Bruxelles-ul se agită să găsească o nouă rețetă despre cum să faci, tot din mălai și apă, deci fără să schimbi prea multe, o mămăligă gustoasă pentru toți.
Polonezii refuză bucătarul cu lingura de lemn care amestecă în oală, pe motiv că, mămăliga nefiind o mâncare poloneză de sezon, respectivul (polonez și el) nu-și va face treaba după cum vor ei.
Iar germanii și francezii propun gătirea aluatului în două oale diferite, una mai groasă și mai consistentă, pentru cei sătui oricum, și un terci mai moale pentru flămânzii din cartierele mărginașe, care să le dea senzația că – vezi Doamne – tot mămăligă e și aia și, la urma urmei, umple, și ea, burtica.
Noi din care oală ne vom înfrupta? Nu voi nega niciodată această Uniune Europeană, chiar dacă, în ultimul timp, din ea doar „Europa” se mai scrie cu majuscule; cuvântul „Uniunea” a cam pierit din traducerea în unele limbi oficiale, în engleza britanică a Brexit-ului trecând, chiar, de la capitolul „noi”, la „voi”. Prea multe a adus această mare familie unor membri mai săraci, în debut, ca României noastre, care îi datorează nu numai mult râvnita circulație fără vize și pașaport, după bunul plac al fiecăruia, dar și abundența din rafturi și o creștere economică spectaculoasă. Și, pentru că suntem camionagii convinși, unii cu volanul, alții cu banii și iar alții cu condeiul, n-ar strica să le amintim acelora care propun, acum, 2 viteze de deplasare diferite, pentru anume categorii de membri, cum am învățat singuri (și, mai încolo, și pe alții) să conducem cu 8 viteze schimbate manual și să ajungem, chiar, înaintea „specialiștilor”, la destinație. Vă amintiți de acele vremuri?
Viteza 1
Se folosește doar la urcușuri extrem de anevoioase. O viteză foarte forțată în anii ’90. Erau timpurile în care, ca să urnim camioanele din loc, cumpăram 10 bucăți ca să obținem 1 CEMT, pentru care ne duceam cu o valiză de acte doveditoare, la minister, într-o mână, iar în cealaltă cu bacșișul consistent pentru bunăvoința funcționarului răspunzător cu împărțeala.
Viteza a 2-a
Când e camionul încărcat, se pleacă de pe loc cu ea. Și ce încărcam pe atunci? Roșii, castraveți și pepeni, „greii” norocoși mai agățau și câte o cursă cu mobilă sau textile. Cel mai mult, însă, o frecam pe a 2-a în interminabilele cozi de la frontieră, în bătaia pentru fiecare centimetru de înaintare. Nu am scăpat în totalitate de cozi nici azi, când vameșii nu mai controlează marfa și carnetele TIR, ci, doar, dacă este cumva vreun pakistanez ascuns sub prelată.
Viteza a 3-a
Indiscutabil, ne punem în mișcare. Fie că pornim din loc fără marfă, fie că am depășit viteza de pieton, esențialul e că acul kilometrajului se mișcă deja. Și, apropos de gol: era normal și fără rușine ca, din cele 2 sensuri, pe unul să se meargă gol. Se putea trăi și așa, chinuit, ce-i drept, pentru că mărcile și francii încasați acopereau măcar ratele de leasing.
Viteza a 4-a
O viteză foarte românească, printre gropile de pe șoselele patriei. Vă amintiți cât îi trebuia unui camion de la Deva, la Arad, pe Valea Mureșului? Noroc cu anticele diagrame pe tahograf! Mai schimbam diagrama și le aruncam pe cele vechi, pentru că amenda era mai mică decât pierderea de timp, mai puneam un burete să nu se vadă că am depășit, pe alocuri, și viteza, sau mai inventam un al doilea șofer care – vezi Doamne – tocmai a coborât din camion și și-a luat diagrama cu el…
Viteza a 5-a
S-a asfaltat și șoseaua de la Roșiori la Caracal, adio praf și noroi! Iar, în dreptul găurilor din asfalt, în loc de atenționarea „feriți-vă de gropi”, a apărut pancarta cu „aici sunt banii Dumneavoastră!” Un ministru al Transporturilor (i-am uitat numele, seamănă teribil cu unul care acum câtva timp s-a bucurat ca un copil când a primit și cetățenia moldovenească, apoi, după alegerile de acolo, s-a bucurat, poate, și mai tare ca i-au luat-o înapoi…) a inventat taxele de drum, pe care, însă, le-a investit mai mult în respectivele pancarte și mai puțin în șosele moderne.
Viteza a 6-a
Chiar am prins viteză. Istoria ne spune că, în acei ani, am avut, un timp, chiar cea mai modernă flotă de camioane în transportul internațional din Europa. Bravo! Ce-i drept, nu prea exista o alternativă după ROMAN Diesel, camionul cu cea mai mare ladă de scule, în care să încapă și pistoanele, cămășile și pinioanele de rezervă. În plus, unul de mâna a doua din import costa o taxă vamală care-l făcea aproape la fel de scump ca pe unul nou.
Viteza a 7-a
Ce vremuri! Chiar au început vânzătorii de camioane să-și dea clanța de la ușa noastră unul în mâna următorului, firmele de leasing, răsărite ca ciupercile, să alerge, cu banii lor după noi, iar, pe drumurile europene, polițiștii de la BAG să se oftice că nu prea mai aveau motive să ne trimită camioanele în service-ul cel mai apropiat (întâmplător, erau proprietatea unei rude, că, de…) ca să înlocuim piese, chipurile, defecte cu altele mai noi și, evident, mai scumpe. Păcat, însă, că exact în acele timpuri ne-am trezit și cu Costică, vecinul, care, văzând că din banii câștigați am putut să-mi iau o Dacie nouă, s-a lăsat de meseria de croitor și și-a luat și el un camion. Așa s-au prăpădit și prețurile. Și a durat ceva până s-a prăpădit și firma lui Costică…
Viteza a 8-a
Am ales-o și noi cu manualul, a ales-o și ultimul camion cumpărat, cu automatul lui. Și am prins curaj: camionul vine doar o dată pe an acasă, avionul cu care trimitem șoferul de schimb e ieftin, motorina la fel și economia se pare că e și ea într-a 8-a. Dar, mâine, va fi și viteza asta istorie: Europa (pardon, cea fără „uniune” în față) vrea, din nou, să ne tragă frâna de mână. Salariul lor minim pe economie să fie valabil și pentru toți intrușii de pe piața lor, chiar și pentru cei în treacăt. Știu că mulți dintre noi se gândesc să se retragă spre casă. Dar să chibzuim puțin: cât plătim noi, pe bune și efectiv, unui șofer de calitate ca să rămână acolo, să se hrănească doar din fast-food și conserve, să doarmă doar în camionul lui (asistat, din când în când, de o chitanță de hotel făcută rost) și cu stresul lui „just in time” nemilos de acolo? Departe de casă, de soție și copii? Oare nu suntem, deja, cam foarte aproape de ceea ce cere legea lor de salarizare acum? Cred că, după o analiză atentă, nu banii cash pentru șoferi vor fi problema, ci incredibila birocrație de a dovedi că îi plătești.
Dar, așa cum am scris în subtitlul ceva mai mărunțel, la urma urmei, mai avem și jumătățile din cutia de viteze, așa că sunt, în total, vre-o șaisprezece. Motiv suficient să mai apară, peste câțiva ani, un articol în Ziua Cargo despre ele.
Rămâne de văzut din care oală europeană ne vom mânca, atunci, mămăliga. Atenție, dragilor de la Bruxelles: ca noi nu știe nimeni să o facă!
Dan SCHNICK
dan.schnick@ziuacargo.ro
