Un răspuns pozitiv pare, cel puțin la prima vedere, ireal, în această perioadă de contracție economică, unde, atunci când vrem să ocolim termenul scădere, vorbim despre consolidare. Cine găsește astăzi oportunitatea într-o mare de probleme? Iată viziunea managementului Gebrüder Weiss.
Am purtat discuția cu top managementul Gebrüder Weiss România, într-un cadru restrâns, împreună cu alți câțiva reprezentanți din presă. Era o dimineață ploioasă și răcoroasă de mai, care părea că se potrivește perfect cu situația incertă din piață, unde toată lumea așteaptă să se întâmple „ceva”… fără ca acest „ceva” să fie clar definit. În multe cazuri, se muncește mai mult pentru rezultate similare și, cu toate acestea, nu poți ignora senzația de amorțeală, de lipsă de perspectivă (sau entuziasm), care se transmite, parcă, la fiecare schimb de opinii, cu privire la evoluțiile viitoare.
Schimb de idei cu o echipă care generează creștere
Tocmai de aceea, întrevederea cu echipa unei companii care a obținut, în 2024, o majorare a cifrei de afaceri cu 20%, s-a dovedit cu atât mai interesantă. Nu am făcut abstracție de realitatea momentului, de criza prelungită în care se află industria auto, un motor principal al economiei europene, de fluctuațiile care au depășit orice așteptare, de marjele de profit în scădere și de costurile în creștere. Le-am trecut pe toate în revistă și am recunoscut, o dată în plus, că nu poți decât să încerci să te adaptezi. Că nu mai este loc (decât prea puțin) pentru afacerea clasică de transport sau logistică.

Unde se reașază lucrurile?
Gestionarea costurilor reprezintă o direcție. Poate fi, însă, în 2025, o oportunitate, și nu o provocare? „După un 2024 marcat de scăderea consumului și inflație ridicată, anul 2025 vine cu o nouă serie de provocări, dar și cu oportunități importante, pentru actorii care adoptă soluții inteligente de adaptare”, menționează analiza Gebrüder Weiss România, apreciindu-se că măsurile fiscale recente și volatilitatea pieței energetice impun o atenție sporită asupra controlului costurilor. Iată elementul care poate constitui un avantaj competitiv, în acest context: „Companiile care investesc în tehnologii moderne, flote eficiente energetic sau digitalizare pot transforma presiunea costurilor într-un avantaj competitiv. Ajustarea modelelor de business, optimizarea resurselor și creșterea productivității pot consolida poziția pe piață și deschide noi direcții de dezvoltare.” Altfel spus, printr-o abordare strategică, 2025 poate deveni un an al consolidării și al progresului durabil, dincolo de provocările pe care le aduce.
Pe măsură ce companiile europene își reevaluează strategiile de aprovizionare, România are oportunitatea de a deveni un punct de referință, în regiune.
Aderarea țării noastre la spațiul Schengen terestru contribuie semnificativ la fluidizarea transporturilor internaționale, deschizând perspective atractive pentru consolidarea poziției țării ca hub logistic regional.
După ce a prins contur în perioada anilor 2000, conceptul de nearshoring a devenit o strategie tot mai atractivă pentru companiile care caută un echilibru între eficiență, costuri reduse și siguranța lanțurilor de aprovizionare. „Accelerată de transformările economice recente, această tendință oferă României un avantaj competitiv semnificativ, datorită poziției sale geografice și a mediului de afaceri în plină dezvoltare.(…) În plus, costurile competitive, infrastructura în continuă îmbunătățire și forța de muncă bine pregătită fac din România un hub atractiv pentru investițiile în logistică și producție.”
Aspecte pozitive din maritim și feroviar
În ceea ce privește transportul maritim, reluarea traficului prin Canalul Suez reprezintă una dintre cele mai importante oportunități pentru eficientizarea rutelor de transport și degrevarea presiunii asupra lanțurilor globale de aprovizionare.
Totodată, din perspectiva transportului feroviar, o relaxare eventuală a sancțiunilor asupra coridorului de nord, care traversează Rusia, ar putea crea premisele redinamizării traficului de containere pe calea ferată. Într-un context în care companiile sunt tot mai atente la amprenta de CO₂, opțiunile intermodale care implică transportul feroviar devin tot mai relevante.
„Anul acesta, mai mult decât oricând, vom observa cum tehnologia nu doar susține, dar și permite implementarea unor soluții sustenabile.”
Interconectivitatea dintre sustenabilitate și tehnologie devine și mai puternică, oferind industriei transporturilor nu doar soluții eficiente, ci și oportunități importante de creștere.
Digitalizarea lanțurilor de aprovizionare, prin automatizare și monitorizare în timp real, deschide calea către o logistică mai eficientă, prin optimizarea rutelor, reducerea consumului de resurse și creșterea controlului operațional.
În concluzie, 2025 aduce o nouă etapă de dezvoltare pentru sectorul transporturilor și logisticii, marcată de adaptări economice, schimbări geopolitice și accentuarea tranziției către soluții sustenabile. Rămâne întrebarea „Cine identifică oportunitățile de creștere?”, la care vom răspunde, probabil, anul viitor.
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro