GALA RPTCY: O nouă etapă

Ajuns la cea de-a cincea ediție, concursul „Romanian Passenger Transport Company of the Year”, surprinde tendințele pieței de transport călători, analizând companiile cu cele mai bune rezultate.

Aparent, piața de transport traversează o perioadă bună, în ciuda problemelor vechi, acutizate de-a lungul timpului, cum ar fi lipsa de forță de muncă, impredictibilitatea legislativă, sau „pirateria”.

Companiile, pe toate segmentele de transport, au traversat o perioadă de stabilizare, iar, la ora actuală, există o bună putere investițională, gata să fie utilizată. Acest potențial ar trebui să se concretizeze în noi proiecte, ce se vor materializa în următorii ani.

Transportul urban se va concentra, în general, pe înnoirea parcului, precum și o cât mai bună adaptare la nevoile de transport ale comunității deservite.

O dezvoltare promițătoare vine pe zona de transport turistic, iar faptul că firmele specializate pe transport intern au finalizat contractele de finanțare pentru cea mai mare parte a parcului creează un cadru propice pentru achiziționarea de autocare noi.

Transportul de convenție câștigă, de asemenea, teren și joacă un rol tot mai important pentru multe firme de transport. Acest tip de transport reprezintă unul dintre factorii principali care contribuie la diminuarea tensiunii, „asigurată”, în mod tradițional, de transportul regulat național.

Și transportul internațional își consolidează poziția, chiar dacă „pirateria” nu întâmpină niciun fel de opreliște, iar companiile aeriene low-cost își cresc, an de an, prezența în România.

Premiile RPTCY

știgătorii concursului „Romanian Passenger Transport Company of the Year 2018” au fost premiați, în cadrul galei ce s-a desfășurat în seara zilei de 29 martie, la Poiana Brașov.

La categoria „Transport internațional”, marele premiu a fost câștigat de compania Tarsincom, urmată de Lilian Express.

La „Transport național”, pe prima poziție s-a situat Neagtovo Prod, pe locul al doilea Drimo Inter Trans, iar pe locul al treilea, RVG Speed.

La „Transport urban”, compania anului a fost desemnată Oradea Transport Local.

Premiul de stabilitate financiară i-a revenit companiei Tarsincom, care și-a adjudecat, de asemenea, premiul pentru siguranță rutieră.

Preferata publicului a fost compania RVG Speed, care a obținut premiul pentru popularitate, după ce a primit cele mai multe voturi din partea cititorilor Ziua Cargo.

Tarsincom a câștigat concursul RPTCY 2018 – secțiunea transport internațional. Locul întâi, secțiunea transport național, a fost acordat firmei Neagtovo Prod, iar, la secțiunea transport urban, câștigătorul este Oradea Transport Local.
Premiul a fost înmânat de către reprezentanții Iveco Bus.
De la stânga – Ovidiu Panait, Brand Service Manager Iveco, Gheorghe Neagra, directorul general Neagtovo Prod, Beniamin Lucescu, director general Tarsincom, Radu Borcescu, redactor șef Ziua Cargo
Lilian Express a obținut locul 2 la secțiunea transport internațional.
Locul al doilea, secțiunea transport național a fost primit de către compania Drimo Inter Trans.
De la stânga – Gabriel Oțet, director general Drimo Inter Trans, Liliana Sarafidis, patron Lilian Express, Bogdan Aldea, director de vânzări și marketing Mercedes-Benz România, Radu Borcescu
Radu Grigoraș, director general RVG Speed, ridicând premiul al treilea – secțiunea transport național
Premiul pentru popularitate a fost înmânat de către Magda Peșu, director general Anadolu Automobil Rom, companiei RVG Speed
Oana Stoenescu (dreapta), director vânzări Garanti Leasing, a înmânat Premiul pentru stabilitate financiară companiei Tarsincom
Premiul pentru Siguranță Rutieră, a fost acordat de către Sandor Gabor, președinte IFPTR (dreapta), companiei Tarsincom

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.