Furturile de marfă în Germania

Infracțiunile privind mărfurile pe teritoriul Germaniei au crescut în ultima vreme într-un ritm îngrijorător, conform informațiilor recoltate de către Serviciul de Informații privind Incidentele (IIS) al TAPA EMEA.

hot, furt, securitate

Anul trecut, Germania s-a aflat în mod regulat pe primul loc în topul țărilor care au raportat cele mai multe incidente și care au suferit pierderi de valori mari. Această tendință nu este nouă și se pare că se află în ascensiune în ultimii 2-3 ani. În 2013, Germania a raportat către IIS 200 de infracțiuni, ceea ce reprezintă o creștere cu 61% față de cele din 2012. Datele din 2014 arată încă o creștere, de data aceasta cu 27,5% față de anul anterior, cu 255 furturi de marfă înregistrate, cifră care s-ar putea majora, o serie de incidente fiind încă în curs de a fi raportate către IIS.

În următoarele luni, TAPA EMEA va lucra în parteneriat cu Asociația Germană a Asigurătorilor (GDV), cu Asociația Germană de Logistică (DSLV) și alți factori de decizie, pentru a atrage atenția autorităților germane asupra acestei situații și pentru identificarea unor măsuri pentru a proteja transporturile cu valoare mare din Germania sau în tranzit prin această țară.

Numărul din luna ianuarie al Vigilant, buletinul informativ al TAPA EMEA, a realizat o privire de ansamblu asupra criminalității legate de mărfuri din Germania în 2014, așa cum se reflectă în statisticile IIS.

Câteva detalii

Din totalul de 255 incidente din Germania, 80 au avut loc în regiunea Nord Rin-Westphalia. Furturile din vehicule și-au adjudecat partea leului, cu 138 de incidente. Cele mai „populare” mărfuri sustrase au făcut parte din categoria produselor non-electronice, cu 98 de incidente în Germania anul trecut.

Cel mai important incident singular raportat de către Germania către IIS anul trecut a coincis cu week-end-ul în care s-a desfășurat finala Cupei Mondiale la fotbal în iulie. În cadrul acestui incident, au fost furate dintr-un depozit din Krefeld 300.000 sticle și cutii de bere cu o valoare totală estimată la 2 milioane EUR. Partea bună este că Poliția a reușit să recupereze întreaga pradă în Rhineland-Palatinate.

Cele mai grave incidente

Unul dintre incidentele cu cele mai mari pierderi s-a înregistrat în aprilie, când au fost furate trabucuri în valoare de 1 milion de euro dintr-un depozit din Bremen. În iunie, în apropiere de Leipzig, au fost furate dintr-un depozit profile prefabricate de aluminiu în valoare de 367.000 euro. În aceeași lună, au fost sustrase țigări în valoare de 220.000 euro dintr-un camion parcat într-o zonă nesecurizată de pe autostrada A3/E35, în apropiere de Neustadt și der Wied.

În octombrie, a fost furat un trailer întreg, încărcat cu 21 de paleți de parfumuri în valoare de 470.000 euro, în Hamm, în urma unei operațiuni de subcontractare. Către sfârșitul lunii, au fost furați 13 paleți cu produse de îngrijire personală, în valoare de 300.000 euro. Se presupune că incidentul s-a produs în timpul unei opriri a camionului care transporta bunurile într-o parcare nesecurizată de pe A2/E30, în apropiere de Magdeburg. Șoferul nu a observat dispariția mărfurilor până a doua zi de dimineață și după ce a condus încă 300 km de la locul faptei.

Un alt incident important a avut loc la începutul lunii noiembrie, când un camion suedez încărcat cu 20 de motoare de camion noi nouțe a fost furat dintr-o parcare nesecurizată din Lubeck, unde fusese lăsat nesupravegheat în timpul week-end-ului. Hoții au cuplat propriul lor cap-tractor și au dispărut neobservați cu trailerul și cu încărcătura lui în valoare de 525.000 euro.

Incidente în Germania raportate către IIS

Procentaje din totalul incidentelor raportate în regiunea EMEA

Ianuarie        22%

Februarie       32%

Martie       17%

Aprilie       24%

Mai       38%

Iunie       35%

Iulie       20%

August       30%

Septembrie       34%

Octombrie       28%

Noiembrie       22%

Decembrie       19%

(Sursa: Vigilant, buletinul informativ al TAPA EMEA)

Tipuri de incidente – 2014, Germania

Jaf       1

Furturi din camioane în mișcare       2

Preluare frauduloasă de marfă       9

Furt vehicul       35

Furt din depozite/facilități       70

Furt din vehicule       138

Produse furate – 2014, Germania

(număr incidente)

Farmaceutice       1

Diverse       3

Nespecificate       5

Tutun       7

Cosmetice și igienă       10

Alimente și băuturi       21

Îmbrăcăminte și încălțăminte       22

Metal       26

Electronice       61

Non-electronice       98

Zone în care s-au întâmplat incidentele

2014, Germania

Saarland       1

Nespecificat       2

Hamburg       2

Bremen       3

Mecklenburg-Vorpommen       4

Rhineland-Palatinate       6

Brandenburg       6

Schleswig-Holstein       8

Thuringia       10

Saxonia-Anhalt       10

Saxonia       17

Saxonia Inferioară       24

Bavaria       24

Hesse       28

Baden Wurttemberg       30

Nord Rin-Westphalia       80

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.