În urmă cu un an, făcea vâlvă eliminarea limitei de răspundere a transportatorului, care s-a produs prin Ordonanța Guvernului 3/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48, din 18 ianuarie 2024.
Reamintim că, în Ordonanța Guvernului 27/2011 privind transporturile rutiere, exista și există o limitare specială a răspunderii transportatorului, prevăzută la art. 77 alin. 2. Astfel:
Art. 77 alin. 2 din OG 27/2011:
„(1) Dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3, precum și ale art. 2-30 și 32-41, cu excepția celor prevăzute la art. 23 pct. 3, din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR), semnată la Geneva, Elveția, la 19 mai 1956, la care România a aderat prin Decretul 451/1972, denumită în continuare Convenția CMR, sunt aplicabile transporturilor rutiere naționale contra cost de mărfuri.
(2) În transportul rutier național, prevederile art. 23 pct. 3 din Convenția CMR vor avea următorul cuprins: «Totuși, cuantumul despăgubirilor nu poate depăși echivalentul în lei a 2,5 USD per kilogram greutate brută lipsă.»”
„Eroarea” eliminării limitei de răspundere a transportatorilor, în cazul transporturilor rutiere naționale, a fost ulterior corectată prin legea de aprobare a Ordonanței Guvernului 3/2024.
Prin Legea 137/2024, publicată în Monitorul Oficial 448 din 15 mai 2024, se reintroduce limitarea răspunderii transportatorului:
„3. La articolul 77, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) În transportul rutier național, prevederile art. 23 pct. 3 din Convenția CMR vor avea următorul cuprins: «Totuși, cuantumul despăgubirilor nu poate depăși echivalentul în lei a 2,5 USD per kilogram greutate brută lipsă.»”
Observăm o mare acuratețe a legiuitorului român, care abroga aliniatul 2 ca să-l reintroducă, ulterior, ca alineatul 3, în același act normativ.
De ce este importantă această modificare legislativă?
Deoarece, potrivit art. 1989 Cod civil, despăgubirea nu poate depăși cuantumul stabilit prin legea specială. Deși este de scurtă durată, respectiv între 18 ianuarie și 15 mai 2024, în cazul transporturilor rutiere naționale, nu avem nicio limitare a răspunderii (nici cea de 2,5 USD/kg, și nici cea prevăzută de Convenția CMR, de 8,33 DST/kg), transportatorul răspunzând, astfel, potrivit art. 1985 Cod civil, pentru valoarea reală a bunurilor, la locul și momentul predării acestora pentru transport.
Dacă, în cazul furtului de marfă, pentru transportul rutier național, avem o limitare clară a răspunderii transportatorului, iar în cazul furtului de marfă aflat sub incidența prevederilor Convenției CMR, avem, de asemenea, prevederi clare, cu privire la limitarea sau mărirea limitei răspunderii…
… Ce facem în cazul furtului de marfă aflat sub incidența prevederilor Convenției CMR, atunci când este rezultatul unui alt furt, cel de identitate?
Iată un caz concret.
În cursul anului 2024, o casă de expediții cu sediul în România publică, pe un site de specialitate, mai multe partide de marfă ale clienților săi, tot din România. Imediat după publicarea anunțurilor, pentru câteva dintre acestea, casa de expediții este contactată, în vederea efectuării transporturilor respective. Sunt solicitate de către dispecerii casei de expediții acte legate de transportator și conducătorii auto. Se primesc, în principal: licența de transportator, asigurare, permis de conducere. După încărcarea mărfurilor în mijloacele de transport, la scurt timp, niciunul dintre conducătorii auto nu mai răspunde la telefon. Ulterior, nici mărfurile nu au mai ajuns la descărcare. Prejudiciul? Peste 50.000 de euro.
Casa de expediții a anunțat societatea de asigurări la care avea încheiată o asigurare CMR, în acest scop. Cum asigurătorul a respins dosarele de daună, s-a adresat instanței de judecată, pentru obligarea asigurătorului la plata prejudiciului.
Este de interes a menționa că, de încheierea documentelor de transport (contracte de transport și primirea documentelor aferente transporturilor), s-au ocupat mai mulți dispeceri din cadrul casei de expediții. La verificările ulterioare, s-a constatat că pretinsul transportator a „furat” identitatea unui transportator real, serios, cu activitate. Au fost folosite documentele reale ale acestuia, respectiv licența de transportator și asigurarea valabilă a acestuia. Singurele elemente care puteau pune un semn de întrebare erau permisele de conducere, acestea aveau elemente similare, greu de sesizat, însă, în acele momente.
În cazul prezentat mai sus, dacă asigurătorul ar fi achitat dauna, toți ar fi fost mulțumiți, însă, după refuzul de plată, se pot naște mai multe litigii, cu soluții imprevizibile.
Casa de expediții răspunde față de clienții săi, în limitele prevăzute de Convenția CMR, sau la valoarea mărfurilor furate?
Poate casa de expediții să se îndrepte către propriii ei dispeceri să recupereze prejudiciul, considerând că din greșeala acestora s-a produs prejudiciul? Cum ar putea fi evitate astfel de litigii?
În ceea ce privește răspunderea casei de expediții față de clientul său, în practica instanțelor de judecată se observă că, de cele mai multe ori, casa de expediții este asimilată cu transportatorul și răspunderea acesteia este similară celei a transportatorului, implicit în ceea ce privește limitările de răspundere. Sunt, însă, și instanțe care apreciază că între casa de expediții și transportator nu există identitate, în ceea ce privește răspunderea față de client/proprietarul mărfii. Consider că este foarte important să știm că, pentru a putea discuta de identitate de răspundere, trebuie să avem în vedere tipul de contract semnat între client și casa de expediții, și, bineînțeles, clauzele acestui contract.
În ceea ce privește răspunderea dispecerului față de casa de expediții, trebuie să ținem cont de faptul că este salariatul casei de expediții și se aplică legislația muncii cu prioritate. În acest sens, trebuie să ținem seama de prevederile art. 254 din Legea 53/2003 – Codul muncii – în special alin. 1 și 4:
„Art. 254 – Codul muncii
(1) Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului, din vina și în legătură cu munca lor. (…) (4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părților, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.”
Stipularea unei clauze penale în contractul individual de muncă sau într-un act adițional al acestuia, prin care este evaluată paguba produsă angajatorului de salariat, din vina și în legătură cu munca sa, este interzisă și este sancționată cu nulitatea clauzei astfel negociate (Decizia ICCJ 19/2019). Mă refer la o clauză de tipul: dispecerul va suporta întregul prejudiciu produs din vina sa, ca urmare a nerespectării procedurilor interne, a neverificării actelor, a nesemnării contractului de transport etc.
Ce poate face casa de expediții sau transportatorul pentru a evita situațiile de furt de marfă, sau furt de marfă și furt de identitate?
Să facă toate verificările posibile anterior semnării contractului de transport și anterior punerii mărfii la dispoziție pentru efectuarea transportului, chiar dacă asta înseamnă timp consumat. Să se asigure la un asigurător serios, în acest sens. Atenție că și asiguratorii serioși au excluderi, așa că atenție atât la clauzele principale, dar și mai multă atenție la excluderile din contractul de asigurare!
George IACOB-ANCA
avocat
george@iacob-anca.ro
