Ciudatul domn P

Am să vă spun o poveste. S-a întâmplat chiar luna trecută – tocmai plecam de la o întâlnire, când, în parcare, observ că se apropie de mine dl. P, un mare patron de firmă de transport… adică, firma este mare (a depășit 100 de camioane).

Știți cum sunt patronii aceștia: fața serioasă, veșnic îngândurați și îngrijorați, apăsați de lucruri pe care nu ai cum să le înțelegi pe deplin și, în orice caz, este imposibil să găsești vreo soluție pentru a-i ajuta, pentru a le ușura puțin povara.

Dl. P, însă, m-a salutat cu un zâmbet larg și, după ce ne-am urat cele bune pentru noul an, a început să se laude… cât de bine îi merge, că nu mai face față numărului mare de clienți, tocmai ce achiziționează încă 20 de camioane, șoferii nu reprezintă o problemă, a angajat foarte mulți la început de 2018…

M-am gândit că omul simte nevoia să glumească. Știți cum este începutul de an…

Apoi, cu un zâmbet și mai larg, îmi spune că și-a cumpărat mașină nouă pentru el. Asta ar trebui să fie interesant – orice mașină care are prețul peste 100.000 de euro merită măcar să o vezi.

Așa că, mă las condus în parcarea destinată autoturismelor. Însă mă previne că investiția este de vreo 200.000 de euro, și nu este vorba despre o mașină… ci de 10. Am început să mă întreb dacă nu cumva mă ia peste picior.

Ajungem în parcarea destul de generoasă – tipică pentru o clădire care găzduiește sediile mai multor firme. Proprietarul clădirii a avut grijă ca „decidenții” firmelor ce stau cu chirie să simtă că sunt speciali. Astfel, chiar lângă intrarea în clădire, există un spațiu rezervat șefilor. Aici, în dreptul fiecărui loc de parcare există o plăcuță cu numele firmei și cuvântul scris mare „DIRECȚIE”. Bineînțeles, aici poți admira mașini mari (în general suv-uri), care au în denumirea lor litere „grele” precum Q, X, L, S… Ciudat, locurile aferente firmei domnului P sunt goale, iar pe plăcuțe scrie „vizitatori”. Păi mașinile? Dl. P îmi explică că a rugat toți colegii să își parcheze mașinile cât mai departe de clădire, pentru că astfel, cei care vin în vizită la firma lor vor găsi mai ușor loc de parcare. N-am ce comenta – frumoasă mișcare.

Mașina domnului P este în cel mai depărtat loc al parcării. Dacă nu ar fi fost o întâlnire întâmplătoare, aș fi zic că a pus-o acolo înadins. Ce mașină credeți că și-a luat? Una electrică. Însă nu una scumpă, ci o „buburuză”. Știți cum arată o mașină electrică ieftină? De la exterior te întrebi dacă îți încap toate membrele înăuntru, iar, dacă faci niște cumpărături mai consistente, așezarea acestora în portbagaj reprezintă o probă de logică. Exagerez bineînțeles… puțin.

Vasăzică dl. P a renunțat la SUV-ul lui de lux și a achiziționat 10 „puchinețe” electrice, identice, pentru el și colegii din firmă. Nu s-a lăsat până nu m-a convins să conduc și eu mașina și mi-a explicat cât de avantajoasă este investiția, mai ales că Statul contribuie cu o sumă importantă.

Și eu mi-am luat mașină nouă – mai mare, mai puternică și chiar puțin mai scumpă. Nu am pomenit nimic despre asta în discuția cu dl. P. Recunosc, chiar, că am fost puțin rușinat.

În concluzie, dacă ești patron sau manager de top și dorești să lupți împotriva tristeții și grijilor, ba chiar țintești să resimți bucuria sinceră specifică, în general, copiilor, achiziționează mașini electrice, mici și accesibile – sfatul medicului! La dl. P a funcționat.

Lăsând gluma la o parte, consider că firma domnului P se va dezvolta fantastic, pentru că a dus lucrurile la un alt nivel… și nu doar conceptual. Știți cum se spune – să faci ce zice popa, și nu ce face popa! La firma domnului P, vorbele și faptele sunt în armonie și, astfel, are cele mai bune șanse în cursa pentru cei mai buni angajați.

Sigur, rămâne varianta ca totul să fie doar o poveste, un vis care nu s-a întâmplat încă.

Dar dacă este adevărat?

Acum, în timp ce scriu aceste rânduri, vizualizez acele locuri de parcare destinate șefilor. Și parcă, acele SUV-uri scumpe au devenit deodată banale, chiar demodate. Însă, spațiul lăsat liber de dl. P îmi stârnește imaginația… Acolo există libertatea de a face lucruri nemaivăzute!

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

Împreună mișcăm lucrurile!

LĂSAȚI UN MESAJ

Folosim Akismet pentru a reduce spamul. Vezi mai mult.