Expediții și logistică – evoluții și cifre relevante

Produsul intern brut a crescut, în 2017, cu 5,7%, bazat pe majorarea consumului cu aproximativ 10%, dar și pe industrie, agricultură, IT. Activitatea de transport și logistică reprezintă unul dintre barometrele economiei. Iar, corelat cu creșterile arătate, sectorul de expediții și logistică a crescut, pe măsură, cu circa 10%.

Președintele USER, Marius Cae, a prezentat, în cadrul conferinței Ziua Cargo din 17-18 mai, de la Poiana Brașov tendințele din piața de expediție

Unele societăți au avut, chiar, creșteri spectaculoase față de această valoare medie. Printre ele se numără International Alexander (20%), IB Cargo (15%), Rocombi (32%), Pall-Ex (40%), H. Essers (20%), Quehenberger (20%).

Un element important, ce reflectă dinamica sectorului de expediții și logistică, este evoluția suprafețelor de depozitare pentru activitatea de logistică. Astfel, pentru echilibrarea cererii cu oferta, în 2017, au fost dați în exploatare aproximativ 300.000 mp, însemnând o creștere de 20% față de anul 2016.

În principal, aceste suprafețe au fost realizate de dezvoltatori imobiliari, dar și prin eforturi proprii ale operatorilor de logistică. Ponderea cea mai mare în dezvoltarea depozitelor o reprezintă zona București, inclusiv localitățile limitrofe, dar dezvoltări serioase au avut loc la Timișoara, Pitești, Cluj, Ploiești.

Cărăușii devin și logisticieni

Un alt aspect demn de remarcat este acela că tot mai mulți cărăuși „pur-sânge”, cum le spuneam eu, realizează și activități de logistică, închiriind sau construind depozite, dar și activitate de expediție, subcontractând alți transportatori. Acest lucru se produce în contextul în care operatorii din piață trebuie să acopere fluctuațiile de volum de marfă de transportat ale clienților, suplimentându-și, astfel, flota la dispoziție în perioadele de vârf. Companii mari, precum International Lazăr, International Alexander, Cartrans și Quehenberger sunt exemple în acest sens.

Mai putem menționa un alt aspect: tot mai multe case de expediții dezvoltă și alte moduri de transport. Explicația este satisfacerea clienților externi, care vor să lucreze cu un singur partener furnizor de servicii, de încredere, verificat de-a lungul timpului.

Transportul multimodal – o tendință clară

Trebuie aduse în discuție și transporturile multimodale. Uniunea Europeană are ambiții mari privind transferul unor volume importante de transport de la rutier, la transportul pe cale ferată. În opina mea, proiectul este unul ambițios, deoarece nu este ușor de realizat, numai prin măsuri administrative, având în vedere avantajele autovehiculului în fața transportului feroviar. Dar, în special, creșterile de volume determinate de dezvoltarea țărilor membre UE pot fi preluate pe cale ferată.

Coroborat cu restricțiile care apar în privința transportului rutier în țările din Vestul Europei, societățile, inclusiv cele de transport rutier, încep să utilizeze transportul intermodal. O firmă cu o mare experiență în transportul combinat este Rocombi, care, prin terminalele din Agigea, Găești, București și, în perspectiva imediată, Târgoviște, realizează transportul containerelor din Constanța prin trenuri bloc.

În anul 2017, a înregistrat o creștere spectaculoasă a volumului de containere transportat în acest mod (circa 37%), reflectată și în creșterea cifrei de afaceri, cu 32%. Această soluție vine în întâmpinarea transportului mărfurilor grele, dat fiind volumul mare de transport pe un container, de până la 40 tone.

Firma din Cluj Rutier European Transport, și-a deschis un tren cu o frecvență de două plecări pe săptămână deocamdată, între Oradea și Kaldenkirchen (lângă Venlo – Olanda), pe tren încărcând semiremorci, containere sau cutii mobile.

Similar, firma Transmec are trenuri pe relațiile Oradea – Zeebrugge și Oradea – Piacenza. Și compania International Alexander și-a propus să cumpere 40 de semiremorci tip huckepack, pentru a adera la transportul intermodal.

De asemenea, Gefco transportă o mare parte din producția de autoturisme de la Dacia Renault cu trenuri cu vagoane specializate, etajate, pentru autoturisme.

Un aspect interesant ține de creșterea spectaculoasă a sistemului e-commerce, care dă de lucru atât firmelor de curierat, cât și celor care fac coletărie expres.

Aceste tendințe, precum și datele privind companiile licențiate la nivelul ARR, indică faptul că activitatea de expediții și logistică acoperă 70% din volumul de transport (cu toate modurile) și servicii cu valoare adăugată. Diversificarea la care asistăm pe piață impune, însă, și relații comerciale pe măsură. Este motivul pentru care USER va actualiza condițiile generale de transport și ale serviciilor furnizate de casele de expediții.

Marius CAE

Președinte USER

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.