EUROSENDER: Expediţii door-to-door în România

Eurosender a fost lansată în România. Platforma de expediţii door-to-door la nivel european oferă servicii integrate în 26 de ţări.

Tim Potocnik

Ţelul acestei platforme pentru 2016 este o medie de 3.500 de comenzi plasate lunar de români, în condiţiile unei valori medii de 45 euro per comandă, în prezent.

Idee proaspătă de business

Compania a fost fondată în mai 2014, în Slovenia, de către tinerii antreprenori Jan Štefe şi Tim Potočnik, alături de dezvoltatorul web Žiga Janež. Aceasta este prima platformă de agregare la nivel european, care oferă acelaşi set de termeni şi condiţii, indiferent cu ce curier va fi transportat bagajul, asigurare în valoare de 200 euro pentru fiecare pachet, adresându-se atât persoanelor fizice, cât şi companiilor mici şi mijlocii.

La câteva luni de la lansare, ca platformă dedicată în principal studenţilor şi expaţilor, Eurosender a beneficiat de investiţii de 25.000 de euro, făcând parte din unul dintre cele mai mari grupuri media, ProSiebenSat 1, şi de 40.000 de euro prin fondul Silicon Gardens, fapt care i-a permis extinderea către segmentul B2B.

Recent, Eurosender a mai atras o investiţie de 220.000 euro din partea unui grup de antreprenori sloveni, pe baza unei evaluări a companiei la 3,6 milioane de euro. La începutul anului viitor, se va încheia o nouă rundă de investiţii de câteva milioane de euro, conform oficialilor companiei, o proporţie însemnată din această investiţie urmând să fie direcţionată către piaţa autohtonă.

Obiective şi investiţii în România

Publicul ţintă al platformei este reprezentat de studenţii români din străinătate, cetăţenii românii ce lucrează în afara ţării şi rudele acestora. Pe partea de B2B, Eurosender se focusează atât asupra companiilor mici şi mijlocii care folosesc în mod curent servicii de curierat, cât şi asupra celor care, din cauza nivelului scăzut de pachete pe care le trimit sau a ritmului inconstant, au o putere de negociere mai slabă în acordurile cu companiile de curierat. În Slovenia compania are deja înregistrate pe platformă aproximativ 1.000 de companii, de la începutul acestui an.

Extrapolând la potenţialul României, Eurosender estimează să aibă în portofoliu peste 2.500 de IMM-uri în următorul an. Investiţiile pe piaţa locală în perioada următoare se vor îndrepta către promovarea pe piaţa digitală, dezvoltarea echipei de suport prin angajarea mai multor persoane vorbitoare de limba română şi către cercetări de piaţă. Totodată, Eurosender are în vedere negocierea unor parteneriate cu mai multe companii de curierat, încheierea de parteneriate cu hoteluri şi hosteluri, şi dezvoltarea pe piaţa de e-commerce prin instalarea unor plug-in-uri pe astfel de platforme.

Gabriela-Mihaela Buzoianu, Country Manager Eurosender pentru România: „Pe un termen de trei ani, obiectivul nostru este să devenim cea mai mare companie care oferă servicii logistice prin comenzi online pe piaţa locală. Dincolo de numărul mare de români care au rude plecate la muncă sau la studii, potenţialul de creştere este determinat de principalele avantaje oferite clienţilor – costuri mai scăzute, confortul şi economia de timp datorate platformei facil de accesat, urmăririi comenzii şi livrării door-to-door”.

Procesul de expediţie este unul simplu: comanda online alături de plata securizată este urmată de preluarea pachetului de la adresă, expediţia poate fi urmărită prin programul de tracking online, iar pachetul este livrat la adresă de unul dintre curierii agreaţi. În România, Eurosender lucrează în prezent cu companiile de curierat DPD şi GLS, dar are în vedere extinderea acestor parteneriate.

Costurile Eurosender pentru expediţii sunt cu până la 70% mai mici decât costurile de curierat standard, datorită volumului realizat. Spre exemplu, expedierea unui colet de 20 kg din România în Italia sau Germania are un cost de 24,99 euro, iar din România în Marea Britanie sau Spania de 29,99 euro. Pentru orice colet care depăşeşte limita de 50 kg se realizează o ofertă individuală.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.