Focus pe Big Data

Big Data nu mai este un concept abstract, cu atât mai puțin în cazul telematicii. Sistemele telematice de gestionare a flotelor generează o cantitate uriașă de informații, însă, de multe ori, companiile nu reușesc să le interpreteze integral.

Așadar, marea provocare este ca dispecerii să poată lua în calcul cât mai multe dintre informațiile furnizate de telematică pentru a putea, pe baza acestora, să ia deciziile corecte pentru buna gestionare a afacerii.

„Tendința este ca, în următorii ani, majoritatea vehiculelor să fie dotate cu un sistem hardware pentru colectarea datelor. Viitorul merge în direcția dezvoltării unor soluții software care se bazează pe Big Data și care vor permite accesul la informațiile din lanțul de logistică, care, ulterior, vor fi valorificate de către top management”, a spus Levente Gall, director general al clusterului WebEye CEE.

WebEye se așteaptă ca, în următorii 5-10 ani, să aibă loc o transformare majoră în industria de logistică, aceasta presupunând necesitatea ca informațiile să fie accesibile oricând și oriunde. Asistăm la o creștere a cererii de informații din partea clienților, care caută să configureze cele mai adecvate procese, pe baza cărora să ia decizii pentru eficientizarea afacerii.

De asemenea, relația furnizorilor de servicii telematice cu transportatorii este esențială, iar, anul acesta, vom observa că se va pune accentul pe delegarea unui specialist la clienții cu flote mari, pentru a spori și mai mult eficiența transportatorilor de mărfuri.

Conducerea vehiculelor în condiții de siguranță rămâne o prioritate, iar telematica va continua să vină cu soluții care să îmbunătățească performanțele șoferilor profesioniști, pentru a minimiza accidentele.

În ceea ce privește evoluția pieței telematicii la nivel european, Grupul WebEye vede un potențial de creștere în zona diversificării serviciilor și soluțiilor și se așteaptă la o creștere accentuată a profiturilor dintr-o perspectivă globală. În acest context, Polonia, România, țările balcanice au un potențial mai mare, creșterea prognozată fiind de până la 20%.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.