de o situatie care iti afecteaza afacerea fara sa iei si atitudine. Rolul unui patronat poate fi si acela de a repre zenta in strada problemele transportatorilor, atunci cand altfel nu se mai poate.

Ce ati facut pe calea dialogului inainte de a decide sa iesiti in strada?

Am facut solicitari civilizate, de bun simt, premierului Boc sa primeasca toate patronatele din domeniu la un dialog deschis, pentru a se asigura ca mesajul este cel corect pentru piata. Pana in momentul de fata, la cele 8 solicitari, nu avem nici macar un raspuns. Nu stiu ce se intampla, dar este foarte ciudat. Este la fel de ciudat cum o constructie care pornise bine a fost stopata. Deja vad ca nu mai exista la nivelul Ministerului Transporturilor acea decizie politica. Parca s-a pierdut. Din punctul nostru de vedere, pana pe 22 aprilie, vor mai fi cateva incercari de dialog, dupa care totul depinde de transportatori si de modul in care ei vor intelege ca deja ceasul bate de mult.

Sustinem acele puncte strategice asupra carora patronatele au convenit de foarte mult timp, gen control unic sau renuntarea la AST-uri pentru marfuri divizibile. Deodata, toate demersurile legislative au fost stopate si aceasta dupa ce Premierul s-a intalnit cu un patronat care spune ca reprezinta transportatorii.

Se pare ca incep discutiile la noua Lege a transporturilor.

Nu cred ca aceste discutii la noua lege a transporturilor vor fi diferite de cele cateva runde de discutii din ultimii 6 – 7 ani pe aceeasi tema. Nu vad decat o tergiversare a lucrurilor. FORT va aborda problematica Legii Transporturilor dintr-o alta perspectiva. Refuzam sa participam la Comisia de Dialog social in aceasta conjunctura, in care nu se mai stie cine pe cine reprezinta. Nu putem trata in circ Legea Transporturilor. Avem un proiect in acest sens si ne vom tine de el cu toata seriozitatea. Am fost primii care au inaintat din zona patronala 3 legi ale transporturilor din tari comunitare (Spania, Franta si Austria). Este vorba despre 3 modele din tari cu structure diferite ale conceptului de transport rutier, tocmai pentru a putea prelua ce este bun din fiecare legislatie si a ne orienta. Nu stiu unde a ramas acest demers al nostru, prin ce sertar. Trebuie construita o legislatie clara, total noua, careia sa ii dam un termen de intrare in vigoare de 2-3 ani, timp in care sa ne pregatim afacerile. Trebuie clar stabilit ca aceasta lege sa nu mai poata fi modificata sau ciupita de zeci de ordonante in functie de dorinta guvernelor ce se succed de a mai face un ban pentru partid. In paralel, grija noastra ramane ca tot ce inseamna Legea 92 sa fie abrogat, ca traseele judetene sa treaca la ARR. Nu ne vom lasa pana nu vom avea o valabilitate a programului de transport regulat cel putin pana in 2013.

Cum puteti caracteriza piata in acest moment?

In momentul de fata, piata este destabilizata, atat pe segmentul de marfa cat si pe cel de persoane, si daca, in prezent, la transportul de persoane preconizam cateva puncte esentiale care ar putea ajuta la o stabilizare, pentru transportatorii de marfa lucrurile sunt foarte grave. Ce facem cu dumpingul? Cu cei care stri ca piata? Care practica tarife sub costuri doar sa reziste, pentru ca sunt incarcati de zeci de taxe si impozite carora nu le mai fac fata? Ce facem cu timpii de conducere afectati de lipsa de infrastructura rutiera? Ce facem cu reparatiile auto care vor ajunge anul acesta sa depaseasca valoarea totala a leasingului platit din cauza gropilor din asfalt, in timp ce tariful de carburant creste in nestire? Toate aceste probleme cumulate nu pot duce decat la disparitia afacerilor serioase, pentru ca au educatia de a-si plati taxele si impozitele. FORT militeaza, in acest context, pentru inghetarea licentelor de transport cat mai rapid. Multi profita ca pot sa isi infiinteze o firma cu 30 euro asigurare de risc financiar si lasa datorii, creeaza gauri in piata, infiintand societati dupa ce au falimentat altele. Acesti indivizi sunt cei care fac dumping.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

1 COMENTARIU

  1. Sa-l intrebe Dnul Hagiu pe Cucliciu Virgiliu Mihail ISCTR cum a facut angajarile la aceasta institutie a unui broker imobiliar Busi Sebastian,Dinu Rodica,Capatana Bogdan,Iordache Florentin,Dinca George,care nu se regasesc pe lista celor admisi la examen.Cum Mirosu Constantin cu 6,75 la examen este propus Insp. Sef Teritorial sunt atitea ilegalitati si atitea abuzuri pe care ar trebui sa le scoateti la suprafata

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.