Clasele de emisii de CO2, care pot influența destul de mult costurile celor care tranzitează des Germania, vor deveni și mai stricte de la 1 iulie 2025. Astfel, din ce în ce mai puține camioane se vor încadra la reduceri de tarife.
Germania, cea mai importantă țară de tranzit pentru transportul rutier pe distanțe lungi din Europa, este și primul stat din UE care a introdus taxe de drum dependente de emisiile de CO2, în decembrie 2023. Autoritățile germane ne reamintesc că, în curând, vor avea loc primele schimbări ale claselor de emisii, care vor afecta în special camioanele mai vechi. Dar și camioanele noi vor fi afectate.
Ce se schimbă
În primul rând, ar trebui explicat că încadrarea într-o anumită clasă de emisii se bazează pe comparația eficienței unui anumit vehicul cu media industriei. De exemplu, camioanele pot fi încadrate în Clasa 2 de emisii dacă au un consum mai mic cu 5% decât media, iar, pentru Clasa 3, este nevoie de un consum mai mic cu 8% decât media.
În al doilea rând, referința nu este una statică. Media se va schimba, la fiecare 12 luni, pe baza emisiilor de CO2 certificate VECTO ale camioanelor noi, înmatriculate între ziua de 1 iulie a anului precedent și ziua de 30 iunie a anului curent.
Încadrarea unui camion într-o clasă de emisii nu este, nici ea, permanentă. Astfel, încadrarea în Clasele 2 și 3, cu tarife mai mici, este acordată pe o perioadă de 6 ani de la data primei înmatriculări a vehiculului. După acea perioadă, camionul trebuie reclasificat, prin compararea performanțelor lui cu media industriei aplicabilă în acel moment.
Încadrarea în clasele superioare este posibilă doar pentru camioanele înmatriculate după 1 iulie 2019, când a intrat în vigoare sistemul VECTO de calculare a emisiilor de CO2 ale camioanelor livrate. Camioanele mai vechi au fost încadrate, automat, în Clasa 1 de emisii.
Cum sunt afectate camioanele rulate
Începând de la 1 iulie 2025, primele camioane certificate VECTO vor ajunge la termenul de 6 ani de la data primei înmatriculări. Atunci, emisiile lor de CO2 vor trebui reclasificate, pe baza noii medii a industriei (camioanele noi, înmatriculate între 1 iulie 2024 și 30 iunie 2025). În practică, este de așteptat ca majoritatea camioanelor mai vechi de 6 ani să cadă în Clasa 1 de emisii, deși, anterior, au fost încadrate în clasele 2 și 3, ce aduceau reduceri de tarife.
Cum sunt afectate camioanele noi
Noua medie din industrie, bazată pe rezultatele VECTO din ultimele 12 luni, va afecta și camioanele noi din flotele companiilor de transport. Se așteaptă ca media să fie semnificativ mai mică decât cea anterioară, astfel încât orice camion nou va fi mai dificil de încadrat în Clasele 2 și 3. Este, practic, o spirală, în care media va deveni din ce în ce mai mică an de an, forțând companiile să se îndrepte spre camioanele fără emisii.
Astfel, companiile care au achiziționat camioane noi ar face bine să le înscrie în sistemul Toll Collect și să obțină încadrarea în clasele de emisii superioare înainte de 30 iunie, garantându-și, astfel, șase ani de tarife mai mici la cursele prin Germania.
Ionuț PĂDURARU
ionut.paduraru@ziuacargo.ro