Polonia este, de mulți ani, țara cu cea mai importantă flotă de transport internațional de marfă din Europa. Despre situația actuală a pieței poloneze de transport și prognozele pentru viitor, am vorbit cu Marcin Haładuda, managing director Enterprise Europe în cadrul Trans.eu Group.

ZIUA CARGO: Cum a evoluat piața poloneză de transport, în ultimii ani?
Marcin Haładuda: În ultimii ani, au apărut multe provocări la nivel global. Uniunea Europeană a introdus multe regulamente noi, dar am avut și COVID-19, iar apoi a izbucnit războiul din Ucraina. Toate acestea au afectat felul în care arată piața din Polonia și în special cea de transport. Am demonstrat reziliență față de aceste provocări, dar asta nu înseamnă că firmele de transport și logistică nu au simțit presiunea, iar companiile mici și mijlocii au fost afectate cel mai mult. Operatorii logistici mari au avut reduceri ale veniturilor, în această perioadă, nu și-au îndeplinit obiectivele fixate, dar nu au fost afectați atât de rău. Cifrele de la Inspectoratul General de Transport arată că, în 2024, numărul de companii poloneze deținătoare de licențe comunitare pentru transport internațional a scăzut, pentru prima dată în istorie. Aproximativ 500 de astfel de companii s-au închis, dar ele reprezintă doar aproximativ 2% din piață.
Care este principalul motiv care a dus la această scădere?
Pandemia și războiul au avut cel mai mare rol și încă le resimțim efectele, cum ar fi perturbarea lanțurilor de aprovizionare. Companiile de transport și logistică trebuie să se adapteze la noile realități și realizează, acum, importanța reducerii costurilor. Costul carburantului a crescut, din cauza războiului, și, în plus, guvernul polonez a modificat legislația privind salariile, iar costul cu angajații a crescut.
Cât este salariul minim din Polonia, în prezent?
De la 1 ianuarie 2025, este 4.666 de zloți brut, aproximativ 1.100 de euro. În ultimii opt ani, salariul minim din Polonia s-a dublat. Au fost și momente în care rata inflației a fost neobișnuit de mare. A fost o provocare pentru guvern să rezolve problema, iar acum rata inflației este în jur de 5%. O problemă pentru credite și ipoteci, care nu sunt ieftine.
Ce așteptări aveți, pentru următoarea perioadă?
Pentru viitor, așteptăm momentul în care vom putea spune că această situație s-a încheiat. Sfârșitul războiului ar putea ajuta, sperăm să se întâmple, iar costul carburantului să scadă. Prognozele pentru piața poloneză de transport sunt optimiste. Conform unor studii de piață, în următorii 5 ani, 75% din flotele poloneze plănuiesc să se extindă, 54% să își digitalizeze procesele, iar 28% să dezvolte noi servicii logistice. Companiile abia așteaptă încheierea acestei perioade incerte și au realizat cât de important este să investească în tehnologie. Dacă nu fac aceste investiții acum, competitorii o vor face. Poate companiile americane de logistică digitală vor veni în Europa și va fi foarte dificil să concurezi cu ele, mai ales acum, când AI va deveni tot mai accesibilă.
Activitatea a devenit tot mai globală, după pandemie, iar transferul de cunoștințe și tehnologii este mult mai ușor de făcut decât în trecut. Angajații din expediții se tem că vor fi înlocuiți de tehnologie, dar managerii văd investițiile în AI nu ca un mod de înlocuire, ci de a-i ajuta să-și facă treaba mai bine.
Cum arată situația, pe bursele de transport?
Cred că toate bursele publice au scăzut puțin, pentru că multe firme mici s-au închis, sau au încheiat acorduri individuale cu casele de expediții, sau direct cu expeditorii. Dar, în același timp, toate bursele, inclusiv Trans.eu, fac pași înainte pentru dezvoltarea de soluții mai private, pentru a susține astfel de cooperări frecvente, bazate pe relații. Pentru că, în vremurile grele, a devenit foarte vizibil cât de importantă este calitatea transportatorilor. Expeditorii caută, acum, nu doar capacitate, ci și transportatori de încredere.
Ați pomenit despre transportatori de încredere. Este și securitatea o problemă?
Desigur. Activitățile ilegale sunt în creștere și au devenit tot mai bine plănuite. Cei care încearcă să fure marfă au, acum, flote de camioane, mai multe companii, încearcă să-și construiască o reputație, lucrează bine o perioadă, o jumătate de an sau un an, înainte de a arăta care era scopul lor final. Sunt tot mai sofisticați și, de exemplu, reușesc să evite soluțiile de monitorizare GPS. De aceea, mulți expeditori preferă relații de încredere, cu transportatori pe care îi cunosc de mulți ani.
Care au fost efectele războiului asupra pieței poloneze?
Unul dintre efecte a fost reducerea numărului șoferilor din Ucraina, Rusia și Belarus, undeva la 30-40% față de perioada de dinainte de război. Au mai fost și problemele de competiție cu transportatorii din Ucraina, care nu par, însă, că se vor schimba, după război. Iar costurile de transport au crescut semnificativ, în special din cauza prețului motorinei. La acestea, se adaugă imposibilitatea utilizării unor trasee tradiționale, iar rutele alternative, prin Țările Baltice sau Adriatică, sunt mai costisitoare. Reducerea volumelor de mărfuri transportate, precum oțelul, au fost, de asemenea, importante. Singurul aspect pozitiv a fost creșterea comerțului online, iar firmele de livrări s-au dezvoltat foarte bine.
Este criza de șoferi o problemă, în Polonia?
Da, companiile de transport caută, în continuare, șoferi în diferite părți ale lumii. Problema este, deja, veche, de dinainte de COVID, când piața creștea foarte repede. Criza de șoferi cred că se poate doar agrava, deoarece noile generații nu mai visează să devină șoferi. În anii ‘90, această meserie era o opțiune mult mai atractivă.
Și asta, chiar dacă un șofer de camion pentru transport internațional câștigă undeva între 3.000 și 4.000 de euro pe lună. Oriunde mergi, în Polonia, pe autostrăzi, vezi afișe cu astfel de oferte de muncă. De obicei, salariile mai mari sunt pentru firmele cu sediul în Germania și programe cu mai multe săptămâni în străinătate.
Pachetul Mobilitate a forțat unele companii din Polonia să-și facă sedii în Germania, precum și în vestul Poloniei, pentru a reduce costurile. Au fost investiții mari, din cauza acestor decizii, care sunt foarte impredictibile. De exemplu, pe întoarcerea șoferilor nu se mai pune așa mare accent, iar întoarcerea camioanelor a fost abandonată complet.
Ce credeți că se va întâmpla, în acest an, în piață?
După doi ani grei, 2023 și 2024, companiile poloneze au bugetat investiții pentru soluții digitale și extinderea flotei. Toți așteaptă o schimbare, dar schimbarea este efectul unor măsuri mici luate de fiecare dintre noi, sau fiecare dintre acele companii.
Sunt transportatorii polonezi deschiși la carburanții alternativi?
Acest segment nu se dezvoltă atât de repede pe cât credea multă lume. Există un interes mare pentru adoptarea acestor soluții alternative, precum LNG și vehicule electrice, dar mai notabilă este frecvența cu care este utilizat transportul intermodal, ca metodă de reducere a emisiilor. Noile tehnologii nu sunt ieftine, iar companiile de logistică sunt foarte atente cu cheltuielile. Există niște proiecte cu camioane electrice, dar investițiile sunt mai ales ale expeditorilor. Nici cu infrastructura nu suntem pregătiți încă.
Ce problemele anticipați că vor apărea în viitor?
Unele probleme de astăzi vor deveni mai mari, precum criza de șoferi. Volumul de marfă va crește, în următorii ani, deci lipsa de șoferi, și chiar de transportatori, va deveni mai acută. Tot în viitor, văd un pericol pentru companiile mici și mijlocii, deoarece jucătorii mari ar putea coopera tot mai des, căpătând o putere și mai mare în piață. Singurul mod de a contracara acești giganți este să îți desfășori activitatea mai inteligent și, de aceea, investițiile în tehnologie sunt atât de importante.
La rândul nostru, punem accent pe flexibilitate, asigurând cooperarea facilă și sigură între expeditori și transportatori, în ciuda fluctuațiilor de volum de mărfuri.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Ionuț PĂDURARU
ionut.paduraru@ziuacargo.ro