ELA Award 2020

Asociația Europeană de Logistică (ELA) organizează, pe data de 10 noiembrie 2020, la Deloitte Zaventem Brussels Airport din Bruxelles, Belgia, ediția din acest an a decernării trofeului ELA Award. România este reprezentată atât în rândul competitorilor, de către ORTEC, cât și în rândul juriului, de către Romeo Dumitru, logistics manager Euroccoper.

Trofeul ELA Award, decernat de către Asociația Europeană de Logistică (ELA), a devenit unul dintre cele mai prestigioase și mai importante premii din logistica europeană și este mult-râvnit de către companiile de pe întregul continent.

În timpul unei după-amiezi de con – fe rință, 6 proiecte finaliste vor fi prezentate în fața invitaților. Alături de vorbitori din partea Parlamentului European și a Comisiei Europene, evenimentul devine o adevărată „antologie” a celor mai bune practici din domeniu. Ziua se va încheia cu ceremonia de premiere și cu o cină de networking. Evenimentul se desfășoară la nivel înalt, numai pe bază de invitație, asociațiile naționale membre ELA determinând lista de invitați.

Proiectul Anului

ELA Award – Proiectul Anului nu se limitează la întreprinderile producătoare sau comerciale. Sunt primite nominalizări din domeniul producției, cel comercial, al serviciilor, forțelor armate, din sectorul public sau din partea oricărei organizații logistice.

Competiția acoperă un spectru larg, iar reușitele pot fi demonstrate prin integrarea sau reproiectarea funcțiunilor logistice, prin utilizarea inovativă a tehnologiei.

O companie ar putea introduce un nou sistem de transport sau de depozitare, care-i inovează funcțiunile logistice, o schimbare în logistica de producție, sau, poate, demonstrează o îmbunătățire semnificativă a utilizării fluxurilor de informații sau comunicații în logistică, sau în orice secțiune a lanțului de aprovizionare.

ELA Award utilizează un format similar cu al „Ligii Campionilor”. Fiecare asociație națională membră este invitată să înscrie în competiție proiectul câștigător din țara respectivă și un juriu european, format din 26 de membri, reprezentanți ai fiecărei asociații naționale, va selecta Proiectul Anului. Criteriile utilizate pentru a selecta câștigătorul sunt concepute pentru a încuraja participarea companiilor de toate dimensiunile, din toate sectoarele.

Romeo Dumitru

Juriul internațional constă din specialiști de înalt nivel din logistică, retail, industrie, consultanță, servicii sau din domeniul academic. Fiecare asociație membră ELA poate nominaliza un membru în juriu, care se poate angaja pentru o perioadă de trei ani (care nu este obligatorie). În plus, câștigătorii ultimelor 3 ediții vor fi invitați să ia parte la juriu. Reprezentantul României în cadrul juriului este Romeo Dumitru – logistics manager Euroccoper.

Proiectele participante în 2020

CTT Correios de Portugal, Portugalia

„Comandă acum – Procese logistice de răspuns pentru e-commerce”

Schimbarea competitivității operațiu nilor poștale prin modelarea optimizării producției și a rețelei logistice.

ICP Logistica, Spania

„Transformarea digitală pe last mile, în retail”

Datorită acestui proiect de digitalizare 4.0, ICP și Worten (retailer de produse electrocasnice) au realizat o soluție eficientă de livrare și instalare a aparaturii, prin îmbunătățirea tuturor punctelor critice ale supply chainului: rute și timpi de transport, rate de livrare eficientă, grad de încărcare per transportator, număr de obiecte care se întorc în depozit, riscul de avariere în timpul transportului, amprenta de carbon asociată cu acest serviciu, satisfacția clienților, informațiile disponibile în timpul procesului și posibilitățile de vânzare încrucișată.

Iterlog Group, Franța „MG2+”

MG2+ este un proiect cu concursul a patru producători aflați în competiție (Carambar&Co., Cémoi, Ferrero și Mondelez) și a doi operatori logistici (Interlog Logistic și FM Logistic), cu obiectivul comun de a reduce numărul camioanelor de pe șosea, precum și emisiile poluante. Acest proces inovativ de pooling prin intermediul EDI poate combina camioanele pentru retaileri și pentru alte canale de distribuție.

Acest proces aliniază comenzile unui retailer cu aceeași dată de livrare pentru toți cei patru producători. Acest lucru este posibil prin intermediul managementului procesului EDI de către turnul de control Interlog Logistics, cu suportul unui software dedicat.

Lidl – Krummen Kerzers, Elveția

„Goodbye Diesel”

Reducerea semnificativă a emisiilor de CO2 în transporturi, prin utilizarea lanțurilor cinematice alternative și a combustibililor regenerabili.

LKW Walter Internationale Transportorganisation, Austria

„Perspective 2030 – Harta LKW Walter către un viitor intermodal”

Transferarea unor volume uriașe de mărfuri, în Europa, de pe rutier, pe feroviar/naval, precum și o mai mare durabilitate a industriei transporturilor, prin utilizarea noilor tehnologii.

Logistics Way, Grecia

„DIOLKOS (Amazon Sales Achievement Program)”

Obținerea excelenței operaționale, prin alinierea cu un partener logistic de încredere, asigurarea calității serviciilor și onorarea contractelor cu livrare on-time, stimularea inovației prin intermediul unui parteneriat potrivit, care va introduce noi tehnologii sau vor îmbunătăți procesele, maximizarea valorii prin obținerea unor rate mai scăzute.

LOXXESS, Germania

„SMILE – Smart and Innovative Logistics for eCommerce”

Optimizarea proceselor, inteligență artificială, automatizare, managementul inovației, ca elemente care permit creșterea e-comerțului.

ORTEC, România

„Planificare avansată și optimizare @Carrefour România”

Implementarea unui sistem avansat de planificare și programare în cadrul departamentului de supply chain al Carrefour România, pentru creșterea gradului de satisfacție a clienților, KPI specifici și digitalizarea generalizată a departamentului.

Rolls-Roys – CEVA Logistics, Marea Britanie

„Proiect de optimizare a logisticii”

Acces la tehnologia și experiența bunelor practici din industrie, reducerea costurilor de operare și îmbunătățirea nivelului de servicii, atât pentru clienții interni, cât și pentru cei internaționali.

Schneider Electric, Maroc

„Collaborative Supply Chain: externalizarea operațiunilor logistice către 3PL”

• Îmbunătățirea performanței operaționale și susținerea creșterii afacerii

• Dezvoltarea unei interfețe IT pentru facilitarea comunicării între sistemul ERP al SE și WMS-ul companiei Bolloré.

Stukwerkers – Interface Terminal Gent / Eastman Chemical, Belgia

„Călătoria către logistica sustenabilă și către un supply chain inteligent”

Implementarea unei soluții logistice sustenabile pentru Eastman, prin servicii de shipping terestru și utilizarea ino vațiilor digitale pentru îmbunătățirea eficienței operaționale a exportului de bunuri containerizate.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.