Mercedes-Benz Trucks completează gama de camioane electrice, oferind, astfel, noi oportunități pentru acoperirea misiunilor de transport cu zero emisii, iar cuvântul care poate caracteriza cel mai bine aceste vehicule este „maturitate”.

Producătorul german a reușit, într-un termen foarte scurt, să realizeze camioane electrice perfect funcționale și nu discutăm doar de proiectare, ci de întregul lanț care cuprinde integrarea softurilor, experiența de condus, pregătirea liniilor de producție, asigurarea know-how-ului în rețeaua de service-uri…
Și toate acestea în condițiile în care cifrele nu sunt nici pe departe satisfăcătoare din punct de vedere al vânzărilor, iar piață adoptă cu mare încetineală noua tehnologie. Motivele sunt ușor de găsit: lipsa infrastructurii de încărcare a bateriilor, prețul mai mare la achiziție, autonomia mult mai mică față de modelele diesel, lipsa unor stimulente destul de atractive etc.
Însă putem să mai observăm ceva – piața de transport și logistică a atins un grad ridicat de maturitate, care i-a permis să eficientizeze costurile până la cele mai mici amănunte. Calculele sunt precise și energia managerială a firmelor de transport este canalizată aproape în totalitate pe aspectele operaționale. Și tocmai această maturitate operațională pare să se opună „electrificării”, cu argumente pertinente și calcule precise.
În așteptarea unui cadru legislativ/fiscal mai atractiv, puținele proiecte care implică transport electric sunt dezvoltate mai ales în ideea de a experimenta noua tehnologie, de pregătire pentru viitor. Într-o lume focusată pe operațiunile de zi cu zi, prea puțini manageri își găsesc timpul necesar pentru a proiecta un alt tip de transport. Cel puțin pentru moment!

Direct în producția de serie
Cu eActros 600, primul model cu zero emisii pentru distanțe lungi, Mercedes-Benz Trucks a lansat a doua sa generație de camioane electrice. Acum, această a doua generație a fost extinsă cu modelul eActros 400, pentru aplicații pe distanțe mai scurte, care preia tehnologia lui eActros 600.
Pentru eActros 400, este, chiar, o a doua generație. Această denumire a fost folosită și la prima generație de camioane electrice Mercedes-Benz, introdusă în 2021, odată cu modelele eActros 300/400. Între prima și a doua generație, însă, nu mai există niciun punct comun la sistemul de propulsie electrică. Prima folosea o arhitectură electrică de 400V, patru pachete de baterii NMC de câte 112 kWh, pentru un total de 448 kWh, și o axă spate ce integra două motoare electrice de 330 kW (400 kW putere de vârf) și o cutie de viteze cu două rapoarte.
A doua generație preia bateriile LFP de la eActros 600, cu o durată de viață mai mare și o capacitate utilizabilă de peste 95%. Pachetele sunt, acum, doar două, dar de câte 207 kWh, pentru un total de 414 kWh. Arhitectura electrică a trecut la un voltaj dublu, 800V, pentru un plus de eficiență și încărcări mai rapide ale bateriilor. Axa electrică spate a ajuns și ea la a doua generație, fiind, acum, mai eficientă, dar și mai puternică (400 kW putere continuă, 600 kW putere de vârf). Iar cutia de viteze are, acum, 4 rapoarte, ca la eActros 600.
În plus, dacă prima generație eActros 400 venea doar cu cabine de zi, a doua poate fi configurată și cu cabine mai spațioase, cu pat. În total, vor fi peste 40 de configurații posibile, cap tractor și șasiu. O îmbunătățire pe toate planurile, motiv pentru care Mercedes-Benz Trucks va încheia, până la finalul lui 2025, producția modelelor eActros 300/400 din prima sa generație de camioane electrice. Modelele eActros 400 noi pot fi comandate începând din această lună, iar producția de serie va începe în acest an.

Autonomie, sau sarcină utilă?
Practic, noul eActros 400 a preluat integral sistemul de propulsie al lui eActros 600, cu diferența unui pachet de baterii. Această diferență nu este însă una de neglijat, pentru că înseamnă nu doar o autonomie mai mică, ci și un preț mult redus și o sarcină utilă mai mare. Rămâne decizia clientului de a alege ce variantă de vehicul este mai potrivită pentru profilul său de utilizare. Cei care parcurg zilnic un kilometraj ridicat se vor orienta către eActros 600, dar cei care fac distribuție grea pe rute mai scurte pot opta pentru eActros 400.
De exemplu, într-o combinație de 40 de tone, eActros 600 poate atinge o autonomie de 560 km, în transportul clasic pe distanțe lungi. În aceleași condiții, eActros 400 cap tractor, echipat cu cabina L, poate atinge o autonomie de aproximativ 330 km.
În schimb, datorită configurației cu două pachete de baterii și a cabinelor mai ușoare, eActros 400 cap tractor are o greutate începând de la doar 9,5 tone. Astfel, sarcina utilă, în combinație cu o semiremorcă standard, trece de 25 de tone. Cu peste 3 tone mai mult decât în cazul lui eActros 600, ajungând la nivelul de sarcină utilă al camioanelor diesel.
Atât eActros 400, cât și eActros 600, pot fi încărcate cu până la 400 kW, prin intermediul prizei de încărcare standard CCS2, situată în partea stângă a vehiculului, în spatele cabinei. O a doua priză de încărcare CCS2, montată pe partea dreaptă a vehiculului, poate fi comandată opțional. În ce privește diferențele, modelul cu două pachete de baterii se încarcă în aproximativ 46 de minute de la 10 la 80%. La configurația cu trei pachete de baterii, timpul de încărcare de la 10 la 80% este de aproximativ 70 de minute. În plus față de încărcarea CCS, eActros 600 pentru distanțe lungi va permite în viitor și standardul de încărcare Megawatt.

Cabine
Clienții lui eActros 400 vor putea alege între două cabine: cabina L în designul Actros clasic și cabina futuristă ProCabin. Datorită intrării mai joase cu 17 cm,
cabina L, cu o lățime de 2,30 metri, disponibilă în variantele Classic sau StreamSpace, oferă condiții bune pentru operațiuni cu intrări și ieșiri frecvente, precum și pentru distanțe mai scurte. Această soluție are un ușor avantaj și în ceea ce privește sarcina utilă, datorită greutății reduse. În schimb, cabina ProCabin, cu design futurist și aerodinamic, oferă confort maxim și este potrivită în special pentru călătorii lungi, cu înnoptări regulate, datorită podelei plate și spațiului generos.
Ampatamente suplimentare
Mercedes-Benz Trucks oferă, acum, clienților săi și mai multe opțiuni, pentru a adapta vehiculele electrice la cerințele lor individuale. O noutate este eActros 400 cap tractor 4×2 cu ampatament de 3.700 mm, mai ușor de manevrat în spații restrânse. Noi pentru eActros 400 sunt și șasiurile 4×2 cu ampatamente de 4.000, 5.500, 5.800 și 6.100 mm, precum și șasiurile 6×2 cu șase ampatamente diferite, între 4.000 și 5.800 mm.
Și pentru eActros 600 vor fi disponibile mai multe opțiuni, în viitor, precum șasiurile 4×2 cu ampatamente de 4.000, 5.500 și 5.800 mm. În plus, vor exista patru ampatamente suplimentare pentru eActros 600 șasiu 6×2 (4.000, 4.500, 5.200 și 5.800 mm), pe lângă cele de 4.600 și 4.900 mm, deja disponibile. Șasiurile eActros 600 vor putea fi echipate și cu cabina L, nu doar cu ProCabin.

Confort și siguranță de top
Indiferent dacă alegeți cabina L sau Pro, în standard este instalat sistemul Multimedia Cockpit Interactive 2, cu comandă vocală și conectivitate îmbunătățită. Multe funcții pot fi acum activate mai sigur și mai rapid prin comenzi vocale, fapt ce permite șoferilor să rămână concentrați la drum și să țină mâinile pe volan. Multimedia Cockpit Interactive 2 informează în permanență șoferul cu privire la nivelul de încărcare a bateriilor și autonomia estimată rămasă. Sistemul de navigație integrat în Multimedia Cockpit Interactive 2 este special conceput pentru vehiculele electrice și ține cont de infrastructura actuală de încărcare. În plus, toate variantele beneficiază de PPC special adaptat la propulsia electrică.
Platforma electronică folosită, introdusă odată cu eActros 600 și Actros L, oferă o capacitate de procesare a datelor de 20 de ori mai mare în comparație cu versiunile anterioare. Cei șase senzori instalați pot acoperi un unghi de 270 de grade în jurul vehiculului. Drept urmare, sistemele de asistență precum Active Brake Assist 6, Active Sideguard Assist 2, Front Guard Assist sau Active Drive Assist 3 pentru conducerea semi-automată (SAE Nivel 2) își pot demonstra și mai bine punctele forte. Iar, din februarie 2026, sistemele vor fi extinse, pentru a se conforma viitoarelor reglementări GSR, valabile începând din iulie 2026, respectiv septembrie 2028.

Cum se conduce
Motoarele electrice generează o putere continuă de 400 kW și o putere maximă de 600 kW.
Șoferul poate alege între cinci niveluri diferite de recuperare, iar conducerea cu o singură pedală poate fi activată și pe ecranul tactil din cockpit-ul digital.
eActros este echipat cu sistemul de control al vitezei de croazieră și al transmisiei Predictive Powertrain Control (PPC), care este adaptat în mod explicit la propulsia electrică. Acest lucru permite șoferului să evite frânarea și accelerarea inutile și să utilizeze energia bateriei în mod mai eficient.
Și totul funcționează perfect, informațiile sunt oferite coerent, iar reacția vehiculului este promptă și predictibilă. Faptul că am putut testa pe același traseu, unul după altul, camioane electrice și diesel a demonstrat din plin performanțele modelelor electrice, dar și faptul că, pentru șoferi cel puțin, nu va exista nici o problemă de adaptare. De altfel, plusul asigurat de un demaraj mai rapid și zgomotul mai redus vor fi, cu siguranță, apreciate, la trecerea pe tehnologia electrică.
Actros diesel
Tot în cadrul evenimentului de la Molsheim, am putut testa și noua versiune de top a camioanelor Mercedes-Benz diesel, Actros L cu cabină Pro. Cu o parte frontală extinsă cu 80 mm și spații libere la îmbinări reduse la minimum, ProCabin are o aerodinamică optimizată, reducând consumul de combustibil cu până la 3%. Introdus în decembrie 2024, noul Actros L folosește a treia generație a motorului OM 471 de 12,8 litri, care vine cu un consum mai mic cu până la 4%, fără a sacrifica performanța. De asemenea, programul Top Torque a fost extins, oferind putere suplimentară exact atunci când este nevoie.
Sistemul de propulsie optimizat, completat de transmisia G291-12 și puntea spate RAR 2.278d, îmbunătățește semnificativ experiența de condus, în special la accelerarea în pante și la manevrele la viteze mici. În același timp, turația motorului a fost redusă, asigurând o deplasare mai silențioasă, dar și o reducere suplimentară a consumului de combustibil.
Radu BORCESCU
Molsheim, FRANȚA
radu.borcescu@ziuacargo.ro















