FM Logistic – Customer Day: Inovația în slujba clientului

Aflat la cea de-a IX-a ediție, evenimentul anual dedicat clienților FM Logistic, desfășurat la sfârșitul lunii iunie la Clubul Diplomaților, a reunit mai mult de 100 de invitați și a adus în prim plan inovația, ca soluție de creștere a eficienței atunci când sistemele actuale își ating limitele.

Acum mulți ani, discutam despre soluții, a amintit Cătălin Olteanu, directorul general FM Logistic România în deschiderea evenimentului.

„Apoi, una dintre principalele probleme a fost reprezentată de volatilizarea mărfurilor, atât din camioane cât și din depozite. În acel moment ne-am îndreptat atenția către securitate, pentru ca marfa să rămână acolo unde trebuie. Calitatea a intrat ulterior în prim plan, pentru că nu puteam avea un nivel bun de securitate fără a exista calitate, statistici și indicatori de performanță. În 2016, cu ocazia întâlnirii anuale cu clienții, ne-am oprit asupra inovației. Poți face îmbunătățiri, dar orice sistem, la un moment dat, își va atinge limitele. Atunci trebuie să aduci ceva nou, o idee, o structură”, a continuat el.

În opinia directorului general FM Logistic România, totul pornește de la crearea acelui cadru de lucru care stimulează ideile. „Facem tot ceea ce putem pentru a genera inovație prin intermediul unui program dedicat, în cadrul căruia angajații sunt încurajați și premiați. Iar ideile noi sunt puse în practică, depozitele FM Logistic din România reprezentând o dovadă în acest sens.”

Cătălin Olteanu a explicat că, la baza dezvoltării ideilor, se află trei pârghii. Prima ține de crearea unei comunități axate pe inovație. Cea de-a doua pârghie aduce în prim plan parteneriatele cu instituții exterioare, precum universitățile și participarea la proiecte comune.

Cea de-a treia pârghie se referă la crearea deschiderii către o „foaie de parcus” care să genereze eficiență, prin transmiterea viziunii FM către parteneri și clienți și orientarea ideilor în direcția găsirii de soluții privind nevoile lor.

O cifră de afaceri de 24 de miloane de euro

În prezent, FM Logistic oferă clienţilor din România soluţii logistice personalizate pentru optimizarea operaţiunilor din cadrul lanţului de aprovizionare, precum depozitare, o gamă completă de servicii de transport, camioane complete sau parţiale, cu temperatură ambientală şi controlată şi servicii cu valoare adaugată (co-packing).

Compania a înregistrat o cifră de afaceri de 24 milioane euro în ultimul an fiscal (aprilie 2015-martie 2016), are 450 de angajaţi şi operează trei platforme logistice în România – în zona Timiş, Bucureşti şi Dâmboviţa, cu 65.000 mp suprafaţă de stocare şi 2 terminale logistice de cross-docking situate în Cluj şi Bacău.

Consolidarea prezenţei în România, excelenţa operaţională prin procesul de îmbunătăţire continuă şi dezvoltarea unei oferte complete de servicii de distribuţie şi grupaj fac parte din planul de dezvoltare FM Logistic pentru următorii ani în România.

Grupul FM Logistic este prezent în 12 ţări, are 19.500 angajaţi şi o cifră de afaceri de 1,066 miliarde euro înregistrată la 31 martie 2015, în creştere cu 10,2% faţă de anul fiscal anterior.

Respect pentru mediu

Planul de dezvoltare FM Logistic se bazează, pe lângă expansiunea geografică, şi pe inovaţie, realizată în conformitate cu normele de protecție a mediului. Este una dintre companiile care au implementat soluţia de pooling, ale cărei rezultate au fost recunoscute prin numeroase premii de-a lungul anilor.

Începând cu anul 2014, FM Logistic s-a alăturat programului independent Green Freight Europe (GFE), al cărui obiectiv este protejarea mediului prin îmbunătăţirea performanţei transportului rutier din Europa. Acest proiect face parte din strategia de sustenabilitate a grupului.

În 2015, a fost dezvoltată CityLogin – o soluţie ecologică de distribuţie în interiorul oraşelor, în conformitate cu solicitările de sustenabilitate la nivel European.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.